Text & Foto: Iulia Șomcutean
Sub sloganul EFdeN, unde N este natura, echipa reprezentantă a României la competiția internațională Solar Decathlon Europe, concurs de arhitectură și tehnologii integrate dedicat inițiativelor studențești, ne-a prezentat joi, 3 octombrie, conceptul de casă modulară eficientă energetic.
Ca să ne familiarizam puțin cu domeniul, trebuie să vă spun că Solar Decathlon Europe a apărut în anul 2002 ca o inițiativă a Departamentului pentru Energie din Statele Unite ale Americii. Gândit ca un exercițiu pentru tinerii specialiști din domenii conexe ale constucției, concursul a ajuns în Europa în 2010, la Madrid.
În 2012, echipa României a reușit încă de la prima participare să se claseze pe locul 2 la capitolul Eficiență Energetică cu proiectul casei Prispa. Pentru că rezultatele au fost încurajatoare și casa intitulată foarte sugestiv Prispa și-a găsit cumpărător înainte de a fi prezentată la Madrid, echipa EFdeN își propune să ducă mai departe tradiția prin inovare în toate domeniile vieții în ceea ce privește creativitatea.
Deși în sală temperatura se afla puțin sub minima de confort termic, noi, cei din public, am fost entuziasmați să aflăm că proiectul se bucură de susținerea universităților din România, prin intermediul cadrelor didactice care încurajează cooperarea între studenții aflați la specializări diferite. Prof. Dr.ing. Radu Văcăreanu, prorector pe cercetare la Universitatea Tehnică de Construcții din București, sublinia faptul că puterea de a recunoaște meritele celuilalt duce la sudarea echipei formate din ingineri și arhitecți.
Vizibil stăpânit de o emoție caldă a fost și Pierre Bornowski, manager de proiect al casei Prispa, care ne-a împărtașit câteva dintre pățaniile ediției de la Madrid și ne-a mărturisit că, într-un proiect de o asemenea anvergură, cel mai important element sunt oamenii. Pierre ne-a mai spus pe scurt că, pentru el, participarea la Solar Decathlon Europe a însemnat 1 echipă, 1 concurs, 1 proiect, 1 aventură și încă ceva care te gâdilă în burtă.
Echipa EFdeN este formată din 60 de studenți, iar postul de coordonator universitar este ocupat de prof. dr. arh. Zina Macri. Ea ne-a mărturisit că EFdeN înseamnă pentru ea o conlucrare rodnică între specialități ce trebuie să aibă ca finalitate dezvoltarea profesională a tinerilor specialiști. Sub îndrumarea ei, echipa a avut un mod de lucru bazat pe două ingrediente: workshopul – concretizat sub forma unor ateliere de lucru și brainstormingul ca instrument decizional.
Mai multe depre casa sustenabilă și eficientă energetic EFdeN am aflat chiar de la managerul de proiect, Mihai Toader Pasti, care ne-a explicat că echipa lui a petrecut până acum peste 20.000 de ore muncind cu drag pentru crearea și perfecționarea unei case modulare, adaptabilă la situri urbane dificile sau restrictive, orientată către utilizator, cu design și compartimentare flexibile.
EfdeN este un prototip de casă ce vrea să răspundă cât mai bine problemelor de mediu care integrează elemente de arhitectura și design, precum o seră hibrid sau o terasă poziționată astfel încât să benefiecieze de cel mai bun aport solar posibil. Pe acoperișul casei vor fi plasate panouri solare care să asigure prepararea apei calde sau încălzirea, însă pe lângă sistemul fotovoltaic, va exista și posibilitatea de a alimenta casa cu energie electrică de la rețeaua de distribuție, atunci când energia necesară nu poate fi asigurată de panourile solare.
Ca principiu de proiectare s-a încercat folosirea unor materiale cu energie înglobată cât mai mică din considerente de rezistență și montabilitate pentru a reduce timpul de execuție. Cu alte cuvinte, EfdeN va fi o casă solară, eficientă energetic, localizată în puncte cheie ale orașului, și care face un pas sustenabil către natură, a concluzionat Mihai Toader Pasti.
Ideea e faină, proiectul e ambițios, oamenii sunt pasionați de ceea ce pregătesc și se ajută unii pe alții într-un sistem în care toți învață de la toți. Eu vă mărturisesc că sunt curioasă cum se va materializa casa EfdeN pentru că deja îmi imaginam cum ar putea fi integrată într-o locuință o seră unde poți semăna un colț de verdeață numai pentru tine. În plus, trebuie să recunosc că îmi surâde ideea de a locui într-o casă solară.
Le mulțumim celor de la EfdeN pentru invitație și le urăm baftă și spor la treabă!