Ticuri românești (I)

Distribuie!

de Raluca Fătu

Am început acum câteva săptămâni să scriu despre ceea ce mie nu îmi place la poporul român. Astfel am observat că ar fi multe de spus și de comentat pe această temă. Așa că am denumit lista „ticuri românești“ fiindcă se pare că românii persistă în a-și păstra obiceiurile zilnice, săptămânale etc. Nu se vor găsi aici doar lucruri negative ale românilor, deși marea majoritate se compune din ceea ce noi ar trebui să îndreptăm, dar nu o facem.

Am să încep cu ceea ce sunt convinsă că deranjează pe fiecare român care dimineața, la prânz și seara circulă cu mijloacele de transport în comun. Și anume cu bătrânii care se îngrămădesc, se îmbulzesc în autobuze și metrouri ca să prindă un loc pe scaun. Și când acest lucru nu se întâmplă, întotdeauna comentează și se vaită din diverse motive, poate-poate îi bagă cineva în seamă și le cedează locul mult râvnit. Nu judec și nu am nimic cu persoanele în vârstă, dar cât timp în amiaza mare, când lumea iese de la serviciu ori studenții de la facultate, vârstnicii merg la cumpărături în zona Unirii când de fapt ei locuiesc în Militari (mă refer aici la capitala deschizătoare de drumuri), nu pot evita gândirea răutăcioasă pe care o am la adresa lor. Chiar dacă au dreptul de a călători gratis, nu înseamnă că trebuie să o și facă zilnic.

Acesta merge mână în mână cu ticul văitării bătrânilor: „Tinerii de azi nu mai sunt cum eram noi. Nu au respect pentru nimic, sunt leneși și nu muncesc. Nu au nici un viitor!“ Păi e adevărat? Nu este pentru că tinerii de azi chiar muncesc, poate mai mult decât munceau ei la vârsta noastră. și dacă nu dăm cu sapa și nu strângem fânul asta nu înseamnă că stăm degeaba. Munca pe care o facem noi acum este mai obositoare decât cea pe care o făceau în trecut. Mai ales că în zilele noastre nu mai ai nici un pic de siguranță în locurile de muncă pe care le ai. Deși îți rupi oasele ca să ajungi la cele două job-uri pe care le ai ca să îți poți plăti chiria și să mai ai și ce mânca o lună, nu știi ce se întâmplă în viitor. Nu e greu să te trezești mâine fără un loc de muncă și fără un ban în buzunar. Așa că nu îi mai judecați pe cei care încearcă să supraviețuiască fiindcă dorința de muncă nu le lipsește, iar respectul îl arată cui merită!

Un alt tic românesc este ascultarea manelelor în stradă, în metrou, în stațiile de autobuz. Nu-i nimic greșit până aici, oricine are dreptul să asculte ce vrea și când vrea. Dar problema majoră este că cei care ascultă acest gen muzical, de cele mai multe ori nu folosesc și căștile care cu siguranță vin la pachet cu telefonul performant pe care îl țin în mână. De la groaznic în sus este situația în care vrând să stai liniștit, să îți vezi de mersul vieții auzi lângă tine un sunet de jale acompaniat de o linie melodică mediocră. Deși îi arunci o privire dezaprobatoare în speranța că măcar va da mai încet aparatul ori îl va închide, auditorul nu simte că ar fi ceva în neregulă cu ceea ce se întâmplă. Pentru el este totul bine, că până la urmă, ce este așa de rău în a asculta nițică muzică în timp ce te plimbi pe stradă? Doar a apărut noua melodie a lui Salam și nu se poate despărți, dom’ le, de ea în nici un chip. Pentru a preveni situația în care IQ-ul celor care se nimeresc pe lângă el scade fără a putea face nimic, mă gândesc să amplasăm pentru săracii ascultători în locul automatelor de cărți de la metrou, aparate care dau gratis căști. Pierdem niște bani, dar măcar ne păstrăm mintea curată.

Ticul probabil cel mai întâlnit al părinților este acela de a da vina pe profesor indiferent care este situația în care comoara prețioasă de acasă o dă în bară. Este obraznică odrasla? Este vina profesorului că nu știe să o educe. Are note mici la școală? Este vina profesorului pentru că nu știe să atragă copilul spre materiile școlare. S-a lovit în pauză în timp ce alerga să prindă și să caftească un coleg? Este vina profesorului că nu a fost lângă el ca să îl potolească. Și tot așa. Nu toate cadrele didactice sunt potrivite pentru meseria pe care și-au ales-o, dar totuși nu pot fi acuzate pentru fiecare lucru care se întâmplă cu elevii lor. Poate bijuteria nu a fost șlefuită destul până să ajungă pe băncile școlii și de aia acum se comportă ca o maimuțică. Și poate că acasă nu i-a fost explicat destul de bine faptul că nu el este regele junglei de la școală și că ceilalți colegi au dreptul de a face ce vor, nu doar ce vrea el. Așa că părinți, nu mai puneți greșelile voastre în responsabilitatea profesorului. El încearcă să îndrepte și să ghideze copilul pe drumul cel bun, dar câteodată răul deprins acasă este iremediabil.

Sursa foto: Wikimedia.org

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*