de Ana Maria Rusu
Batem moneda pe „cei șapte ani de acasă”. Dex-ul spune că dacă nu îi ai, ești prost crescut. Mie mi se pare o expresie urâtă, fără sens și care nu definește nimic exact. Ce legătură au anii pe care-i petreci acasă cu educația? A, că educația dată în primii ani e un lucru important, da, total de acord. Dar cine zice că este interzis să ai opt ani de acasă?
Să revenim la lucruri serioase. Este adevărat că este nevoie de părinți în educarea și formarea unui om. Luăm „una bucată familie normală”. Părinții au studii superioare, un serviciu bine plătit, timp liber aproape deloc. Adăugăm și doi copii. Și o bonă. Sau poate niște bunici. Hai să luăm o bonă, pentru că au bani. Bona locuiește cu această familie. Dacă părinții lipsesc mult timp din viața copiilor, înseamnă că vor crește haotic, fără pic de educație? Sau dacă au o bonă, sau o guvernantă(e ceva mai mult decât o bonă), înseamnă că vor fi educați? Eu tind să cred că nu e nici pe departe adevărat. Copiii se nasc cu o personalitate. Personalitatea va fi cea care va jongla cu acțiunile din jurul lor, va selecta ceea ce crede că i se potrivește, fie el un lucru bun sau rău.
De aceea unii copii oricât ar merge la psiholog, ar fi pedepsiți ori amenințați, nu se schimbă pe termen lung. Au propria lor gândire. Tipul acesta de personalitate, după părerea mea, ajunge să aibă succes în viață. Își caută dreptatea, își spune punctul de vedere și nu se supune unor norme fără sens, ci caută să le înlocuiască util.
Întorcându-ne la părinți, hai să mergem în diaspora cea mult discutată. Ei muncesc în străinătate, copiii locuiesc cu bunicii. Bunicii încearcă să îi educe după regulile lor, unele bune, alte poate mai puțin bune. Ce părere au cei din jur? „A, da, au părinții plecați, vai de capul lor. Uite așa ajung să se transforme în hoți și în criminali. Nu știe nimeni de capul lor, n-are cine să-i educe!”. Nu vi se pare cunoscută afirmația aceasta? Mie da. Ce legătură are educația cu toată situația? Poate cel ce ține fizic și poate puțin psihic, locul părinților în țară, este un bun „profesor de viață”. Nu ar trebui să existe aceste prejudecăți fără fond. Poate într-adevăr, în unele cazuri cei care au crescut departe de părinți au ajuns foarte rău. Dar despre oamenii care au crescut frumos, ce să mai zicem? A, deja mi-a picat fisa: „Uite ce copil deștept au și ei au alergat după bani, lăsându-l singur în țară.”.
O altă familie, o altă situație. Părinții sunt în țară, lucrează moderat, sunt plătiți moderat, au timp de familie și de casă, n-au nevoie de niciun ajutor. Au un copil căruia vor să nu-i lipsească nimic, se străduiesc să îl învețe cam despre ce este vorba în viață. Asta înseamnă că obligatoriu, când va pleca de acasă va fi educat? După ipoteză, cam da: avem doi părinți în permanență atenți cu copilul. Dar nu garantează nimeni acest lucru.
De bătrânii din autobuz știți? Acei bătrâni care orice se întâmplă în jurul lor dau vina pe „tinerii din ziua de azi”. Toți sunt needucați, prost crescuți. De unde până unde? Au privirea superioară și mai au puțin și te iau de urechi. Noroc că există și oameni cu o vârstă înaintată, dar cu o minte deschisă la tot ce e nou.
Educația nu este ceva palpabil. Ce noroc! Nu e ca și cum atunci când cineva este educat, face un copil, ia din debara o bucată și i-o dăruiește cadou la împlinirea vârstei de șapte ani. Dacă ar fi așa, tot ceea ce se spune în popor ar fi pe drept. Însă ea nu este un bun pe care îl deții cu sau fără acte, nu îl poți dona, oricât s-ar forța unii. Educația se dobândește în funcțe de fiecare. Ceea ce vede în jurul lui, ceea ce i se întâmplă, experiențele, trăirile, sentimentele pe care le are, situațiile în care ajunge să fie pus, plus multe alte lucruri. Acestea îl educă. Dar îl poate educa în rău sau în bine. Deci educația nu e ceva strict bun, sau rău. Totul depinde de individ.
Eu cred că dacă nu ai citit „Codul bunelor maniere”, nu înseamnă că nu ai maniere sau că nu ești educat, cum nici dacă citești o carte despre aviație, nu te face aviator. Părerea mea e că experiența este cheia.
Nu am vrut să mă dau mare psiholog cu acest articol, n-am nicio treabă cu psihologia. Dar așa văd eu lucrurile și cred că se exagerează pe educație și modul în care se formează. Sau cine o formează.
Sursa foto: Wikimedia.com
