De când Inna a cunoscut succes și pe plan internațional, parcă s-a spart sacul cu domnișoare care și-au descoperit, peste noapte, veleitățile de cântărețe. În fiecare zi se mai naște o stea a muzicii românești, dar care, din păcate, nu cunoaște limba română. În schimb, aceste steluțe vorbesc fluent limbile spaniolă și engleză, căci doar pe astea le-au auzit, probabil, în burta mamei, o fină cunoscătoare a telenovelelor mexicane și a filmelor americane, pe care le considera ca făcând parte din cultura generală obligatorie a copilului încă nenăscut.
Desigur, pe lângă o limbă străină, aceste pseudo-vedete mai sunt legate între ele prin așa-zisa pasiune pentru muzică, pe care o au încă din copilărie, și care le-a motivat să ajungă unde sunt (în platoul unei emisiuni de divertisment cu trei dansatoare după ele) .
Nu trebuie să uităm că și ținuta joacă un rol important pentru că nu poți pretinde că ești cântăreață dacă nu ești îmbrăcată cât mai sumar cu putință. Că deh, doar nu o să vii îmbrăcată precum o bunicuță – cine ți-ar mai da atenția după care ești atât de ahtiată?
Muzica nu mai e deloc ceea ce a fost odată. Acum, pentru o melodie formată din 2 strofe, dintre care una e refrenul, este nevoie de 10 compozitori. Artă zici? Acum muzica există doar cu scopul de a aduce profit unor oameni care nu au nicio legătură cu ceea ce înseamnă Muzica, de fapt. Domnișoarele menționate mai sus sunt ajutate, în mare parte, de tehnologia modernă care permite alterarea vocii în așa fel încât poți suna ca Celine Dion dar tu să nu ai deloc treabă cu cântatul.
O modă mai nouă acum este să vii la o emisiune cu instrumentele după tine și să dai impresia ca faci live când, de fapt, scrie destul de mare pe ecran: PLAYBACK.
Din câte se pare, România s-a ales cu o nouă industrie: aceea de fabricare de vedete în masă. Chestia asta ne-ar putea ajuta economia și de ce nu am surclasa Germania ca putere economică în Europa (Parol !). Noi ne pricepem cel mai bine să promvăm non-valori și să facem loc în industria muzicală unor persoane care profanează Muzica. În continuare vom vedea în jurul nostru domnișoare al căror slogan este: M-a făcut mama cântăreață domn’le !
Alina Maria Serban
Sursa foto: wikimedia.org