de Ana Maria Rusu
Accidentul din Munții Apuseni a uimit pe toată lumea. Cum este posibil ca în secolul vitezei, doi oameni să moară din cauza întârzierii cadrelor medicale?
Adrian Iovan, pilot profesionist, și Aurelia Ion, cadru medical rezident, sunt ultimele victime ale neglijenței celor care aveau puterea de a le salva viața. Aeronava în care se aflau nu a putut fi localizată, astfel cadrele medicale care ar fi putut să le salveze viața au întârziat preț de șase ore. Șase ore în care localnicii s-au mobilizat și au plecat în căutarea lor, fără aparate speciale, fără GPS ori alte minunății ale tehnologiei. Ei i-au găsit într-o oră jumătate. Restul timpului i-au vegheat pe cei răniți, însă nu i-au putut salva.
STS-ul și SRI-ul nu fac decât să caute scuze destul de previzibile: n-a mers, n-am putut, n-aveam cum, am făcut tot posibilul. Dar cine să îi mai creadă? Viețile s-au stins, problema rămâne înecată în condoleanțe și păreri de rău, dar nimeni nu va fi tras la răspundere.
Acestea fiind spunse, sunt eroi sau sacrificii cei care au murit în acest accident? Sunt cei doi eroi pentru că au murit într-o misiune, aceea de a salva viața cuiva prin transplantul organelor aduse cu acel avion, sau sacrificii umane pentru a atrage atenția autorităților și poate pe viitor vor rezolva problema?
România pierde oameni valoroși, oameni de care avem nevoie. Cel mai probabil Adrian Iovan ar fi învățat alți puști la Școala de Piloți să piloteze cel puțin la fel de bine ca el, iar Aurelia Ion, devotată carierei pe care și-o dorea, ar fi salvat multe vieți ca medic militar.
Acest caz se așează pe lista celor mai mediatizate cazuri, care n-au avut o rezolvare precisă. Anterior, o studentă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a murit pe trecerea de pietoni, la volan fiind un bărbat în stare de ebrietate. Acest accident plus multe altele, abia-abia au atras atenția celor din vârful țării și s-au prefăcut că rezolvă ceva, schimbând limita alcoolului în sânge și alte câteva legi. Este victima o eroină, că doar cu prețul vieții ei, șoferii vor fi mai prudenți din teama de sancțiuni, astfel viețile altor oameni vor fi salvate? Sau un alt sacrificiu?
Ultimul caz din lista mea este de vara trecută, când un băiețel a fost sfâșiat de câini din pricina neglijenței. Neglijenței cui? A bunicii a cărei sarcină era să-l supravegheze pe băiat, a paznicului, a cărui sarcină era să supravegheze parcul, ori a autorităților a căror sarcină era să îngrădească animalele în adăposturi? Părerea mea este că majoritatea vinei ar trebui suportată de autorități, ele fiind în măsură atât financiar cât și moral, să strângă câinii și să-i supravegheze ca într-o țară demnă de Uniunea Europeană. Eutanasirea ar remedia problema, dar nu ar înlătur-o. Primăria Municipiului București a încercat să paseze problema în spatele cetățenilor, prin organizarea unui referendum, care n-a mai avut loc, bineînțeles. Scopul celor aleși prin vot nu este de a proteja cetățenii și de a lua deciziile cele mai bune pentru ei?
În concluzie, deși am pus multe întrebări în acest articol, părerea mea bătută în cuie este că doar cei de la conducere, cei care au fost aleși de cetățeni pentru cetățeni, pot da explicații și pot rezolva probleme. Măcar din respect față de popor să rezolve aceste scăpări care duc la vieți pierdute din greșeli penibile.
