Mi-e silă

Distribuie!

de Ciprian Azoitei

Mi-e silă privind cum se plimbă încet pendulul invizibil pe cadranul vremurilor, rupând cu fiecare bătaie câte o secundă pe veci pierdută din infinitatea timpului.

 

Mi-e silă de vremea rece de afară și de frunzele de brad ce își bat joc de suratele lor ce își caută odihna în ancestralul mormânt din pietre și țărână.

 

Mi-e silă de inima singură ce bate, căutând de la prima până la ultima bătaie altă inimă care să bată cu aceeași rezonanță.

 

Mi-e silă de cuvântul leneș ce se așterne pe foaie dintr-o inerție născută din obișnuință, trăgând alte cuvinte după el într-o horă a ideilor arogante și cerșetoare după atenție.

 

Mi-e silă de cerul ce e prea departe și mi-e silă de pământul otrăvit de pasiuni mistuitoare și necontrolate.

 

Mi-e silă de omul ce uită că este om, iar sila îmi cuprinde fiecare fărâmă a ființei atunci când mă gândesc la visul Contelui de Surrey*.

 

Mi-e silă de steaua a cărei lumină te cheamă spre ea în fiecare seară și mi-e silă de lumea aceasta gri, unde nu vezi niciunde strălucirea ei.

 

Mi-e silă de sclipirea de geniu pe care mintea fortuită o vede preț de o secundă, pentru a urma tot restul vieții pulberea de stele pe care plecarea sa o lasă.

 

Mi-e silă de lume, mi-e silă de Cer, mi-e silă de Pământ, mi-e silă de mine, mi-e silă de tine, mi-e silă de tot și sila îmi provoacă silă de sila însăși, așa că mă îmbrac cu haina gri a nepăsării și pășesc înapoi în neființă.

*Henry Howard, Conte de Surrey, autorul poemului Mijloace penru a atinge o viață fericită

 

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*