Diaconeasa Nicoleta: Claudia, în primul rând spune-mi cum a fost startul acestui proiect pentru tine? Ai avut emoţii? Te-ai gândit că veţi ajunge aici?
Claudia Suhov: Este de fapt un restart, cu multă muncă şi mari emotii in fiecare zi. Avem idei, obiective înalte şi o misiune foarte importantă, să formam următoarea generaţie de profesionişti şi antreprenori. Mi-am dorit să ajungem în aceste momente, de abia aştept să trăim şi alte experienţe la fel de frumoase.
D.N: Care au fost principalele obiective pe care ţi le-ai impus din punct de vedere profesional în momentul în care ai pornit munca?
C.S: Principalul obiectiv din punct de vedere personal şi profesional este să îmi pun în aplicare cât mai multe idei. Eu visez ca să trăiesc, ceea ce necesită multă concentrare, dedicare şi perseverenţă.
D.N: Ce te-a determinat să intri în acest proiect alături de Andrei Ştefan? Ai mai lucrat înainte cu concepte asemănătoare sau ai făcut tu însăţi parte dintr-un astfel de program educaţional?
C.S: Pe Andrei l-am cunoscut în urmă cu un an la un program de antreprenoriat, Antreprenoriada, iar imediat după finalizarea programului a apărut oportunitatea de a colabora în cadrul competiţiei Start! Business organizat de Junior Achievement, pe care am şi câştigat-o. El avea experienţă în organizarea de tabere de vară şi de iarnă pentru copii, eu începusem evenimentele educative pentru copii şi aşa ne-am hotărât să facem NextSteve Trainings, traininguri pentru copii. După ce ne-am întors din Macedonia, unde am participat la Europe Entreprise Challenge, ne-am hotărât să unim şi să dezvoltăm activităţile pe care le făceam pentru copii sub un singur brand, NextSteve Group.
D.N: Spune-mi, în linii mari, în ce constă proiectul NextSteve?
C.S: NextSteve Group este cea mai inovatoare companie de programe educative pentru copii şi familie. Oferim servicii de training, evenimente, cursuri, tabere pentru copii, consultanţă în programe educaţionale, consiliere în nutriţia copiilor şi evaluări aptitudinale.
D.N: Ceea ce nu s-a menţionat la lansare şi aș vrea să elucidăm acest aspect, este referitor la partea financiară. Având în vedere că nu ţine de stat acest program educaţional, care sunt preţurile pe care părinţii le plătesc pentru educaţia pe care NextSteve Group le-o oferă copiilor lor?
C.S: Sistemul de stat nu este interesat de împlinirea personală şi profesională a nici unuia dintre noi. Doar cadrele didactice cu har, pot face ceva în această direcţie. Preturile la activităţile NextSteve sunt între 40 şi 400 lei, în funcţie de serviciu.
D.N: Care este rolul tău în această echipă, în afară de cel de fondator? Cum contribui practic?
C.S: Pe lângă partea creativă ce implică crearea activităţilor şi direcţia strategică a NextSteve Group, contribui 7 zile din 7 cu participarea mea la toate activităţile: promovare, vânzare, relaţii cu clienţii, dezvoltarea şi organizarea echipei, a partenerilor, plus asigurarea logisticii necesare activităţilor cu copiii.
D.N: Care sunt proiectele pe care NextSteve le are în desfăşurare în prezent?
C.S: Cea mai mare şi cunoscuta activitate pentru copii desfăşurată în prezent este “Juniori in afaceri”, un program ambiţios de educaţie financiară şi antreprenoriat pentru copii. Îl dezvoltăm la nivel naţional în 8 oraşe în parteneriat cu Diverta şi cele mai mari mall-uri, până în luna decembrie. Alte activităţi sunt modulele de training NextSteve (Motivare Personală, Public Speaking, Leadership, Vânzări, IT) şi cursul de pictură şi desen.
D.N: Cum vezi acest program educaţional în viitor?
C.S: Vreau să construiesc o companie internaţională, alături de cei mai buni specialişti, care să contribuie la dezvoltarea inteligenţei emoţionale a copiilor din întreaga lume.
Interviu realizat de Diaconeasa Nicoleta