Limba română în drumul spre casă

Distribuie!

Impulsionându-mă dorul de acasă, din când în când, îmi fac valiza și pornesc la drum. Călătoria mea periodică până acasă e săracă în evenimente importante, însă ce e remarcabil e coloritul limbii române pe care îl remarc – eu, la rândul meu, având un grai mai aparte.

Totul începe cu un ”pa” călduros prietenelor mele și cu promisiunea să le aduc pârjoale, după care ies mereu cu valiza aia mare și goală după mine, sperând să mă întorc cu ea plină de acasă.

Vorba bucureșteană mă însoțește mereu de la cămin până la autocarul de la ora 22:00, București-Chișinău. Uneori e un taximetrist mai rafinat la vorbe, alteori iau ratb-ul și metroul și aud neintenționat conversațiile unor doamne mai în vârstă într-o română pură, lipsită de cool”, nașpa”, pe bune”, etc. Pe la Unirii, când mai trebuie să fac 4 stații până la autogară, așteptând tramvaiul, asist la un altfel de conversație. Limbajul revoltător de insultător al unor puști rromi îmi provoacă de data asta un discomfort psihic de nu știu cum să fac să ajung imediat acasă sau oriunde în siguranță. La auzul unui strigăt: Făăăăăă! Mânca-ți-aș ... !” urc repede în tramvai și îmi fac semnul crucii în gând. Mă calmez imediat și peste 5 minute sunt deja la autogara Filaret.

De-ar scrie pe autocarul ăla București-Roma, tot mi-aș fi dat seama că lumea aia e din Moldova. Dintr-o dată, deși sunt încă în București, mă simt deja mai aproape de casă. Chiar dacă șoferul face un efort și îmi spune într-o română corectă locul pe care îl am, fără să conștientizez îi zic: Bini!”.

Urmează aproximativ 7 ore și jumătate până la vamă, timp în care, sincer, de cele mai multe ori am impresia că odată ce autocarul pornește, mă duc în Rusia, nu în Republica Moldova. Nu știu cu ce treburi vin vorbitorii de limba rusă în București și ce limbă vorbesc ei aici, dar de fiecare dată sunt în proporție de 50% în autocar, iar ceilalți, studenții de obicei, îi auzi vorbind la telefon: Da, vin az acasâ...ghini...hai paka.” (Da, vin astăzi acasă...Bine. Pa.). La frontieră, de multe ori confund vameșii vasluieni cu vameșii basarabeni, e aproape aceelași grai moldovenesc, cu deosebirea că ultimii, uneori, fac glume moldo-rusești cu șoferii autocarului.

Peste o oră și un pic ajung acasă! Coborând la gara din Chișinău, am uitat deja de mult de vorba bucureșteană sau de româna pură a doamnelor în vârstă, am uitat chiar și de grosolăniile de la Unirii și îmi salut, ca de fiecare dată, cu zâmbetul pe buze, părinții, cu obișnuitul Noroc!”.

Limba română, trebuie să recunoaștem, înseamnă mai mult decât limba academică și limba populară luate la un loc. Limba română e diferită pentru fiecare și are atâtea forme câte stări are un om, câte roluri sociale avem fiecare. Vorbim diferit acasă, cu prietenii, la facultate, la un eveniment cultural și totuși vorbim românește.

Cristina Bragari

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva