Mic protest la Palatul Victoria, mulți oameni agitați

Distribuie!

Pentru cei care s-au găsit saptămâna trecută pe la Piața Victoriei, protestul trebuie să fi fost o experiență plicticoasă – având în vedere că nu trec mai mult de câteva zile fără ca cineva să ocupe Piața, deoarece Guvernul l-a supărat cu ceva.

Desigur, protestatarii nu au aceeași părere. Probabil că, fiind prinși bine de tot în marea idee de ,,noi” contra ,,ei”, toate grupările care se adună în fața Guvernului se simt ca un cocktail exploziv de Horea, Cloșca și Crișan, cu un strop de Che Guevara. Însă pentru restul populației  – în special pentru cei care trebuie să treacă prin fața Guvernului ca să-și vadă de treburile zilnice – n-a fost decât o zi obositoare.

Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac protestele. Mai ales dacă sunt acasă, cu televizorul pornit și mă uit la ele de pe canapea. Ideea de a-ți urla în stradă nedreptățile la care ai fost supus de un ministru sau altul este de lăudat. Mai puțin de lăudat e modul în care românii acționează în situațiile astea.

Țin minte că, prin 2004 profesorii au organizat o serie de proteste după ce lefurile le-au fost reduse cu 20-30%. Nu s-au mulțumit doar să stea în frigul din Piața Victoriei, ci pur și simplu nu au mai apărut la cursuri. Au mers până în punctul în care amenințau forțarea înghețării anului școlar. Abia atunci ușa din față a Guvernului s-a deschis, iar sărmanii profesori au primit înapoi câteva procente din leafă.

Așa că, înțelegeți, pentru un puști de 14 ani, faptul că am văzut întreaga comunitate de profesori ridicându-se la unison împotriva unei nedreptăți, mi s-a părut incredibil. Firește, motivul principal pentru care am găsit acea perioadă interesantă, a avut foarte mult de-a face cu faptul că am stat acasă, în timp ce toți profesorii înghețau de frig în Piața Victoriei.

În fine, să ne întoarcem la povestea de săptămâna trecută. Pentru cei care nu știu, totul s-a petrecut pentru că Ministerul Agriculturii a hotărât că românii sunt suficient de supraponderali, așa că au tăiat fondurile per hectar al agricultorilor din țară pentru anul 2012 de la 180, la 150 de euro. Banii astfel economisiți ar fi – chipurile – investiții ulterior în echipamente mai moderne.

Și, cum nimeni nu vrea să vadă bani rămași la bugetul de stat, agricultorii au venit cu autocarele din toate colțurile țării, s-au instalat binișor în fața Guvernului și au început să strige și să dea din mâini.

Totul părea promițător la început. Ba chiar lucrurile mergeau atât de bine, încât un nene mai cu inițiativă și-s scos capra (!) din remorca mașinii cu care venise pentru a-i intimida pe miniștri.

Probabil era ceva în neregulă cu sărmanul animal – nu întrunea normele europene – pentru că lucrurile au început să degenereze. Nu știu cine a început, așa că n-o să fac nicio presupunere. Tot ce știu e că s-a recurs la jandarmi, mascați, gaze lacrimogene, câteva arestări, o grămadă de injurii, puțin sânge și... a, da! Un mare ambuteiaj rutier, care s-a întins pe mai mult de 10 km în nordul Bucureștiului. Adică exact unde stau eu.

Dacă e un lucru care mă nemulțumește la aceste protest, acesta e: toată lumea se lasă prinsă în febra momentului și nu e nevoie decât de o scânteie ca cineva să rupă cordonul de siguranță instalat de jandarmi sau să dărâme gardul de protecție. Și atunci totul devine primitiv.

Nimeni nu mai discută – toată lumea țipă, orice obiect devine dintr-odată o armă, jandarmii încep și ei să dea în stânga și-n dreapta, iar camerele de filmat își fac treaba pentru ca, a doua zi, întreaga Europă să vadă cum protestează românii. Ca un bonus la toate acestea, Șoseaua Kiseleff se blochează. Și navetiștilor din nordul Bucureștiului li se taie accesul la centrul capitalei.

Înțeleg problema miniștrilor și protestatarilor – oamenii protestează acolo, pentru că acolo e Guvernul, care nu poate fi mutat în altă parte pe perioada protestului. Dar nici birourile, școlile sau facultățile navetiștilor nu pot fi mutate. Așa că uite ce vă propun, domnule cum-te-o-chema-care-te-ocupi-de-organizarea-traseului-protestelor: e o idee indrăzneață, dar s-a mai făcut și înainte, iar lucrurile au mers bine – amenajează o rută ocolitoare!

S-ar zice că, de când se adună lumea în Piața Victoriei, cineva a realizat că aproape întotdeauna lucrurile degenerează, iar circulația se blochează. Amenajați o rută ocolitoare pentru sărmanii oameni care nu vor decât să ajungă la treburile lor. Nu vă faceți griji, au timp să admire clădirea Guvernului în oricare altă zi.

Ioan Ciprian Radu

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. November 14

    Uneori ma gandesc ca daca ar face sistemul medical un protest, sub forma de greva generala, in cel mult o zi, s-ar observa cat de mult conteaza un medic, mai ales pe latura urgentelor. Cat de esential este el pentru societate. Si ni s-ar rezolva toate problemele. Daca am refuza cu totii sa prestam servicii timp de o zi.
    Dar sta impotriva juramantului, si ar suferi oameni care nu merita. Asa ca nu se va intampla niciodata. Si astfel nici problemele nu ne sunt rezolvate.
    Sa stii ca ai mare dreptate cu acea “scanteie”, s-a dovedit din inregistrarile video. Gloata nu trebuie impinsa mult ca sa reactioneze.

Comments are closed.