de Alex Ioana
Trăim într-o republică semiprezidențială. Adică avem un președinte ales prin sufragiu universal național și direct, dar care coabitează cu un prim-ministru care conduce de facto executivul național și coordonează legile statului. În fine, aici intră și parlamentul în discuție și curtea constituțională și etcetera. Raporturile stabilite între instituțiile principale ale statului sunt extrem de complicate dacă le privești ca pe un întreg.
Acum, președintele este unul dintre cei doi șefi ai executivului bicefal. Firește, cei doi despre care vorbesc sunt șeful statului și șeful guvernului. În țara noastră, președintele reprezintă statul şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării (80.1). El (sau ea?) veghează la respectarea constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice (80.2). Scurt pe doi, preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate (80.2) – dar mai poate și consulta guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită (86), el fiind de facto șeful ședințelor de guvern la care participă (87.2) [asta dacă este chemat de premier (87.1)], el consultând cabinetul executiv cu privire la probleme urgente şi de o importanţă deosebită (adică probleme legate de siguranța națională, fie diplomatică sau militară, dar și ordinea publică în republică) (86).
Grijă mare atunci pentru că adevăratul său scop ar ține mai mult de politica externă, și nu de cea internă. Preşedintele încheie tratate internaţionale în numele republicii, tratate negociate de către guvern (91.1) și acreditează (la propunerea guvernului) sau recheamă reprezentanţii diplomatici şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice (91.2).
Bun, și atunci ce face propriu-zis președintele nostru? Păi el este evident comandantul forţelor armate şi îndeplineşte funcţia de preşedinte al CSAT (92) și mai are și alte funcții directe, mai mult sau mai puțin simbolice [conferă decoraţii şi titluri de onoare (94.a), acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral (94.b), numeşte în funcţii publice (vezi șeful SRI sau cel SIE) (94.c) și mai poate să și grațieze indivizi (94.d) – dar și o parte din acestea trebuind a fi contrasemnate de prim-ministru! (100.2). În fine, mai numește și trei dintre cei nouă judecători de la Curtea Constituțională (142.3).
Celălalt șef de executiv, premierul, prim-ministrul, șeful guvernului, al cabinetului (există o multitudine de feluri în care ne putem referi la postul acesta) este aprobat de parlament după ce este propus de către președinte (85.1). Acesta conduce guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, prezentând parlamentului rapoarte şi declaraţii cu privire la politica aseasă de cabinetului său (107.1).
Deci guvernul adoptă hotărâri şi ordonanţe (108.1), și nu președintele. Hotărârile şi ordonanţele adoptate de guvern se semnează de prim-ministrul, se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în monitorul oficial (108.4), moment în care ele intră în vigoare.
Sigur, din moment ce constituția acordă în primă instanță întâietate de acțiune premierului, miza unei republici semiprezidențiale stă în altceva – echilibrarea puterii prin pârghii instituționale. Am zis că președintele desemnează candidatul pentru șefia guvernului, el putând respinge propuneri din partea partidelor aflate în opoziție din simplul motiv că nu sunt propunerile sale. Firesc, aici am intra în politica văzută ca joc fără reguli (și nu reguli fără joc, cum ar trebui să fie când vorbim de constituție, spre exemplu), când președintele își folosește forțele de politică internă pentru a coordona celelalte instituții fundamentale ale statului.
Bun – și atunci care dintre cei doi este, în fapt, mai puternic? De prostia cui să ne ferim? Simplu spus – într-o republică semiprezindențială, dacă ai un președinte puternic care își poate influența premierul, avem un sistem prezindențial, iar dacă premierul este mai puternic sau neinfluențabil de către președinte (precum este cazul în care el este propus de majoritatea parlamentară și președintele este, politic, obligat să-l desemneze candidat) atunci avem o republică parlamentară. Adică ține de modul în care se duce politica în stat ca să fie evident cine, de fapt, conduce executivul național.
Sursa foto: Wikimedia.ro
