de Bogdan Preda
În 1948, Stalin decide să mute sediul central al Cominformului (Biroul Informativ al Partidelor Comuniste şi Muncitoreşti) de la Belgrad la Bucureşti. În acest moment lumea ştia foarte puţine despre partidul lui Gheorghiu-Dej şi al Anei Pauker.
Fondat în 1921, a reuşit ca după 1945, prin fraudă şi manipulare, în spatele scutului protector al Armatei Roşii, să devină din ce în ce mai influent, eliminându-şi rivalii politici încet. Lovitura de stat, organizată pe 23 august 1944, a răsturnat dictatura pronazistă a mareşalului Ion Antonescu şi a adus România în coaliţia antifascistă.
Pentru Gheorghiu-Dej, Pauker, Bodnăraş, Luca şi Pătrăşcanu, stalinizarea României părea o sarcină urgentă. Dintr-o dată, partidele istorice au înţeles că P.C.R. reprezenta un partener important în orice coaliţie viitoare. Pătrăşcanu, singurul lider comunist pe care „burghezii” îl puteau considera o figură politică, a reprezentat P.C.R. la negocierile purtate în primăvara şi vara lui 1944.
Datorită prezenţei sovietice, P.C.R. obţine în cadrul unei coaliţii guvernamentale o superioritate politică pe care nu ar fi dobândit-o prin forţe proprii. Lucreţiu Pătrăşcanu a devine ministru de stat, urmând ca la scurt timp după aceea, liderii comunişti să ocupe poziţii ministeriale importante: Pătrăşcanu la Justiţie, Gheorghiu-Dej la Transporturi şi aşa mai departe.
Cercetările de după 1989 arată că, atunci când a avut loc lovitura de stat de la 23 august, P.C.R. avea numai 80 de membri în Bucureşti şi mai puţin de 1000 în întreaga ţară, incluzându-i şi pe cei din închisori şi lagăre de concentrare. În decursul a trei luni, până în octombrie 1944, P.C.R. avea aproximativ 6000 de membrii urmând ca în februarie 1945, să aibă deja 15000 de membri, iar până la data de 23 aprilie 1945, 42653 oameni erau deja membri de partid.
Deşi imediat după reintrarea sa în legalitate, în urma loviturii de stat de la 23 august 1944, partidul avea, după cum am menţionat, mai puţin de 1000 de membri, prezenţa trupelor sovietice pe teritoriul românesc a reprezentat un factor decisiv pentru transformarea acestei minorităţi comuniste într-un grup de presiune dinamic.
Documente de arhivă arată că în perioada 1944-1945 strategia partidelor comuniste din regiune şi multe dintre acţiunile lor au fost coordonate de Kremlin. P.C.R. a urmat cu stricteţe ordinele Moscovei în timpul ascensiunii sale către puterea absolută în România.
Paralizate de lipsa reacţiilor occidentale, partidele istorice au avut o marjă de manevră redusă, în plus, comuniştii au folosit demagogia într-un mod foarte eficient în eforturile lor de a ajunge la guvernare.
Obiectivul era câştigarea controlului asupra ministerelor-cheie şi a departamentelor importante. Încet încet aceştia reuşesc să facă ceea ce îşi propun, ducând cu paşi repezi ţara către cea mai neagră perioadă a istoriei sale.