de Andrada Alina Crețu
S-a dorit o confruntare fermă şi punctuală între cei doi canditati, Victor Ponta, reprezentatul partidului de stânga şi Klaus Iohannis, exponentul partidului ACL, însă slabă organizare a dezbaterii, dar şi întrebările moderatorilor nu au reuşit să pună într-o lumină favorabilă pe cei doi politicieni.
Dezbaterea politică care s-a dorit să fie una de succes a fost lamentabilă şi a semănat mai degrabă cu o improvizaţie de ultimă oră, unde cei doi candidaţi păreau aruncaţi într-un joc şi fiecare încerca să mimeze un personaj. O primă eroare a fost semnalata încă de la început, printr-o remarcă a domnului Iohannis, care nu ştia tema şi formatul emisiunii, deoarece nu fusese anunţat. Erorile s-au înmulţit pe parcurs, când întrebările nu erau aceleaşi pentru cei doi candidaţi, când temele de dezbatere se amestecau cu cele de interviu, totul culminând cu un amalgam de informaţii din care nu puteai să extragi esenţa.
Şi dacă tot am vorbit de mima, de interpretarea unor personaje, domnul Victor Ponta şi-a asumat rolul profesorului, care deţinea foarte multe cunoştinţe, care datorită experienţei sale venea cu exemple şi argumente, uneori verosimile, alteori false, pentru că oricum nu era cineva să îl contrazică. A început agresiv şi sigur pe el, cu un teanc de hârtii şi dosare, care să îi întărească convingerile, refugiindu-se în cifre, pentru a demonstra calitatea răspunsurilor sale. Şi-a dorit să îl pună într-o postură ofensivă pe contracandidatul său şi a reuşit prin întrebări punctuale – numărul de pensionari, pensia minimă, PIB-ul României transformând dialogul în monolog. Răspunsurile sale erau prompte, rapide, formulate că soluţii pentru problemele existente, însă atunci când pui întrebarea este logic că ştii şi răspunsul. Modul său de manifestare energic şi expansiv îl caracteriza ca fiind un om pus pe treabă, însă elementele nonverbale şi paraverbale îi dăunau credibilităţii, parând uneori artificial.
Rolul profesorului a fost asumat de către politicianul Ponta, iar candidatul Iohannis a interpretat rolul elevului, datorită poziţiei sale, de om serios care nu vorbeşte mult, care nu se avântă în certuri şi conflicte. Nu a ştiut toate răspunsurile la întrebările puse, însă nici nu a încercat să se pună în valoare, să vină cu o strategie, să îşi prezinte oferta electorală. Ipostaza aceasta nu l-a avantajat, deşi la început părea un om lucid, chibzuit, pentru că pe parcursul aşa zisei dezbateri rămânea fără răspunsuri, fără vlagă, nu avea puterea să furnizeze informaţiile ce îi erau cerute uneori pe un ton ironic şi obraznic. Elevul când ştie că trebuie să prezinte lecţia vine pregătit de acasă, ceea ce Klaus Iohannis a omis. Tema pentru care vrea să devină preşedinte, tema preşedinţiei i-a lipsit şi acest lucru îl califică drept un candidat slab pregătit, care nu reuşeşte să îi ţină piept contracandidatului său Victor Ponta. A demonstrat prin fapte că poate şi este capabil, Sibiu, fiind unul din cele mai frumoase şi dezvoltate oraşe din România, însă în momentul actual faptele au nevoie de susţinere prin argumente verbale.
Atunci când lupţi să ocupi cea mai înaltă funcţie în stat trebuie să inspiri încredere, iar cei doi canditati par a nu fi pregătiţi: unul prea agresiv şi guraliv şi celălalt lipsit de spontaneitate şi uneori absent. Ca viitor preşedinte trebuie să identifici, să sintetizezi şi să găseşti soluţii la probleme, să aperi interesele celor ce îi reprezinţi, nu să adopţi postura tăcerii, pentru că arăţi că nu îi pasă, dar nici postura lătratului, deoarece vorbele fără fapte sunt sortite eşecului şi pierderii credibilităţii.
Personajele din comediile lui Caragiale sunt actuale în politica românească, par nemuritoare, Victor Ponta fiind un Farfuridi din „O scrisoare pierdută” şi Klaus Iohannis seamănă prin postura pe care o adoptă cu Spirache Necşulescu, candidatul la alegerile parlamentare din „Titanic vals”.
Mimă şi interpretarea unor personaje se desfăşoară în politica românească cu talent şi pregătire, astfel încât majoritatea alegătorilor admiră şi aleg pe cel care joacă cu convingere.
Sursa foto: Wikimedia.com
