de Mihai Maruseac
Fiecare ministru al Educației (sub diversele nume în care a fost cunoscut ministerul) a dat cel puțin o „reformă” în acest domeniu. Aproape niciodată rezultatele nu au fost spre bine, mereu schimbarea era pentru a promova faptul că noul ministru nu este cel vechi. Dacă mai adăugăm și schimbările pe post de pomeni electorale ne facem o idee de cât de otrăvite și dăunătoare au fost acestea, luate atât individual, cât și în ansamblul lor. Totuși, parcă nici un alt ministru nu a produs mai multe daune decât cea de trei ori numită în funcție, „Abramburica” garantată de Vanghelie, Ecaterina Andronescu.
Să trecem peste clara eroare logică de a avea un ministru al educației garantat de un primar cunoscut pentru analfabetismul său. Să lăsăm la o parte și toate legile date până acum de acest ministru, păstrând în minte doar legea ce a desființat școlile profesionale, o lege ce a pavat drumul către o societate avidă după diplome (BAC, licență, master și, în ultima vreme, doctorat). Păstrând în minte acest lucru, să ne uităm la ziua de 1 iulie a anului 2014, an electoral sub guvern PSD, partid care nu a găsit în cadrul lui niciun alt personaj mai bun pentru postul de ministrul al educației.
Printr-o Ordonanță de Urgență (49/2014), guvernul Ponta – cu scopul clar de a oferi mită electorală pentru alegerile de la finalul acestui an – produce și mai multe daune unui sistem educațional destul de grav incapacitat de problemele ce s-au strâns de-a lungul anului sub titulatura unor miniștri incompetenți. Și nu produce daune centralizat, doar într-un singur domeniu. Cu o inconștiență deosebită, guvernul atacă domeniul educației universitare în toate locurile posibile.
Începem cu posibilitatea organizării unei sesiuni speciale de bacalaureat, „în cazuri temeinic justificate”. Sunt foarte curios dacă această frază nu se poate traduce cu „în cazul în care promovabilitatea este sub X procente” sau „în cazul în care locurile de la universități se vor ocupa în proporție mai mică de Z”.
Mult mai gravă este însă readucerea în discuție și în cadru legal a propunerii lui Andronescu din 2011 de introducere a unui an universitar pregătitor pentru elevii care nu au trecut examenul de Bacalaureat, an care va fi ulterior echivalat de universități dacă respectivul student va trece examenul în sesiunea următoare. OUG decide că acest an universitar va fi plătit din banii publici (a se citi se vor introduce noi taxe). Luând în calcul și echivalarea, vom avea fie o suplimentare a locurilor de buget pentru anul 1 al facultăților (deși mă gândesc că va fi necesar și mai târziu), fie o competiție mai acerbă pentru același număr de locuri. Caz în care „egalitatea” socialistă va declara că cineva care nu a luat Examenul de Bacalaureat este „mai egal” decât cineva care l-a luat. Sunt curios cum se vor întâmpla lucrurile.
Ultimul aspect grav pe care vreau să-l menționez este posibilitatea ca studiile de master și doctorat să se facă și în formele de învățământ cu frecvență redusă. Practic, acest lucru se traduce cu «știm că diplomele de licență și master nu vă mai diferențiază, căci le-am dat tuturor, hai că, mai bine, vă dăm diplome de doctori». Fără a se gândi la consecințe, un guvern condus de cineva care și acum deține titluri academice luate pe nedrept, distruge și mai mult reputația- și așa scăzută-a cercetării din România.
Vor spune unii că cei care muncesc și-și văd de treaba lor nu vor fi afectați, că industria oricum nu mai dă doi bani pe diplome, că la angajare te întreabă ce știi, nu cine ți-a dat diploma. Și vă voi da dreptate dacă e vorba de maximum studii de licență. Peste acest nivel apare un concept nou: dacă diploma este oferită mult prea ușor se pierde credibilitatea efortului așteptat pentru a o obține. Altfel spus, se pierde credibilitatea oricăror rezultate din cercetarea românească.
Peste ani, când ne vom plânge că ni s-au „furat” premiile Nobel pentru insulină (de asta deja ne plângem), sânge artificial (în curând) sau ce descoperiri va mai face un român în viitor, să ne amintim, totuși, că aproape întotdeauna reforma educației a constat în mărirea salariilor profesorilor, ușurarea condițiilor de promovare, oferirea de mai multe șanse pentru a obține cât mai multe diplome etc.
La final, rămânem doar cu întrebări de genul „ce poate face cineva care chiar are talent spre cercetare și nu vrea ca rezultatele lui să fie desconsiderate?” și „de ce ne vrea țara proști și mulți?”.
Sursa foto: wikimedia.org
