Actorul versus omul din spatele măştii

Distribuie!

de  Andreea-Emanuela Tănase

Întotdeauna am fost fascinată de actori: de frumuseţea lor, de sclipirea şi uşurinţa cu care dădeau viaţă oricărui personaj şi mai ales de puterea cu care îşi lăsau propriile realităţi de-o parte, jucându-şi rolurile cu toată fiinţa lor.

Odată cu fascinaţia mea pentru aceşti oameni cu măşti, au luat naştere şi întrebările: Ce îi face atât de buni? Cum reuşesc să transmită ceea ce gândesc? şi bineînţeles, eterna întrebare: Cât de greu este să joci teatru?

Şansa mi-a surâs şi, în cele mai neaşteptate condiţii, am cunoscut unul dintre aceşti actori pe care îi admiram atât de mult şi care, la scurt timp, mi-a devenit mentor. Pentru prima dată, aveam ocazia, să aflu secretele artei teatrale şi aveam de gând să profit din plin de acest lucru. Cum nu mi-am închipuit, prima noastră discuţie a fost... ei bine, un monolog, deoarece eu nu am putut scoate două vorbe din cauza emoţiilor. Uşor, uşor am reuşit să mă „dezgheţ” şi să realizez că stau de vorbă cu o persoană la fel de normală ca şi mine.

Am reuşit în timp să mă familiarizez cu lucruri, pe care înainte le găseam imposibil de realizat şi de asemenea am aflat că gesturile mărunte cer cea mai mare doză de concentrare. De la poziţia de „drept” la mers şi întoarceri, de la simplul dat din cap în semn de apreciere şi până la mimarea unor acţiuni complexe, toate cer multă muncă şi bineînţeles talent.

Un actor este bun dacă reuşeşte să transmită emoţie. În spatele personajului interpretat stă o poveste concepută de actor. Fiecare stare făcută vizibilă: tristeţe, bucurie, furie, jenă, uimire, este profund trăită de actor şi resimţită de public. Povestea actorului este diferită de povestea celui care vede piesa, ceea ce se transmite sunt stările şi de la acestea spectatorul îşi crează propriul scenariu. De exemplu, într-o scenă oarecare, un actor plânge şi pronunţă cuvântul „mama”. De aici fiecare persoană prezentă în sală percepe în mod personal acest cuvânt: nimeni nu se va gândi la mama personajului de pe scenă ci la mama sa şi va asocia plânsul cu o stare de tristeţe prin care a trecut, altfel spus fiecare trăieşte emoţia în funcţie de propriile puteri şi de propria experienţă de viaţă.

Un actor bun trebuie să dea totul pe scenă, altfel este compromis de la început. În teatru nu există: „lasă că merge şi aşa”, sau şi mai rău: „s-ar putea să îmi reuşească interpretarea acestui rol”. Actorul trebuie să fie sigur de puterile lui, să aibă încredere în el şi să lase de-o parte orice inhibiţie şi pudoare.

În paralel cu pregătirea mea pentru teatru, am reuşit să cunosc omul din spatele măştii. Lucrând pe texte şi, de voie de nevoie împărtăşindu-ne experienţe din trecut, am înţeles că pentru a avea succes în teatru, trebuie să te contopeşti cu personajul, să fii el însuşi, să îi trăieşti viaţa, ca şi cum ar fi a ta, dar doar cât te afli pe scenă. Când cortina coboară şi îţi primeşti binemeritatele aplauze, trebuie să redevii tu. Doar aşa poţi interpreta roluri diverse şi mai apoi să fii capabil să te intorci în propria realitate.

Să faci teatru nu este deloc uşor. Trebuie să fii empatic, sensibil, talentat şi muncitor. De la a învăţa un text, până la a-i crea o poveste şi a-l interpreta e o cale lungă, dar extraordinar de frumoasă. Consider că actorii sunt norocoşi, pentru că pot trăi mai multe vieţi. Oamenii obişnuiţi au o singură viaţă, actorii au sute şi pe fiecare o trăiesc diferit.

Având deosebita ocazie de a pune faţă în faţă actorul cu omul din spatele măştii, fascinaţia mea nu s-a spulberat, ci dimpotrivă, a crescut mai mult ca oricând. Acum că ştiu ce se află dincolo de mască şi cât de greu este să te laşi de-o parte pentru a face loc personajului, pot spune sincer: Mă înclin în faţa adevăraţilor actori!

Foto: photopin.com

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*