Filmul de vineri: Inside Llewyn Davis

Distribuie!

de Manuela Dospina

„Because we're all going to die? He nods merrily. We're all losers. They keep telling Llewyn: You're a loser, you're a loser. And… well: so are you. You're gonna die too, man. He smiles; the sweetest grim reaper you'll see.

Filmul de vineri este unul proaspăt adus de la Film Festival de CannesInside Llewyn Davis în regia fraților Coen.

E dificil să vorbești despre un film neașteptat de bun și care te-a lăsat, de multe ori pe parcursul filmului, suspendat în tot soiul de cămăruțe ale sufletului tău, avid de confirmări senzoriale și adevăruri comune, chiar și când astea sunt definițiile ratării, mai precis ale lui Llewyn Davis.

Cine e Llewyn Davis și este oare cineva care va reuși să-i înțeleagă esența?

Ei bine, Llewyn (Oscar Isaac) e un cântăreț de muzică folk, ce-și duce veacul cântând în cafeneaua de mâna treia, Gaslight, din West Village. Antitetic cu ceea ce vom vedea în călătoriile sale, de multe ori în derizoriu, Davis deține realmente un mare talent. Pe lângă asta, nu are un loc al lui, doarme pe canapelele prietenilor și  încearcă mereu să se identifice cu ceilalți, prin ceilalți, dar nu reușește; ajungând astfel să se plafoneze foarte ușor.

Disprețuiește superficialitatea și muzica folk cântată de alții, în special duo-ul interpretat de Justin Timberlake si Carrey Mulligan, dar este conștient că existența lui depinde în mare măsură de acești oameni.

Cu siguranță ați observat pisica pe care o întâlnește Davis și cum de fiecare dată reușește să-i scape din mâini. E interesant de observat că acea pisică ar putea fi  motorul mișcării lui Davis, o traiectorie pe care cineva ar trebui să i-o arate, din moment ce el nu o prea conștientizează; astfel ea ar mai putea fi și semnul de carte, cât și cartea în sine din viața lui Llewyn.

În orice caz, frații Coen nu vor să ne dea un film în care să avem parte de răsturnări de situație, thrilling sau mai știu eu ce, ci pur și simplu creează atmosfera unui timp specific. Un timp în care Dave van Ronk, un cântăreț american de muzică folk, ușor obscur și privat de celebritate, își punea în scris memoriile – mai precis anii '60.

Inside-ul lui Llewyn Davis, ironic spus, nu va fi identificat de niciun personaj din film (sau, mă rog, ar putea fi unul), ci doar de noi, cei care stăm în fața ecranelor; doar noi putem să simțim incompatibilitatea acestuia cu lumea. Tot noi, privitorii, vedem turnura irevocabilă în destinul lui Davis, o turnură ciclică, ce nu va reuși să sară niciun hop, dar nici să se împiedice de vreunul. Mai pe scurt, e un soi de elegie a ratării în ceea ce privește evoluția fatidicului.

Ca un soi de trivia, Bob Dylan l-a considerat un guru pe Dave van Ronk, iar ca un mic spoiler, la finalul filmului, ghiciți cine va apărea pe noua scena a muzicii folk?! Hihi.

Ce să o mai lungim, un film la care  poți medita cu ușurință, dar nu atât de tare încât să nu poți să râzi.

http://www.youtube.com/watch?v=SQyPVBtLXk0

Sursa foto: Facebook

Taguri

Arhiva

One Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*