Generaţia ’90 a făcut dinţi

Distribuie!

de Bogdan Petrea

În contextul susţinerii de către actuala putere a exploatării aurifere de la Roşia Montana (asta după ce societatea civilă şi-a exprimat în repetate rânduri dezaprobarea faţă de acest proiect) când nimeni nu s-ar fi aşteptat, dată fiind apatia şi moliciunea care au caracterizat în ultimii ani opinia publică românească, iată că a sosit vremea ca mămăliga revoluţionară din ţara noastră să explodeze în adevăratul sens al cuvântului.

În afară de protestele împotriva proiectului iniţiat de cei de la Roşia Montana Gold Corporation, mişcări de stradă semnificative (care să coaguleze zeci de mii de oameni prezenţi pe toate meridianele, aşa cum s-a întâmplat zilele trecute) n-au prea fost în ultimii ani; cu excepţia celor din iarna lui 2012 atunci când, sub pretextul susţinerii doctorului Raed Arafat, mii de oameni au protestat în întreaga ţară împotriva politicilor de austeritate impuse de premierul Emil Boc şi continuate de succesorul său, Mihai Răzvan Ungureanu.

Dacă la acea vreme revendicările protestatarilor vizau existenţa lor de zi cu zi (pensiile, salariile, scăderea puterii de cumpărare a banilor, TVA-ul etc.), majoritatea celor ieşiţi pe străzi fiind oameni nemulţumiţi de scăderea nivelului de trai, odată cu protestele de săptămâna trecută împotriva proiectului RMGC, lucrurile par a se fi schimbat radical: iniţiativa străzii a preluat-o generaţia ’90, o generaţie sătulă de jocurile murdare ale clasei politice postdecembriste, care a decis că acum este momentul ca o întreagă societate afundată din ce în ce mai mult într-o stare generalizată de marasm trebuie să schimbe ceva la nivelul mentalului colectiv. Nu s-a mai protestat pentru nicio cauză de natură economico-socială, ci pentru una de mediu şi nu pentru binele propriu, ci pentru un interes colectiv.

Pentru prima dată s-au putut remarca o efervescenţă şi o euforie contagioase în rândul protestatarilor, o coerenţă şi o unitate în cuget şi simţire, un strigăt colectiv pentru viitorul generației viitoare. Tot acum, pentru prima dată în 23 de ani, clasa politică în general, şi coaliţia aflată la guvernare, în particular, au primit două lecţii dure, dar banale pentru oricare alt stat care a înţeles mecanismele fundamentale care stau la baza existenţei statului democratic: şi anume că nu mai poţi veni în campania electorală cu promisiuni pe care să le întorci la 360 de grade când ajungi la putere, respectiv că nu te mai poţi întâlni cu poporul o dată la patru ani şi că, iată, se poate să te confrunţi cu furia străzii chiar şi la şase luni de la preluarea Puterii.

Toată această schimbare de atitudine în rândul opiniei publice denotă o maturizare a societăţii civile româneşti şi sugerează faptul că ultimii 23 de ani nu au trecut totuşi, degeaba: în această perioadă a avut loc transferul de putere populară de la o generaţie obişnuită cu datul sorţii, aşa cum a fost ea pe bună dreptate, dresată pe vremea opresiunii regimului comunist, la o generaţie care îşi arată astăzi colţii, fiind gata-gata să muşte chiar şi din bunici şi din părinţi, aşa cum spune Tudor Gheorge într-una dintre melodiile sale. Cert este că politicienii au descoperit zilele trecute că societatea civilă există! Şi nu se mulţumeşte cu o existenţă vegetativă, ci doreşte să devină din ce în ce mai puternică, mai coerentă și mai unită decât și-a imaginat cineva vreodată.

Generaţia ’90 e acum mai dornică de afirmare ca niciodată, iar în ultimii 23 de ani, slavă Domnului, clasa politică a oferit suficiente motive care să ne facă acum să ne luăm revanşa pentru toţi aceşti ani de dispreţ şi desconsiderare a principiilor care ar trebui să stea la baza unei democraţii sănătoase. Primul pas a fost deja făcut. Va depinde strict de fiecare dintre cei din generaţia ’90 de felul în care vom şti şă perseverăm în această direcţie şi să demonstrăm faptul că s-a terminat cu această epidemie înfricoşătoare de meningită morală.

Sursa foto: Facebook

Taguri

Arhiva

2 Comments

Comments are closed.