Despre cum se joacă „Faust” la Sibiu și de ce nu trebuie să-l ratați

Distribuie!

Nu știu câți dintre voi sunteți creștini în adevăratul sens al cuvântului și tind să cred că nu prea mulți. Dar indiferent în ce forțe supranaturale credem, dracii sunt frați cu românul de când lumea și nu ne sfiim să-i pomenim de câteva ori pe zi, îndeosebi în nopțile albe cu deadline și dimineața, în trafic.

Se pare că nu avem niciun fel de teamă în fața reprezentărilor răului și luăm în râs toată treaba cu flăcările infernului... până la proba contrarie.

Acum o săptămână pot să spun că am fost în iad. Și nu glumesc deloc! Eu și încă șase prietene am intrat efectiv pe „porțile iadului” de la „Hala Balanța”, aparținând de Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Nici măcar nu ne-am fi sinchisit să ne ridicăm de pe scaune dacă niște vietăți cu cap de porc mistreț n-ar fi făcut către public semne disperate, îndemnându-ne să le urmăm.

Habar n-aveam ce se întâmplă. Spectacolul „Faust” începuse de vreo oră și deja era prea demonică atmosfera ca să mă aștept la și mai multă adrenalină. Când – ce să vezi? – scena și decorul din spate s-au dezmembrat și au lăsat să se vadă o încăpere luminată anemic, din care se auzeau voci inumane, acorduri grave de chitară și tobe, totul live. Iar publicul a intrat ca un furnicar în „Noaptea Valpurgiei”, alături de creaturile malefice atât de realist interpretate.

Nu vă zic ce a fost înăuntru pentru că v-aș strica surpriza. De fapt, orice aș spune e prea sărăcăcios ca să poată reda măcar un sfert din tensiunea creată în acea hală semi-părăsită din Sibiu, cu puțin timp înainte de miezul nopții. „We tried to drag the audience for some minutes into this kind of dream... this nightmare”, au fost cuvintele regizorului Silviu Purcărete, în cadrul unui interviu BBC.

Această punere în scenă nu acționează doar la nivelul simțurilor spectatorilor-actori, ci și mult mai profund, prin conservarea întocmai a mesajului original al operei lui Goethe. Bătrânul doctor Faust, frustrat de faptul că o viață dedicată studiului nu i-a adus împlinirea, este un personaj actual întrucât surprinde drama omului social, care nu-și dă seama ce contează în viață decât atunci când dă ochii cu moartea. Și care o fi revelația lui din ultima clipă?.. „Stay, thou art so beautiful!”  (Clipă, stai, ești atât de frumoasă!) Deloc surprinzătoare, ultima exclamație a lui Faust înainte de a muri este, până la urmă, un îndemn la simplitate și spontaneitate.

Pentru cei care nu știu, Goethe a lucrat la „Faust” timp de 60 de ani, motiv pentru care majoritatea adaptărilor scenice durează în jur de șase ore. Faptul că Purcărete a restrâns piesa la nici două ore, ilustrând doar anumite momente din textul original, i-a atras critici severe din partea redacției The Telegraph, un ziar britanic important. Cu toate acestea, „Faustul” lui Purcărete a avut un impact predominant pozitiv în Europa, în urma reprezentațiilor de la Ediburgh și Bruxelles. În 2009, într-o cronică realizată de The Observer scria: „Mi-aș vinde sufletul să mai văd acest Faust o dată!”. Pe lângă regizor, meritele pentru succesul piesei revin „greilor” din rolurile principale – Ofelia Popii (Mefisto) și Ilie Gheorghe (Faust).

Peste hotare s-a spus că nu există ceva mai complet în teatru. Pe lângă faptul că este o experiență unică în sine, vă îndemn să vedeți acest spectacol pentru că este un adevărat brand turistic și-ar fi păcat ca noi, contemporanii săi, să nu ne bucurăm de el.

Era să uit. Când mergeți, nu vă luați după voi frații mai mici pentru că piesa abundă în nuditate, comportament obscen și violență. Pe voi presupun că nu vă deranjează...

Diana Poleac

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

One Comment

Comments are closed.