Născută în Rusia, scriitoarea americană Ayn Rand este cunoscută în special pentru doctrina filosofică numită obiectivism, al cărei concept central – în viziunea autoarei – este omul erou având drept scop în viață fericirea proprie pe care și-o atinge prin rațiune și muncă productivă. Pentru a-și introduce filosofia – într-un mod similar cu Tolkien pentru limbile create de acesta – Rand a scris câteva romane, din care cel mai interesant este Atlas Shrugged.
Am ajuns la carte din întâmplare, dar m-a captivat din primele pagini. Fără a da prea multe informații despre acțiune și personaje, lumea prezintă conflictul dintre un capitalism de tip laissez-faire și intervenția din ce în ce mai pronunțată a statului – intervenție ce ascunde, de fapt, interesele unei mâini de oameni corupți.
Într-o lume în care toate statele, mai puțin USA, au un regim politic de tip comunist, implicarea statului duce încet-încet la distrugerea oricărei urme de civilizație. Totul este povestit pe durata a trei părți denumite după cele 3 principii ale logicii lui Aristotel. De fapt, și gravitatea acțiunii urmărește îndeaproape importanța celor 3 principii: la început totul pare a fi o poveste despre cum un COO încearcă să salveze de la faliment o companie de căi ferate și un inventator descoperă un metal nou și încearcă să-l promoveze în lume. La final, … vă las pe voi să descoperiți cum se îmbină firele narative până atunci. Sunt câteva momente neașteptate pe parcursul istoriei.
Cartea este, din păcate, destul de mult criticată. Un motiv este faptul că personajele sunt destul de plate – exceptându-le pe cele 3 principale. Poate din cauză că întreaga poveste a fost scrisă în mod special pentru a ilustra doctrina obiectivismului, exact la fel cum făcea Tolkien pentru a crea lumea în care se vorbesc limbile inventate de acesta. Doar că aici personajele pot fi grupate în 2 categorii: oameni extrem de capabili care urăsc legile cu dedicație și personaje corupte și incompetente.
Un alt motiv de critică este faptul că un capitol din final este un monolog destul de repetitiv, în special dacă cititorul nu este de acord cu obiectivismul. Cu excepția acestor două motive, totuși, mie nu mi s-a părut că ar fi alte lucruri negative în cadrul operei. Desigur, există o multitudine de critici online care, în momentul în care sunt rugați să-și motiveze ura pentru acest roman, aduc argumente ridicole sau discuții în stilul celor purtate de un membru al familiei Taggart.
Cu toate acestea, cartea este o lectură pe care eu personal o recomand, mai ales în perioada asta în care nu știm dacă problemele cu care ne confruntăm sunt cauzate de socialism/comunism sau de un capitalism prost înțeles. Dacă nu vreți s-o citiți, puteți viziona două treimi din poveste sub forma a două filme – partea a treia va apărea în vara lui 2014. Dar, țineți cont ca filmele abstractizează și mai mult și se pierd din detaliile ce dau un plus de formă anumitor personaje.
Sursa foto: Facebook
