Încrederea în sine versus aroganța

Distribuie!

de Ioanita Ruxandra Avram

Eşti om. Ai tot felul de dileme şi ceri sfaturi persoanelor care crezi că te pot ajuta. Nu de multe ori, indiferent de problema pe care o ai, răspunsul primit e „Ai încredere în tine!”. Te amuzi când auzi asta, râzi sau, dimpotrivă, te enervezi, crezând că sfatul primit nu îţi va fi de niciun folos. Crezi că ştii cine eşti şi ce vei fi; cauţi o soluţie concretă (necesară, de altfel) dar uiţi un element esenţial: orice soluţie ai găsi, oricât de potrivită ar fi ea situaţiei, nu va da roade fără atitudinea corespunzătoare, deci fără încrederea în tine. Solicităm şi oferim încredere celor din jur, dar uităm s-o acordăm fix cui are mai mare nevoie de ea: nouă.

 

Ce este încrederea în sine? Psihologii i-au atribuit o grămadă de definiţii, care mai de care mai sofisticate şi mai greoaie. Pe scurt, încrederea în sine înseamnă aprecierea propriei persoane, manifestată prin atitudine pozitivă.

 

În primul rând, o persoană care crede-n ea însăşi nu se teme să rişte, să îndrăznească, să încerce. Repetatele conflicte cu lumea exterioară generează frica: de realitate, de expunere, de responsabilitate, de eşec. Cum scapi de frică? O accepţi şi o înfrunţi. Încrederea în sine este echivalentă cu înfruntarea acestor temeri. Ţi-e frică să nu fii blamat, desconsiderat sau ignorat. Eşti admirat, respectat de cei din jur, dar tu nu te iubeşti, nu te admiri. Ţi-e teamă s-o faci. Poate ai câştigat premii importante, diplome, dar, în momentele de reflecţie asupra propriei persoane, constaţi că n-ai realizat mai nimic. Ai un aspect fizic plăcut, dar, uitându-te în oglindă, ai impresia că eşti prea gras, prea slab, prea înalt, prea scund. Încerci să găseşti scuze pentru frica pe care-o resimţi căutându-ţi defecte. Priveşti viaţa în culori sumbre şi îţi doreşti să faci o schimbare, dar nu ştii de unde să începi. Începe prin a-ţi arunca la gunoi fricile.

 

Doi la mână: Dacă într-adevăr crezi în tine, nu te laşi dominat de gânduri negative. În multe situaţii, dialogul interior te determină să acţionezi într-o manieră nefavorabilă. De exemplu: Eşti la un pas de a obţine job-ul pe care ţi-l doreşti de mult timp, însă gândurile nu-ţi dau pace: „Sunt atâţia candidaţi pentru acest post. Clar, unii sunt mult mai competenţi şi mai experimentaţi decât mine, n-am nicio şansă în faţa lor.”, „Cu siguranţă mă voi intimida la interviu, voi roşi şi voi începe să mă bâlbâi.” sau „Job-ul ăsta e prea bun pentru mine.” Abordarea unei asemenea atitudini te va conduce inevitabil către eşec.

 

Trei la mână: Renunţă la falsa încredere în tine! Anumite replici trădează mascarea nesiguranţei. De exemplu, când spui „Cine mă place, mă place aşa cum sunt, fără să fac nimic special” sau „Dacă mi-e scris să ating scopul X, se va întâmpla fără să mă chinui prea mult” interlocutorul consideră, în primă fază, că ai încredere în tine. Însă replica pare un pic forţată. Practic, ce transmiţi? Că e suficient doar să exişti, fără să faci nimic altceva, ca să fii apreciat. Că poţi procrastina, că te poţi neglija şi miza pe noroc, pe principiul „Pică pară mălăiaţă în gura lu’ Nătăfleaţă”. E ca și cum te-ai ruga să câștigi la Loto, fără să joci. A avea încredere în tine înseamnă a fi conştient de aptitudinile tale şi de a le UTILIZA.

 

La fel şi hyper-utilizatul „Nimeni nu-i perfect”. E o încercare penibilă de a-ţi justifica greşelile. Cu toţii ştim că nimeni nu-i perfect. Nu putem schimba asta. În schimb, ne putem pune în valoare calităţile. În plus, când spui “nimeni nu-i perfect” te incluzi într-o mulţime, mulţimea tuturor. Când spui  „eu sunt cineva”, „contez” sau „merit”, te individualizezi şi îţi afirmi importanţa ca persoană.

 

A nu se confunda respectul de sine cu aroganţa! Să crezi în tine înseamnă să-ţi cunoşti şi afirmi calităţile, dar în acelaşi timp să fii împăcat cu tine, conştientizându-ţi defectele. Una e să-ţi evaluezi competenţele la adevărata lor valoare şi alta e să te ridici pe un piedestal, deasupra tuturor celorlalţi, fără s-o meriţi.

 

Clar, nu vei trece la rubrica de aptitudini din CV-ul tău încrederea în sine și atitudinea pozitivă, dar trebuie să le ai în vedere. Nu vei realiza nimic arborând o figură încruntată și considerându-te mai prejos decât toți ceilalți. Considerându-te „praf” și „varză”, le induci celorlalți fix aceeași opinie. În caz contrar, dacă te umfli în pene ca un cocoș și-ți trâmbițezi „valoarea” pe deasupra capetelor altora, riști să primești un șoc atunci când îți vor fi evaluate calitățile la adevăratul lor nivel. Cu cât cazi de la o înălțime mai mare, cu atât imapctul va fi mai puternic și lovitura, mai dureroasă. În special dacă poziția inițială este una fictivă. E necesar un echilibru între vanitatea cocoșului și șoricelul timorat, echilibru pe care doar o viziune realistă asupra propriei persoane îl poate aduce.

Sursa foto: Wikimedia.com

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*