de Diana Broșiu
AROGÁNŢĂ s.f. Purtare obraznică şi sfidătoare; atitudine de mândrie dispreţuitoare. – Din fr.arrogance, lat. arrogantia. Sursa: DEX ’98 (Dicţionarul explicativ al limbii române)
Cu toții avem momentele noastre când ne considerăm net superiori celor din jur, uneori din motive ȋntemeiate – alteori se mai ȋntâmplă să dăm cu bâta ȋn baltă (complet grațios de altfel). O maximă celebră spune că dacă prostia ar durea, mulți s-ar tăvăli ȋn chinuri; adevărul e că aproape toată lumea are momente de „prostie cronică temporară” (myself included), așa că o atitudine extrem de dură ȋn fața diverselor greșeli nu este benefică pentru absolut nimeni.
Suntem ființe capabile de evoluție permanentă, așadar, indiferent de condiția noastră prezentă, există ȋntotdeauna o treaptă superioară a dezvoltării umane la care putem accede (cel puțin așa susține idealismul cronic din mine). Atunci, dacă suntem ființe ȋntr-o continuă dezvoltare, de ce ȋi tratăm atât de disprețuitor pe cei ce se află mai jos decât noi pe scara evoluției? La un moment dat și noi am făcut greșeli similare, doar că am ȋnvățat din ele și am trecut mai departe. Personal, consider că dacă am ȋnvățat din greșeala/prostia/situația absolut mizerabilă pe care am creat-o, atunci nici măcar nu e greșeală, ci a fost doar o lecție de viață. Și sper ca asta vor face și ei mai devreme sau mai târziu (pentru cazurile „fără speranță” există ȋntotdeauna posibilitatea vieților viitoare).
Chiar și persoanele cu un ritm de ȋnvățare foarte lent ar putea fi ajutate de o persoană răbdătoare care le-ar oferi o explicație clară, pe limba lor (vorba lui Einstein „Dacă nu poți să ȋi explici simplu, ȋnseamnă că nici tu nu ai ȋnțeles cu adevărat”) . Hai să ne gândim ce s-ar ȋntâmpla dacă acest concept s-ar aplica la nivel macro, am putea spune cu mâna pe inimă că trăim ȋntr-o societate mai bună, atât din punctul de vedere al ȋnțelegerii (intelectului), dar și al ajutorului reciproc (da, aici iarăși vorbește idealismul din mine).
O altă problemă a aroganței inteligenței este că ȋți limitează mult sursele de ȋnvățare. Poți să primești lecții de viață fantastice de la oricine, inclusiv de la un copil de 2 ani, nu doar de la marii filozofi ai lumii (observă ambiția unui copil să ȋnvețe să meargă și vei ȋnțelege instant la ce mă refer). Trebuie doar să fii deschis și să observi lumea din jur.
O parte din problemele de care ne lovim zilnic au soluții simple, dar obişnuiţi fiind să gândim complicat (ȋn scheme, teorii, axiome…), ne scapă complet. Cel mai bun exemplu a fost trăit pe pielea mea prin clasa a XI-a, când rezolvările propuse de elevi pentru diverse probleme de matematică erau mult mai simple și mai naturale decât cea la care se gândise (o impunea) profesorul. Există o infinitate de soluții pentru o problemă; ca să te gândești prima oară la unele ai nevoie de o diplomă de doctorat ȋn inginerie, pentru altele e de ajuns să fii ȋn clasa a IV-a, dar toate sunt la fel de bune (până la urmă, trebuie doar să poată fi pusă ȋn practică și să rezolve ȋntr-adevăr problema respectivă). Consider ca fiecare experiență trăită ȋți modifică (măcar) un pic modul de a gândi și, implicit, de a găsi soluții.
Partea cea mai proastă a aroganței e că uneori luăm decizii foarte proaste din cauza ei. Mulți ȋși doresc să ȋnchidă gura „plebei”, demonstrând cu mândrie că sunt mai buni. Acesta este momentul ȋn care se iau deciziile despre care ulterior ne ȋntrebăm dacă a fost ceva ȋn capul nostru când am luat hotărârea respectivă. Alegerile de acest tip pot să varieze, de la facultatea pe care o urmăm (myself included), până la relațiile amoroase (nu tocmai benefice) ȋn care intrăm „cu capul ȋnainte”. Adevărata putere se vede după, când ȋncercăm să o dregem cât de cât; unele probleme pot avea o soluție relativ simplă (te desparți de persoana ȋn cauză) sau o soluție complicată/radicală (mutatul la altă facultate).
Evident că această aroganță are și o parte pozitivă, mai exact te ajută să ȋți recunoști adevărata valoare și să lupți pentru punctul tău de vedere (până ȋn pânzele albe) când consideri că ai dreptate. Acest lucru este incredibil de util când ești discreditat pe diverse motive mai mult sau mai puțin ȋntemeiate (ești prea tânăr, nu ai experiență, astea sunt treburi de bărbat/femeie etc.).
Ȋn concluzie, ceea ce vreau să spun este că nu trebuie să decapităm oamenii care „suferă” de aroganță inteligenței (cu toții suntem posibile victime), dar trebuie să fim conștienți (pentru binele nostru!) că nu ne va aduce prea multe lucruri bune așa că trebuie sa avem mare grijă să nu exagerăm cu ea.
Sursa foto: Wikimedia.rog
