de Alex Szollo
Că sunt un mare, mare fan Stephen King știe cam oricine mă cunoaște. Omul ăsta e genul de autor care ori îți place de mori(pun intended), ori nu-l poți suferi, cel puțin după mine. Cu un nume predestinat, King domnește peste literatura „de gen” de câteva decenii, și mie unul mi se pare că încă mai are mână de fier.
Țin minte și acum când am dat prima oară de o scriere a Majestății Sale Întunecate. Eram un pici de vreo 9-10 ani, mânat de curiozitate, și din întâmplare, am găsit prin biblioteca din camera mătușii mele ediția considerată azi veche, paperback, a romanului Shining, cu rânjetul dement, cu ochii bulbucați, al lui Jack Nicholson pe copertă, și cuvântul „horror” scris în colț, cu litere din care picurau stropi de sânge. Era un teritoriu neexplorat, și deci, fascinant pentru mintea mea de-atunci, mai ales că asociasem genul horror cu visele urâte, și eram curios să văd ce efect avea să producă asupra mea groaza semănată doar prin puterea cuvântului, fără ajutorul imaginilor și muzicii, ca în cazul filmelor la care nu mă uitam. Am rămas fascinat. De povestea hotelului bântuit și a puștiului dotat cu puteri precognitive, dar și de felul în care King se folosea de un limbaj foarte apropiat de felul oamenilor obișnuiți de-a vorbi. Era diferit de tot ce citisem până atunci, atât ca gen cât și ca abordare. King a fost autorul care mi-a deschis apetitul pentru ceea ce azi cunoaștem drept literatură „de gen”, fie că e vorba de SF, fantasy sau horror. Pe King îl văd drept „vinovat” pentru că mai târziu mi-au plăcut nume ca J. K. Rowling, Anne Rice sau George R.R. Martin.
Bineînțeles, am fost super-entuziasmat în momentul în care regele horror-ului a anunțat că are de gând să se întoarcă în universul creat în Shining, cu romanul Doctor Sleep, care continuă povestea lui Danny Torrance, puștiul din capodopera lui, acum un Dan în toată firea, care-și îneacă „Strălucirea” în alcool, meteahnă moștenită de la taică-său, Jack. Umblând din loc în loc în căutarea unui job, Dan reușește să dea de un azil de bătrâni care are nevoie de priceperea cuiva pentru a-și alina locatarii ce urmează să-și dea duhul. În timp ce lucrează la acest azil, Dan este contactat prin telepatie de Abra Stone, o puștoaică ce urmează să intre în adolescență. Pe urmele Abrei se află o grupare de criminali înzestrați cu însușiri supranaturale care se hrănesc cu „aburul” copiilor cu abilitatea de-a „Străluci”, care și-au dat seama de puterea foarte mare pe care-o are copila, și o vor pentru ei.
Dacă Shining este o poveste despre talent, ratare și coborârea gradată a unui om în nebunie, Doctor Sleep, continuarea, se mișcă mai mult în direcția unui thriller supranatural. E o carte mult mai puțin subtilă decât opera originală, fiind o aluzie netransparentă a autorului la propria luptă cu demonii personali(nu mai e un secret că Stephen King a dus lupte colosale cu dependența de alcool), punctată de maxime ale Alcoolicilor Anonimi. Asta, însă, nu o face, în ochii mei, o carte proastă. Doctor Sleep este un roman destul de solid despre ideea de dependență, despre natura de parazit a răului, dar și despre puterea pe care o poate avea talentul atunci când este folosit pentru a face bine. Motive întâlnite la King, alcoolicul în recuperare , forțele binelui și răului într-o confruntare de proporții, copilul supradotat, sunt reexplorate în ceea ce mie mi-a sunat ca un fel de „road movie” în proză, cu elemente de ficțiune dark.
Faptul că Regele și-a pierdut din subtilitate s-ar putea să îi deranjeze pe unii dintre fani, dar pe mine nu m-a oprit să termin cartea, pentru că da, King încă știe, poate, și din fericire vrea să scrie. A reușit, prin Doctor Sleep să scrie o poveste atașantă, cu personaje departe de perfecțiune care încearcă să-și păstreze umanitatea în condiții inumane, cum face de obicei. Dan Torrance nu este un erou perfect, un cavaler în armură strălucitoare, care salvează situația în doi timpi și trei mișcări. Este un om pe care disperarea nu trebuie să-l lase să uite de responsabilitatea de-a proteja un copil deosebit, cu care, datorită propriilor puteri înăbușite ani de zile de alcool, ajunge să aibă o legătură specială.
Așadar, dacă vreți să știți ce s-a ales de puștiul din Shining când a devenit bărbat, dacă vă plac thrillerele paranormale în general sau romanele lui King în special, dacă vreți emoție pe lângă teroare, sau viceversa, recomand cu încredere Doctor Sleep. Nu e capodopera care-a fost Shining, dar mie tot a reușit să-mi atingă coarda, așa cum face de regulă King. Încercați-o pentru o după-amiază de weekend, merită. Patru stele din cinci.
Sursa foto: Wikimedia.com
