OK, şi-acum ce urmează?

Distribuie!

de Cosmina Ghibăldan

De 2 minute am aflat că noul preşedinte al României nu este Ponta. E 1:24. Mă bucur. Că n-a ieşit Ponta, nu neapărat că a ieşit Iohannis. Sunt într-o stare de incertitudine. Mă întreb – oare noi am făcut alegerea bună?

Nu acum, în turul 2, ci în primul tur. Oare am ales, noi, tinerii, cei care ne mobilizăm pe Facebook, cei care preferăm să citim pe Media Fax o ştire decât să vedem preluarea total neprofesională televizată peste tot, oare am ales bine?

Recunosc, în primul tur nu am votat Iohannis.Nici Ponta, nici Udrea, nici alţii. Pentru că aveam dubii. Pentru că eram scârbită efectiv de propaganda pe care o făceau, de jegul numit”politică” de care mă izbeam zilnic, peste tot. La metrou, pe stradă, la TV, pe Internet. Bannere, afişe, pliante, toate ilegal făcute si amplasate , toate propagandistice.

Am votat cu persoana pe care n-o vedeam mai pe nicăieri, care îmi promitea că va face ceva şi nu încerca din răsputeri să-mi arate ce nu a făcut Ponta, ce nu va face Iohannis. Persoana care îşi prezenta platforma electorală, nu cea care le defăima pe ale contracandidaţilor. Nu a mers în turul 2, bineînţeles.

Mi-e ruşine să admit că acum am votat pe principiu « votez contra lui Ponta, pentru ca NU vreau să fie preşedinte » şi nu pentru că îl VREAU pe Iohannis preşedinte. Pot spune că am votat instinctual, ilogic. Animalic aproape. Mecanismele din creierul reptilian s-au activat și am votat ca să mă apăr.

De ce să mă apăr ? De revenirea în forţă a comunismului. De persecutări, probabil, la adresa intelectualilor şi a studenţilor, de triumful prostiei şi de repercusiunile lui asupra mea, de asupriri, de lipsa drepturilor, de înjosiri…. Am votat egoist pentru că m-am gândit numai la mine, studenta, şi la nevoile mele, la ce vreau numai eu. Am votat orgolios, pentru că nu vreau un plagiator care să mă reprezinte. Dar n-am votat pentru că mă reprezintă Iohannis. N-am votat pentru că cred în el. Am votat fiindcă-mi pare răul mai mic. Şi de-asta mi-e ruşine. Şi mi-e şi frica, pentru ca sunt sigură că nu sunt singura care a votat aşa.

Trăiesc un moment de mare incertitudine, pentru că nu ştiu la ce sa mă aştept de la omul acesta, discret în viaţa politică. Dar sper ca zicala « Tace, tace şi le face ! » să fie cu conotaţie pozitivă şi să nu ajungem să regretăm că am ales ce am ales. Dar oare am avut de ales ? Că mie-mi pare că de la început ne-a fost limitat dreptul la vot de noi înşine. Ştiam toţi cu cine trebuie să votăm : oricine nu e Ponta. Şi asta mă întristează…..

Mă consolează gândul că, dacă ai mei părinţi îmi spun să mă bucur că nu am prins vremea lui Ceauşescu, eu nu o să le pot zice copiilor mei « Bucuraţi-vă că nu aţi prins vremea lui Ponta ! »

Dar cine ştie ce ne rezervă anul 2018…

Sursa foto: Wikimedia.com

 

Taguri

Arhiva