de Alex Szollo
Dacă deschideți televizoarele pe un post sau pe o emisiune de știri, în mod sigur veți vedea că se discută despre incidentul mai mult decât tragic în care un copil de patru ani a fost sfâșiat de câinii maidanezi în parcul Tei din București. Ceea ce am observat este că această nenorocire s-a dovedit a fi foarte polarizantă, din păcate.
Și acum urmează părerea mea legată de toată această situație, o părere pe care o expun fără a dori să iau partea unei tabere sau a alteia. Îmi asum fiecare cuvânt din opinia care urmează a fi comunicată și regret dacă vreun cititor sau altul se va simți ofensat de cele pe care le va vedea spuse aici.
Iubesc câinii. Îmi sunt dragi pentru cât de multă afecțiune pot dărui în schimbul unei mângâieri pe burtă sau al unui bol cu mâncare. Întotdeauna i-am iubit și cred că întotdeauna-i voi iubi. Dacă se întâmplă să ies la „iarbă verde”(cred că ăsta ar trebui să fie cunoscut ca singurul pleonasm acceptat de români), sunt recunoscut nu doar după patul de pescar al tatei și după cartea cu care stau tolănit pe el, ci și după câinele sau câinii) care-și fac veacul pe lângă baltă, tolăniți la rându-le lângă pat, scărpinați pe burtă și hrăniți cu popcorn sau orice altceva mai am la mine. Nu-i înțeleg pe cei care le fac rău, mi se pare că ar trebui calificați ca fiind mult sub calitatea de ființă umană.
Iubesc copiii. Pentru naivitatea și inocența cu care privesc lumea, pentru incapacitatea lor de a bârfi, condamna și judeca, pentru care Iisus, marele revoluționar spiritual despre care vorbeam într-un articol în perioada sărbătorilor pascale, i-a dat drept exemplu de urmat.
Când se ajunge la un coșmar ca și cel în care a intrat nenorocita asta de țară, amarul ei, în zilele astea, copiii și câinii se află în cea mai ingrată situație, nepurtând nicio vină. Copiii mor, iar câinii fără stăpân, animale (hai s-o spunem drept) semi-sălbatice, de cele mai multe ori speriate și flămânde, luptă așa cum știu mai bine pentru a-și apăra teritoriul.
Toate astea în timp ce adevărații vinovați stau de vorbă sau latră în van mai ceva decât câinii. Despre cine vorbesc? Despre iluștrii noștri aleși, care trâmbițează de mai bine de două decenii rezolvarea acestei probleme extrem de grave, despre pretinșii iubitori de animale care irosesc o grămadă de bani fără a face absolut nimic pentru schimbarea sorții animalelor pe care spun că le iubesc, despre echipajele de ecarisaj care reușesc într-o zi să prindă câteva zeci de câini din câteva ZECI DE MII!
Mă doare, atât ca iubitor de câini, cât și ca iubitor de copii, că autoritățile se preocupă de cifre, statistici și referendumuri seci și inutile, care la urma urmei nu arată decât situația de pe hârtie. M-am săturat de situații de pe hârtie până peste cap. Cred că e vremea să se ia măsuri, să fie scoși de pe străzi și adoptați câinii fără stăpân care cutreieră străzile, iar dacă unii dintre câini se dovedesc a fi prea agresivi, da, este recomandat să fie eutanasiați.
Nu, nu sunt de acord cu crimele, nu-s vreun om fără conștiință, și cum am spus, iubesc câinii. Dar asta nu înseamnă că ar trebui să stau cu mâinile în sân și să-i văd omorând copii. Nu doresc nimănui să simtă durerea acelor părinți, e cumplit să pierzi un copilaș de patru ani. E vremea să facem ceva! Domnilor aleși, trăim în Europa secolului al XXI-lea sau în ceea ce englezii numeau „Dark Ages?” Treziți-vă naibii odată și dați-le câinilor de referendumuri și de statistici! Altfel, vom fi mușcați! Și riscăm ca rănile noastre să nu se mai vindece niciodată!
Sursa foto: Wikimedia.org
Nu stiu daca sarcasmul tau isi are locul in urma citirii articolului. Este evidenta alegerea, autorul este “iubitor de patrupede”, dar este om si implicit “iubitor de oameni” sau aparator al rasei umane sau cum vrei sa ii spui. Oare cand ne vom satura sa dam vina unii pe altii… intrebare retorica pentru ca se pare ca in urma acestei intamplari tragice cu copilul, daca afirmi ca iubesti animalele, in cazul asta cainii, esti automat considerat un soi de criminal.