de Liana Gheorma
Am venit în California, din România, cand aveam 13 ani. Asta a fost acum aproape un deceniu. Am fost aici la liceu și tocmai am terminat facultatea. Și totuși am votat în ambele tururi în alegerile prezidențiale de anul ăsta. Intr-adevăr, pentru că sunt de așa mult timp în State, mă simt ca un amestec de americancă si româncă, dar tot îmi pasă.
Am fost crescută de bunici în București, ca mulți alți copii ai căror părinți au plecat în străinătate pentru o șansă mai bună. La fiecare alegeri, bunica mă lua cu ea, îmi arăta cum vota și îmi explica de ce vota cu cine vota. Și îmi mai spunea de cum, pe timpul comuniștilor, nu aveai dreptul să alegi pe cine voiai, că mereu era doar un candidat. Și îmi zicea că atunci când o să cresc, o sa fie esențial să votez, să îmi fac vocea auzită, să îmi fac datoria față de țară și să fac tot ce pot să țin România pe o cale bună. Ea mereu mă inspira să îmi pese, să îmi fac datoria și să votez cum ea nu a putut face de-adevăratelea pentru ani buni. De-asta am votat, de-asta îmi pasă, de-asta mă informez.
Multe voci în România spun că romanii din diaspora nu ar trebui sa aibă dreptul să voteze, că nu sunt informați, că nu știu situația din țară. Dar noi știm ce ne trebuie. Aș vrea să întreb câți români în țară au citit declarațiile de avere ale tuturor candidaților. Eu le-am citit. Deși știam cu cine aș vrea să votez, tot mi-am făcut „temele” pentru toți candidații ca să mă asigur că sunt destul de informată. Noi în diaspora nu suntem neinformați. Internetul merge la noi cum merge și în țară. Avem acces la website-urile tuturor canalelor si ziarelor românești. Și mulți dintre noi vizităm țara și vorbim cu rudele noastre când putem. Nu suntem rupți de realitate.
Alții spun că nu ar trebui să votăm pentru că rezultatele nu ne afectează. Dar ei nu realizează că toate deciziile făcute de guvern în România ne afectează și pe noi afară. De pildă, cum au decis destepții noștri de la MAE să ne facă să completăm o declarație inutilă (în loc să creeze o bază de date cu toți alegătorii care au votat, cum există în SUA sau în Europa) ca să „combată” frauda electorală (care de fapt a încetinit votul), sau cum au decis să nu deschidă mai multe secții de votare sau să nu extindă orele de votare în diaspora, sau cum au făcut mai dificil și mai scump să îți reînnoiești pașaportul la ambasadă sau la consulat. Și dacă guvernul român nu ține relații diplomatice bune cu țările străine, dacă se aliază cu Rusia într-un conflict, există mereu un risc: noi nu ne-am mai putea întoarce să ne vedem rudele. E adevarat că este un risc mic, dar tot există. Și ce uită este că mulți dintre noi înca mai avem rude și prieteni și nu vrem ca ei să sufere. Ne pasă! Ne pasă de ei! Ne pasă de țară! Ne pasă de cele 19 milioane de români de acasă! Vrem ca ei să aibă o viață mai bună. Vrem să putem să stăm aici și să spunem altora cu mândrie: „Uite ce puțină sărăcie este în România. Uite, vezi? Nu e o diferență mare între nivelul de trai de aici si cel de acolo”. Nu am uitat de unde am venit. Deși, de multe ori, suntem supărați de felul cum e în România, tot ne pasă, tot o iubim, tot o vizităm când avem bani de un bilet de avion.
Iar alții ne spun că suntem trădători, că am abandonat România, că nu am încercat să o schimbăm. Intr-adevar, noi am plecat, dar nu am plecat pentru că disprețuim țara sau pentru că nu ne pasă. Am plecat pentru că în țară nu sunt locuri de muncă, sistemul educației este la pământ, salariile nu sunt suficiente să trăiești și mâncarea se scumpește văzând cu ochii. Am plecat pentru că voiam să avem o șansă să nu ne zbatem în fiecare zi pentru o pâine. Și încă mai credem din toată inima că și cei care sunt în țară merită aceeași șansă pe care noi o avem.
Ce s-a întâmplat acum în Europa, când sute de mii de oameni au stat la cozi imense, în frig si ploaie ca să voteze, cand mii de români nu au putut vota, cand mii de oameni la Torino și la Paris au fost bătuți de jandarmi dupa ce secțiile de votare s-au închis și ei nu au putut vota, cand MAE-ul a refuzat să extinda orele de votare, este strigător la cer. Dar faptul că ei au stat la coadă și că s-au zbătut mult și îndelung să voteze, înseamnă foarte mult. M-au impresionat și am absolut tot respectul și toată admirația pentru ei. Nu cred că m-am simțit mai românca decât în zilele astea, pentru ce au îndurat românii noștri din Europa, pentru protestele românilor în țară, pentru votul nostru, pentru nepasarea MAE-ului și a guvernului. Și noi aici, în Los Angeles, am avut coadă la votare și nesimțiții nici n-au dat drumul la aerul condiționat. Dar am așteptat doar o oră. Având în vedere ce s-a întamplat în Anglia, Italia, Franța, Belgia și Germania, situația noastră era chiar excelentă. Și vorbeam cu cei din spatele și din fața mea, oameni pe care nu i-am mai întâlnit și probabil nu o să-i mai întalnesc, despre românii din Europa, despre speranțele noastre pentru cei de acasă, despre viitor. Știam deja rezultatul (datorită fusului orar) și eram fericiți, dar tot am votat. Am votat pentru noi dar și pentru cei care nu au putut vota. Românii din Europa ne erau în gând.
Or spune ei ce-or spune, ca acu’ România e o țară dezbinată de aceste alegeri, dar eu nu-i cred. Ce am vazut eu este ca, de fapt, aceste alegeri au unit românii. Peste 60% dintre oameni au venit să voteze, sute de mii de oameni au încercat să voteze în diaspora; nenumarate proteste în țară și pentru votul din diaspora și pentru democrație. Eu cred că, până la urmă, țara de fapt s-a unit. Alegerile astea ne-au unit pe toți, românii de pretutundeni.
Sursa foto: Liana Gheorma
