Pagini de istorie: Epoca bronzului pe teritoriul României

Distribuie!

de Bogdan Preda

Cei mai mulţi cercetători sunt de acord că epoca bronzului a fost precedată de o perioadă premergătoare, denumită perioadă de tranziţie de la e(neolitic) la epoca bronzului.

Evoluţia normală a comunităţilor eneolitice locale a fost stânjenită în mod brutal şi decisiv, pe la mijlocul mileniului al III-lea î.Hr, prin pătrunderea în mai multe valuri, a unor polulaţii pastorale, nomade şi seminomade, din stepele situate la nordul Mării Negre şi al Mării Caspice. Aceste triburi, afectate de puternice schimbări climatice (lungi perioade de secetă), au pornit, cu turmele lor, în căutarea unor noi terenuri de păşunat, răspândindu-se în diferite direcţii (centrul şi vestul Europei, Anatolia, India).

Pătrunderea lor a produs tulburări printre populaţiile agricole sedentare, care, la rândul lor, au fost antrenate în mişcări cu caracter migrator. S-au produs, astfel, numeroase amestecuri de populaţii între noii veniţi şi comunităţile autohtone, punându-se bazele unor popoare noi. Acest proces de restructurare etnică şi lingvistică a cuprins un spaţiu imens întinzându-se din India şi ajungând în vestul Europei.

Astfel, cei care au provocat acest val migrator au fost numiţi indo-europeni, iar procesul de geneză a noilor popoare este numit în istorie drept procesul de indo-europenizare. Noile popoare formate vor fi menţionate în izvoarele scrise ale antichităţii. Printre aceste popoare amintim indienii, perşii, mezii, sclavii , sciţii, tracii, grecii, latinii, etc.

Etapele acestui proces istoric de indo-europenizare au fost sesizate pe teritoriul României prin apariţia unor culturi arheologice cu un evident caracter de mixtură, în care, pe lângă elemente de veche tradiţie eneolitică, se observă şi amprenta clară a unor elemente pătrunse din afara spaţiului carpato-dunărean. Acestea se caracterizează în special prin morminte plane sau tumulare, cu schelete chircite, presărate de regulă cu mult ocru roşu. Este vorba despre descoperiri încadrate în culturile Folteşti-Cernavodă II, Cernavodă I şi III, şi Coţofani. Din amestecul acestora au luat naştere triburile tracice făuritoare ale epocii bronzului pe  teritoriul românesc.

 

Epoca Bronzului (cca 2000 – 1200 i.Hr.)

Începutul epocii metalelor a adus după sine o serie de transformări în toate aspectele vieții. Bronzul (aliaj din aramă cu cca. 10% cositor sau alte metale) prezintă o duritate sporită şi are avantajul că, prin diferite metode de turnare, poate da naştere celor mai diverse obiecte, ceea ce nu ar fi fost posibil cu piatra. Totuşi, materia primă se găsea mai greu, iar metalurgia necesita cunoştinte avansate si practică îndelungată. Acest lucru a determinat apariţia unor centre şi a unor meşteri specializaţi, îndeosebi în zonele bogate în minereu.  În acest scop, Transilvania a avut rolul principal în epoca bronzului, aici făurindu-se numeroase tipuri de obiecte.

Uneltele  şi armele de bronz au devenit un mijloc esenţial de măsurare a bogăţiei triburilor şi a conducătorilor acestora, dovadă fiind numeroasele tezaure şi depozite descoperite; ele serveau, de asemenea, ca etalon în schimburile comerciale. Un depozit precum cel de la Uioara (jud. Alba) cântărea peste o tonă şi conţinea 5800 piese făurite din bronz.

Principalele unelte din bronz erau toporul de lucru şi secerile, iar armele constau în săbii, pumnale şi topoare de luptă. Însă bronzul nu reuşea să acopere integral cererile, de aceea se foloseau în paralel şi topoarele de rocă dură, mai ales în zonele lipsite de minereu.

 

Viaţa economico-socială

În funcţie de centrele metalurgice, se constată apariţia unor drumuri comerciale – cele mai intense relaţii de schimb sesizându-se în zona baltică (de aici venind podoabele de chihlimbar), dar şi în zona est-mediteraneeană (de unde se procurau în special perlele din faianţă). De asemenea, obiecte provenite din metalurgia tracică din Transilvania au fost descoperite la mare distanţă teritorială.

Îmbunătăţirea uneltelor de lucru a dus la îmbunătăţirea evidentă a vieţii economice. În primul rând, se constată folosirea plugului în agricultură, aceasta fiind practicată pe suprafeţe tot mai mari, dând naştere unor recolte mai bogate. Prin apariţia plugului se constată nevoia unui numar mai mic de oameni pentru practicarea agriculturii, aceştia specializându-se în alte domenii de care societatea avea nevoie. Astfel pe lângă meşteşugari, se constată existenţa unei pături războinice şi chiar a unei tagme preoţeşti incipiente.

Surplusurile de produse au favorizat înmulţirea populaţiei şi acumularea de bunuri, ceea ce a determinat, în mod firesc, şi intensificarea conflictelor intercomunitare. Astfel, o parte a bărbaţilor s-a transformat în războinici de profesie, pentru a apăra proprietatea comunităţii şi pentru a spori în războaie purtate cu alte comunităţi cu scopul jefuirii acestora. Bogăţiile acumulate au asigurat acestor războinici o poziţie privilegiată, transformându-i într-o aristocaţie gentilico-tribală, cu rol determinant în luarea deciziilor şi în conducerea comunităţii. Existenţa acestei categorii este atestată prin descoperirea a numeroase piese de echipament militar şi a unor însemne de putere (sceptre, arme de aur şi argint).

 

Viaţa  spirituală

Credinţele magice primitive tind acum să se transforme în sisteme religioase, cu un panteon de zeităţi, a căror atitudine era considerată esenţială pentru soarta comunităţii şi a fiecărui individ în parte. Astfel, între zei şi oameni apar preoţi, tălmăcitori şi mijlocitori ai voinţei divine.

Cultul zeităţilor se practica în temple divine special amenajate. Acest lucru reiese din descoperirile făcute pe teritoriul ţării noastre, cum ar fi cele de la Sărata-Monteoru (jud. Buzău) şi, mai ales, Sălacea (jud. Bihor), aici sesizându-se un cult al soarelui.

Cultul Soarelui mai este vizibil şi din trasarea pe vase a unor cercuri de lut din care se desprindeau raze; existenţa unor vetre mari, decorate cu motive spiralice (Wietenberg lângă Sighişoara). De asemenea, s-au descoperit piese din bronz sau din lut reprezentând care sau luntre solare trase de păsări (la Orăştie), vehicule cu care se considera că Soarele îşi face călătoria zilnică în jurul pământului.

Datele referitoare la ritul funerar indică utilizarea masivă a incinerării, care începuse să fie folosită încă din perioada de tranziţie de la (e)neolitic la epoca bronzului (necropola de la Suceava, unele morminte din cultura Coţofeni). De aici rezultă o nouă concepţie despre viaţă şi moarte, aceea de nemurire a sufletului, trupul fiind incinerat pentru ca sufletul să se poată reîncarna într-o altă fiinţă.

Se cunosc necropole cu sute de morminte, ceea ce denotă o lungă dăinuire a aşezărilor într-un singur loc. Resturile funerare erau depuse în urne frumos ornamentate şi însoţite uneori de statuete de lut, precum găsim în cultura Gârla Mare din Oltenia. Unele morminte prezintă adevărate camere funerare din bârne având deasupra construcţii de piatră sau tumuli. Diferenţele de inventar descoperite în morminte denotă diferenţieri sociale între membrii aceleiași comunităţi.

 

Culturile epocii bronzului

Dintre culturile cele mai reprezentative ale bronzului tracic nord – dunărean amintim de: Otomeni (N-V Transilvaniei), Sighişoara – Wietenberg (centrul Transilvaniei), Feriam Pecica (Banat), Verbicioara şi Gârla Mare (Oltenia), Tei (Muntenia), Monteoru (sudul Molodvei, până la Prut), Costişa (nordul Moldovei) şi complexele ceramicii decorate cu multe brâuri (sudul şi centrul Basarabiei). În toate aceste locuri întâlnim aşezări fortificate , cu bogate complexe de locuire.

 

Concluzie   

Odată cu epoca bronzului constatăm apariţia unei forme de viaţă social-economică mai intensă, în care fiecare individ avea un rol important prin dezvoltarea meştesugurilor şi nu numai. Observăm conturarea unei vieti religioase bazate pe anumite principii bine stabilite. De asemenea, putem vedea apariţia unui panteon de zeităţi, printre care Soarele, al cărui cult era predominant. În acelaşi timp, odată cu epoca bronzului, se poate vorbi despre triburile care au stat la baza popoarelor existente în zilele noastre.

Bibliografie:

  1. Burtănescu, Florentin, Epoca timpurie a bronzului între Carpaţi şi Prut, Institutul Român de Tracologie, Biblioteca Thracologică XXXVII, Bucureşti 2002.
  2. Ursulescu, Nicolae, Istoria românilor antică, Ed. Universitas, Chişinau – Iaşi 1991.

 

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*