Calitatea îndoielnică a sistemului sanitar din România este o problemă întâlnită zilnic de cetățeni. Fie că avem o problemă de sănătate, fie că mergem în vizită la cineva bolnav, se poate întâmpla oricând să intrăm într-un spital.
Mirosul puternic de care ne izbim nu mai mișcă pe nimeni, a devenit ceva normal. Dar există și alte lucruri ce stau încă pe o listă neagră, de pe care nu se încumetă nimeni să ștergă ceva.
Cei care au avut norocul să nu fie internați nu pot ști ce frumos se plimbă pe acolo vietățile mici și silențioase – gândacii. Îi vedem în asemenea cazuri la televizor – dar nici eu, până nu am trăit alături de ei, nu am crezut că este posibil. Îi găsești, cel mai des, pe pereți și-i vezi atunci când ți-e lumea mai dragă, în special când mănânci. Mai mișună prin chiuvetă sau prin baie. Nu sunt deranjați decât de pacienții revoltați ce-i strivesc fără milă cu ce-apucă în mână – ca mine.
Apropo de gândacii găsiți în chiuvetă: chiuveta este apartamentul de lux sau de vacanță al acestor familii de vietăți. Păi cum altfel? Rândurile de mizerie acumulată ca un dig pe pereții acesteia lasă de dorit. Totuși, există personal ce se ocupă, teoretic, cu așa ceva; dar, practic, doar trag o privire, o clătire cu apă și gata. Iar băile… infern. Ușa cu încuietoare improvizată din frânghie subțire înconjurată pe un cui bătut în toc, te face să-ți vină să-ți iei bolile cu tine și să pleci acasă. Și cât mai puține la număr dacă se poate. Pe un etaj sunt două toalete, maxim. Și numărăm și două chiuvete din care doar una funcționează. Iar la ieșirea din baie – ironia sorții: „Intrucțiuni de spălare a mâinilor”. Unde să le speli – te descurci singur. Sau acei papuci din pungă de plastic pe care paznicul te pune, la intrarea în spital, să-i plătești pentru a putea intra la vizită, sunt lipsiți de valoare când treci pe lângă alți vizitatori care ori i-au dat jos, ori au intrat fără, doar pentru că îl cunoșteau pe acesta. Totuși trebuie să fim conștienți că sănătatea stă în mâinile noastre și ori există o regulă pentru toți, ori nu mai există deloc. Pentru că microbii sunt pentru toți!
Nici personalul spitalului nu este foarte încântător, începând de la infirmieră și până la doctori. Infirmiera (eu am ales genul feminin, căci de acesta am avut parte) este acea doamnă care vine dimineața și spală pe jos și deschide geamul și ușa în același timp, răspunzându-le celor ce simt curentul pe lângă urechi: „Aerisesc! Nu vedeți ce urât miroase aici?!”, ca și cum nu așa miroase și după aerisire. Vine prin saloane și se bagă-n vorbă, dându-și cu părerea și oftând în funcție de caz. În mare parte, nu ai cine știe ce nevoie de ea dacă ești pe picioarele tale. Dar dacă ai ghinionul să ai nevoie de sprijin fizic, aici tot ei îi revine datoria să te ajute. Dar fără a o impulsiona, stai mult și bine acolo până când vine un coleg de salon cu o milă supremă și te ajută.
La nivel ierarhic, urcăm către asistente. Asistenta este o tipă cu fustă mai sus de genunchi și halat alb care îți pune perfuzia, îți dă un tratament și se ține după doctor la vizite. Nu ai voie să comentezi sau să-i zici ceva căci începe să urle de-a dreptul al tine. Nici măcar când mi-a pus perfuzia greșit, până nu mi s-a umflat vena eu n-am avut dreptate. Iar dacă ești minor, până nu vine un părinte să le vorbească, le ești invizibil.
De doctori nu mă pot plânge, pentru că am nimerit unul foarte bun și foarte amabil. De aceea țin să menționez că tot ceea ce am scris mai sus este strict părerea mea, bazată pe experiența personală, și nu pe povești auzite despre sistemul sanitar din România.
În concluzie, te duci bolnav, poate te și vindeci, dacă ai noroc, dar poți pleca oricând cu alte boli, cele mai frecvente fiind infecțiile. Spitalul ar trebui să fie cea mai curată și mai dezinfectată instituție, însă pare a fi total opusul.
Ana-Maria Rusu
Sursa foto: photopin
