Morala și anul 2014

Distribuie!

de Agnes-Ioana Oboroceanu

Nu aș fi vrut să am un început tipic eseurilor de liceu, care-și marchează marele start printr-un citat, însă voi aminti, totuși, de întrebările existențiale puse de Thomas Nagel într-una din cărțile sale, mai degrabă sie însuși decât umilului cititor. Între elemente care par a prezenta mai multă importanță, precum moartea, libertatea sau dreptatea, morala apare ca o palma peste față. Răspunsul la întrebarea „de ce?” ar fi acela că îți dă de gândit în timp ce te concentrezi pe propriile acțiuni și fără să vrei ajungi să fii propria-ți victimă într-un interogatoriu în care te orbește numai lumina adevărului.

Una dintre întrebările cu care Nagel îți distruge liniștea și plictiseala mentală se referă la universalitatea moralei: acele fapte bune sau rele sunt cunoscute de toți oamenii ca fiind bune sau rele prin ele însele? Adică, faptele pe care eu le consider a fi morale sunt receptate astfel și de cei din jurul meu? Deși a lăsat de înțeles că răspunsul lui la aceste întrebări este afirmativ, răspunsul  meu se află la celălalt capăt al axei.

Idealizarea situației nu se aplică în anul 2014. Nu știu dacă e vina libertății de gândire, însă acest principiu nu se respectă într-o societate care nu se mai bucura de o conștiință colectivă, nu mai are un fundament comun tuturor membrilor și nu mai poate afirma că știe cum să controleze mentalitățile tuturor. Ce este moral și imoral astăzi este receptat complet diferit de la un individ la altul și destinația ultimă a acestui parcurs este haosul. Din (ne)fericire e vorba despre un haos în care ne complacem fără să ne răzvrătim prea mult, pentru că sorții de izbândă ne apar în fața ochilor egali cu zero.

Poate că unora li se par normale corupția, furtul, înșelătoria și alte asemenea acțiuni. Este, desigur, vorba despre cei care le practică. Dacă încerci să convingi un hoț că „nu e moral” să îți însușești ce nu îți aparține, se va uita la tine preț de zece secunde ca și cum ai fi nebun și ți-ar explica faptul că, ei bine, așa își asigură el traiul (până e prins, dar asta e altă poveste). Într-adevăr, nu putem ști cu exactitate dacă nici el nu consideră că ceea ce face este rău, însă din moment ce are, cu siguranță, de ales dintre metodele prin care să-și câștige existența, aș susține că înclină spre cealaltă extremă.

Adevărul e că astăzi aplicăm principiile morale așa cum ne convine. În funcție de ce este important pentru noi, de cum ne este nouă mai bine în urma acțiunilor pe care le întreprindem, le și catalogăm în cele două categorii. Pentru unii o fi morală vechea practică, să furi de la bogați pentru a da săracilor, pentru alții e imoral să furi în orice situație. În opinia unora, nu e nimic rău în a minți cu scopul de a proteja o altă persoană, în timp ce alții condamndă orice fel de minciună ca fiind inacceptabilă.

Chiar dacă universalitatea moralei se află sub semnul întrebării astăzi, există o ierarhie aparentă și numai teoretică a faptelor morale și a celor imorale. Teoretică, pentru că în spatele ei se întâmplă cu totul alte lucruri.

Ea a apărut din nevoia de stabilitate a omului care trăiește în anul 2014, de a simți că acolo sus, legea nescrisă îl privește și încearcă să-i controleze comportamentul. Din păcate, uneori doar încercarea rămâne, pentru că, bine se știe, legile există pentru a fi încălcate.

(Cartea în care Nagel discută problema moralei se numește „Oare ce înseamnă toate astea?”)

 

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*