Onestitatea unui taximetrist

Distribuie!
În urmă cu câteva zile, eram cu o prietenă în Piaţa Unirii şi voiam să luăm un taxi. După ce m-am uitat la tarifele de pe uşile maşinilor, m-am dus către una dintre ele, dar mi-am dat seama că şoferul nu este acolo, aşa că am mers puţin mai în faţă, unde era parcat un alt taxi şi l-am întrebat pe şofer dacă este de acord să ne ducă unde aveam nevoie.
Era un om aşezat, de vârstă mijlocie, serios şi îmbrăcat elegant. S-a gândit puţin şi mi-a spus:
– Eu pot să merg, dar aveţi grijă că nu v-aţi uitat pe uşă, nu aţi văzut că este tarif de 3,5 lei şi o să mă certaţi, fiindcă o să vă coste 30 de lei.
Am rămas puţin blocată, apoi i-am mulţumit.
Până la urmă, ne-am urcat într-un alt taxi, dar toată ziua m-am gândit la ce a putut să facă acest om. Nu-mi ieşea din cap cum a preferat să piardă 30 de lei, bani care de obicei se obţin după două-trei curse mici sau după o cursă pe o distanţă mai mare, în loc să profite de neatenţia mea.
Pe toţi ne supără situaţiile în care suntem „furaţi” de taximetrişti şi cu siguranţă acest om este un model, dar vă propun să privim lucrurile din perspectiva onestităţii şi a compromisului.
Era foarte uşor să-mi fi spus că merge şi să aflu costul deplasării atunci când ajungeam la destinaţie. Până la urmă ce puteam să fac? Mă supăram, dar îi dădeam banii şi el rămânea cu cei 30 de lei. Cu toate acestea, el a preferat calea mai puţin uşoară: să-mi spună adevărul, astfel riscând să rămână fără cei 30 de lei.
Aparent, alegerea a fost simplă şi poate unii veţi spune că 30 de lei nu înseamnă mare lucru. Dar, au-n-au clienţi, taximetriştii au de realizat un „plan”, o anumită sumă de bani pentru angajatori. Nu ştiu câte curse a avut în ziua aceea, nu ştiu dacă îşi îndeplinise planul, nu ştiu ce nevoi financiare avea familia lui de acasă, dar ştiu că a făcut o alegere onestă, fără să-şi facă griji în privinţa acestor aspecte, cu toate că şi-ar fi putut găsi justificări pentru un compromis. Nu s-a tulburat deloc când l-am refuzat.
Ulterior, m-am gândit că ar fi trebuit să accept cursa, din respect pentru gestul lui nobil. Era prea târziu când mi-am dat seama de asta. Poate o să-l mai întâlnesc cândva şi să-i mulţumesc pentru lecţia primită.
Cu puţin înainte să mă apuc de acest articol, am găsit pe masă o pereche de căşti care nu erau ale mele. L-am întrebat pe fratele meu dacă ştie ale cui sunt, iar el mi-a spus că le-a găsit pe o bancă, la şcoală, după ce toată lumea plecase din sală. I s-a părut absurd când i-am spus că ar trebui să-şi anunţe colegii şi să vadă cine şi-a pierdut căştile.
– Ce vină am eu dacă le-am găsit? Dacă persoana respectivă a fost neatentă şi le-a lăsat acolo, eu ce să fac? Să i le dau înapoi?
– Da, trebuie să i le dai, pentru că nu sunt ale tale. Nu e cinstit să te foloseşti de lucrurile altora.
– Asta înseamnă că mă pui să dau înapoi şi lopata pentru zăpadă pe care am găsit-o într-un loc şi jucăria pe care am luat-o de la Iulian, fără ca el să ştie, şi banii pe care i-am găsit uitaţi pe masa lui X?
– Cam… da!
– Păi da, dar cu lopata respectivă l-am ajutat pe vecinul să dea zăpada, de jucărie s-a mai bucurat un copil. Dacă eu nu le luam, mai era aşa?
– Nu contează asta. Nu te gândeşti că oamenii aceia s-au supărat când nu şi-au mai găsit lucrurile? Dacă eu ţi-aş lua acum ceva la care tu ţii mult, cum ar fi?
– Păi asta e deja furt.
– Ba nu. Le-aş „găsi”, că doar ştiu unde sunt, iar tu s-ar putea să nu fii acolo în acel moment şi eu voi spune că nu ai fost atent.
Fratele meu a fost foarte uimit de ce i-am cerut şi s-ar putea ca unora dintre voi o discuţie despre onestitate să vi se pară lipsită de importanţă. Există un proverb popular care spune: „Cine fură azi un ac, mâine fură un gânsac”, iar eu cred că greşelile mici aduc greşeli mari, deoarece cresc gradul de toleranţă psihologică la compromis, iar asta ne face să fim insensibili la problemele celorlalţi.
Cu alte cuvinte, compromisul dă dependenţă, dar dacă ne luptăm cu el şi alegem să fim oneşti, chiar dacă nu e întotdeauna uşor, vom câştiga un obicei bun şi nu vom mai oscila între „a fi” şi „a nu fi”.

Taguri

Arhiva