Geniul și zeița sau despre senzualitate ca sacrificiu suprem

Distribuie!

de Elena Manea

„Cărţile sunt cărăuşii civilizaţiei. Fără cărţi, istoria e mută, literatura nu are glas, ştiinţa paralizată, iar gândirea şi meditaţia suspendate.” Cât adevăr răzbate, dar, din aceste vorbe a căror actualitate pare a se sfărâma ușor, asemeni unui joc de domino, sub imperiul minunatei lumi noi! Dominată de un sentiment acut de indiferență nu numai față de ceilalți, ci, mult mai dureros, față de propria cultură, de valori, tradiții, aceasta pare a opera un soi de miraj ocult asupra tinerelor vlăstare ce pornesc ușor pe scena vieții, atrăgându-le atenția spre ceea ce se vrea a fi un nou set de (pseudo) „valori”.

Iată de ce astăzi am ales să aduc în discuție o carte ce reusește să stârnească interesul tocmai prin caracterul său atipic și la care, în mod evident, țin foarte mult. Așa e cu cărțile. Fiecare contribuie, într-un fel, la construcția eului tău. Iar „Geniul și zeița”, romanul lui Aldous Huxley lasă o astfel de amprentă asupra lectorului său tocmai prin complexitatea parcusului narativ ce se țese în jurul unei povești de iubire între două persoane cu statut diferit. Puternic ancorat într-o întreagă avalanșă de trimiteri literare și culturale, romanul reușește să treacă dincolo de caracterul său livresc și să scoată la iveală, încă din incipitul abrupt, o frumoasă imagine în oglindă a unor perechi binare ca relația dintre literatură și realitate, senzualitate și datorie, adulter și virtute.

Cititorul face cunoștință cu ele prin intermediul lui John Rivers, naratorul – martor ce își conduce partenerul prin cotloanele ascunse ale casei ilustrului fizician Henry Maartens și a soției acestuia, Katy, pe care o descrie ca fiind „cea mai frumoasă femeie pe care o văzusem vreodată”. Inevitabilul se produce și după un melanj de situații care mai de care mai insolite, atent dozate de reminiscențele unei educații de sorginte religioasă, Rivers se îndrăgostește iremediabil de soția maestrului său. Însă ceea ce atrage atenția este tocmai specificul relației ce se conturează între cei doi, conexiune ce urmărește un tipar cu totul aparte, diferit de cel tradițional prin statutul protagoniștilor săi; practic, asistăm la un soi de inițiere în senzualitate, mediată de mâna nevăzută a lui Henry, geniul-copil dependent de afecțiune. Cei doi soți - un soi de Ying și Yang - trăiesc într-un echilibru perfect, o armonie de nestăvilit ce pare a fi tulburată odată cu boala mamei lui Katy, boală ce o îi va provoca fiicei imposibilitatea de a fi alături de Henry. Și asta datorită faptului că „Pentru Henry, însă, Katy nu era o persoană, ci hrana lui, un organ vital al propriului său organism”.

Sunt atâtea moduri de a iubi pe cât suntem de numeroși, însă pentru toate acestea nu există o reteță anume care să asigure o dezvoltare armonioasă, nu avem un prospect sau un manual de utilizare. Nu. Suntem lăsați să ne frământăm, să ne dezintegrăm treptat într-o mare de trăiri și senzații. Rupem câte o bucățică din noi la fiecare răscruce pe care o întâlnim în drumul nostru, într-o hiperlucidă analiză demnă de un Ștefan Gheorghidiu contemporan. Iar acest lucru este pe cât se poate de evident atunci când vorbim de personajul nostrum.

Lucrurile iau o turnură interesantă după acest episod, dezvăluind noi fațete în schimburile emoționale ce au loc între personaje, dar pe care vă invit însă, dragi cititori, să le descoperiți cu plăcere printre paginile ingenios construite ale romanului lui Huxley.

sursa foto: wikipedia.org

Taguri

Arhiva