Din păcatele învățământului românesc

Distribuie!

Învățământul a devenit păcătos odată cu instituționalizarea lui. Ceea ce se vrea a fi o binecuvântare pentru societate – acces liber și egal la educație – se dovedește un blestem. Ideea de magister a murit și este înlocuită cu cea de sistem; și sistemul de învățământ, ca oricare sistem, sfârșește prin a spăla creiere – iar aceasta ar fi situația bună, caracterizată de factori de performanță și randament instituțional. Finalitatea proastă sunt cei 60% care pică bacul.

Un exemplu.

Un elev mediu de clasa a opta știe despre Eminescu că este poetul nepereche, luceafărul poeziei romanești, cel mai mare poet român, dar nu știe de ce. Datorită acestor stereotipuri idomatice, în liceu deja nu va mai avea niciun fel de interes pentru poezie, pentru că învățământul românesc propune axiomatic niște valori. Elevul nu are vocația de a ajunge el singur la o axiologie valabil acceptată, pentru că este marcat de paradigma autorității; învățământul românesc nu poate fi chestionat, nu există o dinamică între programă și grupul ei țintă – elevii – pentru că este static, chiar dogmatic uneori. De multe ori manualele alternative au indecența de a se propune ca adevărate surse de judecăți de valoare, premisă care respinge posibilitatea elevului de a avea o gândire creativă și nu mă refer la exercițiile de imaginație din compunerile școlare, ci la posibilitatea de a avea o opinie susținută, pertinentă, posibilitate dată de o formare în acest sens. Învățământul se confundă de multe ori cu arta de a memora, fie în manieră fățișă (toți am avut colegi tocilari) sau într-un mod mimetic, o memorare a gestului gândirii umane, exprimat ca etalon în interiorul unei materii de studiu – vorba lui Voltaire: mieux vaut une tête bien faite qu'une tête bien pleine.

Ce ne salvează.

Unii au norocul de a avea adevărate modele în liceu, și aici mă refer la acei profesori care ies din tipare; chiar din tiparele manualelor... Asta ne face să ne dăm seama că nu informația e esențială, ci modul ei de prezentare; tipul de pedagog nativ, care te face să interiorizezi o serie de cunoștințe, valori, atitudini și, mai important decât atât, nu-ți cere informația în aceeași formă, ci transfigurată prin modul propriu de gândire. Doar că această salvare se stinge, categoria socio-profesională a profesorilor fiind astăzi mai gri decât oricând. Dacă mai demult cei mai buni se făceau profesori, acum cei mai buni pleacă la joburi bine plătite sau fac orice altceva.

E adevărat că încă mai există licee bune cu profesori extraordinari, însă situația e o excepție, care are și ea neajunsurile ei, cum ar fi mania elitismului; mulți din elevii care termină aceste licee pleacă sau păstrează ca alternativă posibilitatea de a pleca din țară, pentru că nici învățământul superior nu e mai rezonabil: îți cere foarte mult, dar îți oferă prea puțin informațional și material. În unele state vestice studenții primesc undeva la 400-600 euro pe lună ca modalitate de încurajare de continuare a studiilor (Danemarca, Franța de exemplu); la noi sunt remunerați doar studenții foarte merituoși, cu burse care se învârt în jurul sumei de 50 de euro.

Adevărata educație o fac oamenii – acei doi-trei profesori pe care îi ții minte toată viața, familia și anturajul – nu un sistem de învățământ cu premise utopice, dar care nu face altceva decât să 'formeze' oameni slab pregătiți, robotizați, ușor de condus și de manipulat.

Mihai-V. Cîrjă

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*