de Ciprian Azoitei
Ceea ce nu voi înțelege eu niciodată este de când a devenit poporul nostru un popor de nomazi. Noi, care ne tragem din stirpea primului popor sedentar al Europei, vechi de zece mii de ani*. Noi, care eram lăudați de Herodot ca fiind „cei mai înțelepți și mai viteji dintre traci”. Noi, care am rezistat valurilor de migratori zece secole după prăbușirea Imperiului Roman de Apus și ne-am păstrat intacte credința și obiceiurile, dovedind că sunt superioare față de necivilizatele popoare ale stepei, pe care tot noi am ajutat să le civilizăm. Iar acum ne împrăștiem ca pulberea pământului în cele patru colțuri ale orizontului, gonind după iluzia că undeva, acolo, în lume, vom găsi Edenul unde muncești puțin, trândăvești mult și banii se înghesuie să îți încapă în portofel.
Cu ce ar fi mai bune alte țări decât țara noastră? Au ei pământuri mai fertile? Au ei ape mai multe? Au ei munți mai falnici, păduri mai bogate, lacuri mai curate? Le-o fi lor vinul din butoaie mai limpede și mai bun la gust decât al nostru și or ști ei să se bucure de viață mai bine decât noi? Când ai atâtea posibilități să valorifici resursele propriei țări și să îți faci un trai prosper în patria în care te-ai născut și ai crescut, nu ai fi nătâng să te înghesui să mături străzile din nu știu ce țară pentru câțiva bani în plus? Să fii departe de neamurile tale și de țara ta, să auzi în jurul tău numai limbă străină și să vezi obiceiuri străine, să își uite copiii tăi limba în care s-au născut și neamurile și să devină o altă furnică din mușuroiul de suflete? Așa ar trebui să faci fiindcă nu ai avut ambiția și tăria de caracter să înfrunți greutățile vieții la tine în țară și ai preferat să fugi în altă parte, plângându-ți de milă și văitându-te că nu ți s-a dat, nu ți s-a oferit, că ai fi putut, dar a fost lumea rea și tot așa mai departe?
Obiceiurile poporului nostru, pe care părinții noștri le-au învățat de la părinții lor și tot așa mai departe, până în veac, sunt mult mai bune decât sfaturile din televizor sau din ziare ale marionetelor politice, pseudo-psihologilor, ziariștilor copy-paste și paparudelor care tot caută lumina reflectoarelor (fie ea paparuda de sex masculin sau feminin). Tradiția noastră ne învață de mici să fim descurcăreți, cu capul pe umeri, să nu ne luăm după ce zic alții, să judecăm lucrurile cu propriul cap, să fim cinstiți și harnici, să nu îi judecăm pe alții înainte de a ne fi judecat pe sine, să nu păstrăm în suflet viermele urii sau al invidiei și să fim oameni cu frica lui Dumnezeu. Dragostea de libertate și credința creștin-ortodoxă sunt valorile principale ale românului, ce l-au ajutat să treacă peste greutățile ce i-au fost aruncate în spate de-a lungul vremurilor. Aceste valori le înveți de la părinții tăi, cei care te-au născut și te-au crescut, nu de la vreun trântor de profesor care își face ora tot stând cu ochii pe ceas și așteptând pauza de cafea și de țigară sau de la un maimuțoi plătit să facă tumbe la televizor.
Unii poate au dubii în privința rolului credinței în societate și a beneficiului ei pentru om. Ei probabil uită că au în spatele lor șaptezeci de generații de oameni care s-au născut, au trăit și au murit în sânul credinței creștine**. Strămoșii noștri ne privesc din ceruri, ne ghidează prin exemplele pe care ei le-au dat de-a lungul vieții lor și se mâhnesc atunci când noi le repetăm greșelile sau facem altele noi. Noi cum am putea să le cinstim memoria dacă nu păstrăm vie credința și obiceiurile pe care le-am moștenit de la ei și nu suntem creștini cuviincioși? Zicând că simpla conștiință de sine și simțul responsabilității este de ajuns ar fi la fel cu a zice că poți manevra o barcă folosind o singură vâslă. Cei care cred că acestea nu sunt decât superstiții, îi invit să ne aducă un om de pe lumea cealaltă, să ne spună acela cum stau de fapt lucrurile. Cei care cred că omul de fapt nu ar avea suflet, și că ar fi doar bucăți de materie luată la întâmplare, aruncată în supa primordială și amestecată de-a lungul miliardelor de ani, până când au ieșit și oamenii din ceaun, îi invit să îi dea viață monstrului lui Frankenstein***. Să vedem dacă sunt în stare.
Românii din timpul voievodatelor și al regatului își cunoșteau bine valorile și le respectau cu sfințenie. Este adevărat că nu aveau ei prea multă carte, dar ceea ce îi definea și îi deosebea față de alte popoare cunoșteau și respectau cu sfințenie mulțumită învățăturilor păstrate de la străbuni. Românul s-a pierdut pe sine din cauza regimului comuniștilor și a idealului lor monstruos de „om nou”, lipsit de convingeri și de idei proprii. Comuniștii au fost cei ce au distrus comunitatea sătească, păstrătoarea de obiceiuri și tradiții străvechi. În urma lor, nu a rămas decât un popor dezorientat, ce caută în alte părți repere morale și învătături, neînțelegând că ce e bine pentru alții s-ar putea să nu fie bine și pentru noi. Cea mai bună cale pe care o poate lua în viitor poporul nostru este revenirea la tradițiile sale ce s-au dovedit a fi bune de-a lungul secolelor și de care avem mare nevoie în aceste vremuri tulburi în care omul încet, dar sigur, se transformă într-un robot.
*Primii agricultori neolitici europeni au colonizat teritorii din Dobrogea până în Câmpia Panonică în aceeași perioadă în care în China și în Orientul Mijlociu se dezvoltau primele așezări umane cu caracter permanent(mileniul VIII î. Hr.). Prin amestecul dintre aceste triburi și popoarele indo-europene ce au venit pe teritoriul nostru în mileniul III î. Hr., s-a format poporul dacic.
**Diferența dintre o generație familială și următoarea este de aproximativ 25 de ani, deci patru generații într-un secol. Creștinismul a apărut pe teritoriul țării noastre în secolul III d. Hr., de unde aproximarea la 70 de generații.
***Deși omenirea deține tehnologia clonării și a fertilizării in vitro, acestea sunt doar replicări ale reproducerii umane și nu pot fi considerate propriu-zis metode de a crea viață. Învierea organismului după ce activitatea cerebrală a încetat complet este absolut imposibilă. Cât despre reunirea elementelor chimice care compun organismul uman și crearea unei noi ființe, acesta este deja un mit alchimist.
Sursa foto: wikimedia.org
