Conflictele dintre Israel și Palestina, în ciuda opiniei generale ce consideră că au început în 1948, anul reîntemeierii statului Israel pe teritoriul ocupat de statul islamic al Palestinei, își au de fapt originile în persecuțiile evreilor de către palestinieni din perioada interbelică (ex. Masacrul de la Hebron 1929). În perioada interbelică, exista o teamă în rândul statelor din lumea arabă datorată Mișcării Sioniste și al scopului ei de a crea un nou stat israelian pe teritoriul anticului regat al evreilor. Deși trupele britanice însărcinate de către Liga Națiunilor să păstreze pacea între cele două popoare au încercat să aplaneze tensiunea din acea zonă, ei au fost nevoiți să își retragă trupele în cele din urmă în 1947.
Comunitatea evreilor europeni din țările puternic afectate de către Holocaust, peste care s-a autoinvitat apoi Armata Roșie și s-a făcut comfortabilă pentru următorul deceniu, nu prea avea perspective atractive de viitor în această nouă lume și tânjea după idealul de refacere națională inspirat de către Mișcarea Sionistă. De asemeni, Statele Unite ale Americii realizau că după terminarea războiului, cel mai mare inamic al lor pe plan mondial era Uniunea Sovietică și că era necesar să le restrângă sovieticilor sferele de influență, incluzând pe cele din Orientul Mijlociu. Pe lângă aceste două interese, se mai adăuga și un al treilea în persoana foștilor politicieni și oameni de afaceri evrei care au fost ruinați de către naziști și le-ar fi surâs ideea unui nou stat pe care să îl conducă. Motiv pentru care în 1948-1949 armata israeliană, sprijinită de către trupe O.N.U. (a se citi S.U.A.), a luptat împotriva statelor arabe pentru a-și păstra statul nou format. Pacea din 1949 a fost încheiată prin mituirea Iordanului și a Egiptului cu câte o bucată din fostul stat palestinian. Conflictele care au urmat până în prezent au avut ca motiv tendințele expansioniste ale dictatorilor statelor arabe vecine Israelului și dorința lor de a perpetua în rândul populației ura față de ideile lumii civilizate, democratice și laicizate din care au provenit acești infideli.
Pentru menținerea păcii în zonă, Uniunea Europeană, Arabia Saudită, Statele Unite ale Americii și alte țări membre O.N.U. au acordat în decursul ultimului deceniu ajutoare financiare comunităților palestiniene. Din nefericire, o parte din organizațiile palestiniene care au primit acele fonduri sunt fidele grupării teroriste Hamas, care este folosită de către oameni politici palestinieni cu scopul de a reînființa statul palestinian. Deturnarea acestor fonduri este parțial de vină pentru bombardamentele ce au loc în prezent în Fâșia Gaza. Cealaltă parte de vină o poartă însăși gruparea Hamas pentru răpirea și uciderea a trei adolescenți israelieni în luna iunie și începerea bombardamentului împotriva Israelului în luna următoare.
Motivul pentru care auzim la știri că în rândul populației palestiniene s-au înregistrat mai multe victime decât în rândul populației israeliene nu este datorat numai faptului că Israelul deține un arsenal militar ofensiv și defensiv superior. De vină este și faptul că adăposturile antirachetă din Fâșia Gaza sunt folosite de către gruparea Hamas pentru a-și adăposti „jihadiștii” și armamentul, iar clădiri publice precum școli și spitale sunt folosite ca centre de operații Hamas. Fâșia Gaza fiind cuprinsă între Egipt, Israel și Marea Mediterană, opțiunea evacuării civililor din acea zonă ar fi viabilă doar dacă le-ar crește sărmanilor oameni branhii peste noapte. Lor nu le mai rămâne decât să aștepte în case să înceteze bombardamentele, rugându-se să nu le cadă vreo bombă în cap. Liderii palestinieni aleg să își martirizeze în mod forțat populația cu scopul de a atrage simpatia publicului din Occident. Exploatarea acelui sentiment de milă va aduce în timp ajutoare umanitare, care vor fi preluate de aceleași organizații dubioase, iar gruparea Hamas își va putea continua micul ei Jihad politic.
În afara interesului politic al perpetuării acestui conflict, mai există și problema diferențelor de ordin cultural și religios. Primul an al calendarului musulman coincide cu anul 622 d. Hr. din calendarul nostru. Lumea musulmană, spre deosebire de lumea creștină, nu a beneficiat de mișcarea renascentistă, de curentul iluminist sau de Revoluțiile Republicane ale secolelor XVIII-XIX. Singurul stat musulman predominant laic ar fi Turcia, cu toate că diferența între gradele de civilizație ale populației turce comparativ cu populația europeană este încă destul de vizibilă. Lumea musulmană este o lume închisă, în care mintea umană este întunecată de umbra fricii și a fanatismului religios și depravată de lumina rațiunii și a umanității. Din punct de vedere socio-cultural, putem spune cu ușurință că o mare parte din acea civilizație este cu șase secole în urmă față de civilizația noastră.
Dorind să închei cu o notă personală, părerea mea este că actualul conflict dintre palestinieni și evrei nu va fi ultimul, ci se va perpetua atât timp cât va exista dorința de a continua acest joc sângeros al puterii. Cât despre susținerea independenței și recunoașterii unui nou stat palestinian pașnic și modern, această idee frumoasă nu poate fi în momentul de față decât o idee. În această lume a noastră de culoare gri-deschis sau gri-închis, în funcție de tumultul timpului în care trăim, vor exista mereu oameni lipsiți de scrupule ce nu vor lăsa să le stea nimic în calea setei lor pentru putere. Ei nu ar trebui încurajați de un eveniment internațional care să le demonstreze că visurile lor denaturate sunt realizabile.
Sursa foto: Wikimedia.org
[…] unui ziarist britanic pentru a avea un nou pretext de a ataca Irakul? Să nu mai vorbim despre carnagiul în numele jihadului politic de pe teritoriul Israelului! Dar se pare că mintea unora încă poate să doarmă liniștită, păcălindu-se că focul […]