Un neam de javre

Distribuie!

de Mihai Cîrjă

Într-o zi mohorâtă de noiembrie (eram un școlar conștiincios atunci), mergeam fuga-fuga spre casă, când de sub o mașină iese un câine și începe să mă latre, de mi-a sărit din mână și desenul pe care îl făcusem în ultima oră și încă nu se uscase. Am luat-o la fugă, vreo 20 de metri, cu javra după mine, până am dat de o bătrânică ce părea singura salvare. Ajuns lângă femeie, aceasta se pune între câine și mine, liniștește câinele și îmi zice cu un glas urâcios: „Vezi, simte că nu îl iubești si vrea să te muște!” - moment de maximă cumpănă pentru mine, în care uitasem și de spaimă și eram șocat de babă. Că dor n-o fi câinele oracol... și cumva că-s obligat să-l iubesc?! Deja aveam câțiva colegi de școală pe care nu-i aveam la suflet, iar câinii de stradă îmi erau doar indiferenți; nu mă jucam cu ei că erau murdari și plini de bube, în schimb îmi plăcea câinele bunică-mii, chiar de mă umplea de bale.

Revenind, baba mă intrigase, pentru că îmi cerea să iubesc potăile, deși eu, la vârsta aceea începusem deja să antipatizez oamenii.

 Și de atunci îi antipatizez tot mai mult, pe zi ce trece, pentru că adevărata javră era baba ipocrită, nu potaia. Acum cică sunt vreo 300 de ONG-uri, mari iubitoare de potăi. Dar de oameni câte sunt? Evidența câinilor e la zi, dar a numărat cineva hăumleșii de pe străzi? Sau boschetarii, ăia de trag din aurolac? Că doar valoarea umană (așa decăzută cum e) a unui om al străzii tot e mai mare decât a unor câini. Oricum, să faci chestii pentru oameni nu e rentabil. Toată lupta nu e între a eutanasia sau nu câinii, ci între a eutanasia sau nu ONG-urile care și-ar înceta brusc activitatea mărinimoasă.

Nu e nicio diferență între șoarecii purtători de ciumă din trecut și maidanezii de azi. Azi ciumă nu mai avem, dar câinii rămân tot paraziți urbani. De ce compar cel mai bun prieten al omului cu șoarecul? Pentru că cel mai bun prieten al omului e câinele, nu pentru că în mod intrinsec câinele și-a manifestat acordul de voință spre a fi cel mai bun prieten al omului, ci pentru că omul a ales să domesticească câinele și să-l aproprie umanității – proces total unilateral și care nu e exhaustiv, mereu existând la animal instinctul originar.

Mă întreb unde erau iubitorii de animale când la Cornu era turnir vânătoresc ca în Evul Mediu pentru ștabii din România. Și dacă atunci n-au nimerit-o, îi invit acum împreună cu marea autoritate în domeniu, Brigitte Bardot, să militeze pentru drepturile animalelor la Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România. Sau la abator!

Că adăposturile sunt o soluție umană nu cred. Nimeni nu o să aibă grija lor și chiar de-ar fi... E inuman să dai pe un câine 300-400 RON/lună și alocație uni copil 42 RON/lună. Și drepturile omului unde sunt în toată ecuația asta?

 

Nota redactorului: Articolul prezintă opinia autorului, nu a revistei. GEN90 încurajează exprimarea liberă; oricine este invitat să publice dacă are o opinie argumentată. 

Sursa foto: Facebook

Taguri

Arhiva