Designuri culturale sau despre cum să fii COOLt (partea a II-a)

Distribuie!

De aici intrăm în paradigma cyber-eului. Sau despre cum orice copil cu un aparat semi-profesional în brațe devine fotograf, orice om la o vârstă critică (adolescență, femeia la 40 de ani), chinuit de ceva paroxism devine scriitor; asta mulțumită blogurilor și saiturilor de gen, care permit oricui să-și facă un cont și să posteze. E adevărat că dacă faci fotografii te numești fotograf, dacă scrii poezii ești poet și mai e adevărat că există o ierarhie a fotografilor, poeților, după un bun gust sau o direcție a majorității mediului respectiv. Ce interesează este relevanța ierarhiei și capacitatea ei de a acoperi totalitatea în judecățile de valoare pe care le emite tacit.

Dacă lumea ar fi inteligibilă, arta nu ar mai exista (A. Camus). Așadar, arta se vrea a fi o proiecție a eului, care, printr-o plus-valoare adusă realității să umple lacunele de înțelegere a lumii. Orice formă de artă este o proiecție, o viziune, un mod de a vedea lucrurile, care implică ficționalul. Arta face parte din realitate, din lume, își trage seva de aici, din noi toți, dar ceea ce reprezintă, ce ilustrează, substanța artei se gasește oarecum în afara realității: o supra-realitate.

Excesul de zel pe care internetul ne permite să-l manifestăm, fiecare dintre noi, pentru rețelele de socializare sau siteurile de promovare (youtube, platforme pentru bloggeri, flickr, jurnaliști și scriitori neofiți sau nelansați), ne convertește persoana, o virtualizează, creând din noi o ficțiune non-artistică cu rol de substructură a realității pragmatice – sau ceea ce generic numim utilizator de internet, fie el pasiv sau activ. Personajul ficțional astfel creat este în măsură să arate ceea ce vrem de arătat despre noi, de obicei, toate punctele tari, pe care le cristalizăm cu toate skillurile de care dispunem; alte personaje intră în horă și văd ceea ce se arată ca și cum ar fi necesar și suficient spre a echivala omul cu profilul sau un fel de nomen est omen. Activitatea celor care lucrează în mass-media presupune, de cele mai multe ori, intrarea în rol, iar atunci când ne uităm la TV, uităm să plasăm personajele de acolo în realitate, ci tindem să intrăm noi în lumea  lor; concluzia: toți suntem niște artiști. Nu contează că vrem sau nu asta, intenționăm, ne dorim, ci pur și simplu, se întâmplă – dorința omului de a evada.  În consecință, se produce o scindare a valorilor: realitatea virtuală și cea reală.

Iată cum ne vedem prezenți în două lumi paralele. Trăim astăzi un fel de odisee spațială. Valorile tradiționale sunt izbite brutal de trendurile virale ale internetului, care, te întrebi uneori de unde vin. Nu se creează o emulație de valori sau una a bunului gust, ci pur și simplu o anarhie. Internetul este o imensă bază de date; cine și cum transformă datele în informații? Probabil dinamica utilizatorilor - o chestiune de rating. Anarhia evadează în realitate. Sistemul educațional românesc încă formează enciclopediști deși s-a inventat Google, comunicăm mai mult mediat decât face to face, scriem mai mult decât citim, am auzit de LadyGaga dar nu și de Kafka, Bertrand Russell sau Andy Warhol.

„Scrieti băieți, numai scrieți !”(Ion Heliade-Rădulescu) Se pare că avem nevoie de un Titu Maiorescu, care să ne dea o direcție. Nu doar în poezie de data asta, ci în viață. Totuși, el s-ar putea să vină într-o formă adaptată: așteptăm cu drag o primă criză mondială, aceea a internetului și a accesului facil la informație; de-abia atunci vom face diferența dintre date și informații, dintre cultură și insolit, dintre  util și pierdere de timp, dintre scop și mijloc.

Mihai Cîrjă

Ilustrație de Cristina Stan

Taguri

Arhiva