Nicu Alifantis – mai în joacă, mai în serios („Români cu care ne mândrim”)

Distribuie!

Cine n-a auzit de Alifantis? Sau, mai bine zis, cine n-a auzit pe Alifantis? Poate nici nu ți-ai dat seama că el cântă, fiind prea preocupat să ghicești versurile vreunui poet român învățat în liceu: Nichita Stănescu, George Bacovia, Mihai Eminescu… parcă-s mai vii acum, când le asculți versurile cum vibrează pe muzică.

 Îți amintești de „Ploaie în luna lui Marte”? Cică Nichita Stănescu ar fi strâmbat din nas când Alifantis i-a arătat prima variantă a piesei, dar cum Stănescu era oricum greu de mulțumit, melodia a fost scoasă pe piață. Și-ncă ce success a avut!

Nicu Alifantis este, prin activitatea sa artistică, un omagiu adus poeziei românești. A încercat să scrie și el poezie, dar și-a dat seama că alții sunt/au fost mai buni ca el la treaba asta, așa că a preferat să interpreteze muzical poeziile altora. Am citit și eu volumul său „Scrisori nedesfăcute” și mi-am amintit cum scriam eu prin clasa a opta – haotic, cuvinte puse pe hârtie, având o viață proprie dar neputându-se lega sistemic, într-un sens superior, colectiv. Deci nu, Nicu Alifantis nu e poet, ci actor. Actorii pun suflet în vorbe și-n tăceri, nu în cuvinte scrise și virgule.

În orice caz, sub îndrumarea lui Adrian Păunescu, Nicu Alifantis a fost cel mai activ membru al Cenaclului Flacăra, melodii ale sale figurând pe compilațiile Folk 1 și 2 apărute la Electrecord în ’77-’78. Părinții generației noastre, cei mai romantici dintre ei, au crescut cu discurile lui sub pernă. E posibil ca tatăl tău să fi ascultat Alifantis în timp ce visa cu ochii deschiși la cea care avea să fie mama ta. Sigur, nu vreau să generalizez – încerc doar să subliniez contribuția acestui român la fondul sufletesc al neamului.

Am zis cumva acest român? Ce-i drept, e cetățean român, motiv pentru care ne și mândrim cu el, însă părinții săi sunt greco-macedoneni. E clar că Nicu Alifantis e grec pe cât sunt Natalie Portman și Winona Ryder de românce (dacă ai văzut reclamele de la metrou cu „Vedete de origine română” știi despre ce vorbesc). De altfel, într-un interviu acordat ziarului Adevărul, artistul spune „sunt român get-beget”. Referindu-se la partidele politice din România, Alifantis a declarat: „Cuvântul ăla.. ceva cu <<p>>, nu-l înţeleg. O dată la patru ani au nevoie de artişti. Brusc, îşi amintesc de ei.”

Spirit rebel și apolitic, preferă mai degrabă muzica rock decât pe cea folk și-i place să poarte geci de piele. Se mândrește cu faptul că în tinerețe avea succes la „gagici” pentru că era băiatul care cânta la chitară – sună familiar, cumva? A avut o tinerețe prea puțin diferită de a mea sau a ta și lasă impresia că încă n-a trecut la vârsta a doua (deși, între noi fie vorba, mai are puțin până la 60 de ani).

Pe site-ul lui oficial (www.alifantis.ro) găsești, pe lângă discografie și date biografice, niște clape muzicale, împreună cu îndemnul „Joacă-te cu sunetele!”. Joacă! – Da, ăsta e substantivul cel mai reprezentativ pentru el. Și ca să nu-mi iau eu la revedere, îl las pe domnul Alifantis...

„cu sufletul la gură,

cu ochii pe ceas,

în grabă,

în mare grabă,

mi-am înghesuit anii

într-un sac de umăr,

de-a valma,

şi-am ieşit în goană

după un taxi.”

Diana Poleac

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*