Claudia Moscovici – Despre „Între două lumi” (partea I)

Distribuie!

„Primul meu roman, Între două lumi („Velvet Totalitarism”), a fost redactat în aproximativ zece ani. A durat atât de mult în mare parte deoarece l-am scris în timp ce predam literatură şi filosofie, scriam cărţi ştiinţifice şi îmi întreţineam familia. De asemenea, un alt motiv pentru care mi-a luat atât de mult timp este faptul că a trebuit să fac cercetări istorice. Când cineva lucrează atât de mult timp la o singură carte, întrebările legate de motivaţie şi orizontul de aşteptare al audienţei devin cele mai relevante. Scriind Între două lumi, m-am întrebat des: de ce aş scrie ficţiune istorică despre Războiul Rece, o eră care este acum, în cea mai mare parte, revendicată doar de cărţile de istorie? De ce este istoria comunismului în România aşa de importantă pentru mine şi pe cine vreau să impresionez prin scrierea despre aceasta? O anecdotă a adus aceste întrebări în prim-plan.

Nişte prieteni de-ai părinţilor mei au un fiu, nu cu mult mai tânăr decât mine, iar ei ne-au spus că acesta îşi aminteşte doar un singur lucru despre viaţa sub regimul lui Ceauşescu de la jumătatea anilor 1980, când nu era încă adolescent. Acum, la vârsta de 30 de ani, tânărul bărbat îşi aminteşte că, fiind copil, dormea adesea purtându-şi căciula şi haina pe timpul iernii, pentru că nu era căldură sau apă caldă în apartament. Dar nu-şi poate aminti mai mult despre greutăţile pe care românii le-au îndurat în timpul dictaturii lui Ceauşescu. Ştiu numai indirect, de la membrii mai în vârstă ai familiei şi din cărţile de istorie, amintirile copilăriei pe care mi le pot reprezenta destul de viu şi pe care am vrut să le descriu pentru alţii în scrierea mea. Condiţiile în România din timpul aşa-numitei „Epocă a Luminii” au fost de o mizerie notorie. Oamenii trebuiau să aştepte la cozi interminabile pentru aprovizionări sărace de mâncare, de îmbrăcăminte şi produse de uz casnic. Căldura şi apa caldă erau limitate. Începând cu finalul anilor 1970, Poliţia Secretă a instalat microfoane în aproape fiecare casă şi apartament. Toată populaţia trăia în teamă. Precum un cetăţean român a zis unui jurnalist francez în urma căderii regimului lui Ceauşescu, „Era un sistem care distrugea oamenii psihic – n-au fost mulţi omorâţi de fapt; dar era un sistem care ne-a condamnat la o luptă pentru cel mai jos nivel posibil al hranei psihice şi spirituale. Sub conducerea lui Ceauşescu, câţiva oameni au decedat violent, dar o populaţie întreagă era pe moarte.” Cu toate că Între două lumi este concentrat în mare parte asupra României, sute de milioane de est-europeni au dus vieţi similare celor pe care-i descriu, luptându-se zilnic cu sărăcia, foamea, îndoctrinarea de către stat, supravegherea, cenzura şi opresiunea în regimul comunist post-stalinist. În realitate, totalitarismul de „catifea” a fost insidios mai degrabă, decât moale şi blând, omorându-ţi sufletul chiar şi atunci când acesta ţi-a cruţat viaţa.

Este una să citeşti despre instituţiile şi evenimentele care au caracterizat viaţa în România totalitară şi cu totul alta să trăieşti acele vremuri. Pentru mine şi familia mea, evenimentele pe care le descriu în acest roman sunt palpabile. Ca toată lumea, am fost supuşi unei constante îndoctrinări de către stat. Precum aproape toţi ceilalţi, cu excepţia celor foarte privilegiaţi, am aşteptat la rânduri interminabile pentru aprovizionări modeste cu alimente şi bunuri de consum. Din momentul în care tatăl meu a călătorit în străinătate, apartamentul nostru a fost invadat – am descoperit microfoane ascunse sub biroul lui şi înăuntrul caloriferelor – iar Securitatea a urmărit toate mişcările părinţilor mei. Tatăl meu a lucrat la Institutul de Matematică. Şeful său era fiica lui Nicolae Ceauşescu, Zoe Ceauşescu, care de fapt a acţionat împotriva unora dintre tacticile tatălui ei, permiţându-i tatălui meu să meargă la conferinţe academice în străinătate. Acest rar privilegiu era esenţial pentru cariera unui matematician – sau, de fapt, pentru a oricărui intelectual. Nimeni nu poate prospera din punct de vedere intelectual fără un schimb liber de informaţie şi o conştientizare a ultimelor descoperiri internaţionale în domeniu. În ciuda protecţiei lui Zoe Ceauşescu, tatăl meu a fost acuzat de Securitate ca fiind un spion israelian, după întoarcerea de la o conferinţă în Ierusalim. I s-a zis că nu va mai putea ieşi din ţară.

Fără îndoială, această decizie individuală nu a fost cu adevărat personală. A coincis cu politica naţională a lui Ceauşescu de a închide Cortina de Fier, de a izola în continuare şi de a controla românii. Din fericire, tatăl meu a obţinut permisiunea de a participa la o ultimă conferinţă, la Institutul de Studii Avansate Princeton. El a decis să-şi asume riscul şi să emigreze în SUA. Cum eu şi mama mea am rămas în România, familia mea a luptat să se reunească în Statele Unite pentru aproape doi ani. Deşi au existat precedente pentru emigrări similare, am trăit cu teama că nu ne vom mai revedea niciodată. Mama mea a fost subiectul interogărilor demoralizatoare ale Securităţii, similare cu cele pe care le-am descris în Între două lumi. Până acum, aşa cum am descris în roman, niciodată n-am renunţat şi nu ne-am pierdut speranţa. Câţiva membrii ai Congresului Statelor Unite ale Americii şi ai organizaţiilor de apărare a drepturilor omului au intervenit în favoarea noastră. Cu câteva săptămâni înainte de a împlini 12 ani, am reuşit într-un final să ne alăturăm tatălui meu în Statele Unite. „Totalitarismul de catifea” este o sintagmă folosită pentru a descrie constrângerile impuse cu privire la exprimarea valorilor liberale în Academia Canadiană şi cea Americană.  Aşa cum, ca fapt contrar, termenul „corectitudine politică” a fost folosit pentru a sugera că nu există o libertate a exprimării valorilor conservatoare în adevăratul sens al cuvântului în facultăţi.

Într-adevăr, că America s-a dovedit sau nu a fi locul abundenţei şi libertăţii la care am visat, copil fiind în România, este o altă poveste. Dar ceea ce îmi este clar este că represiunea de stat sistematică pe care am trăit-o în România face ca orice ar fi criticat în ziua de astăzi de către instituţiile occidentale, atât de dreapta cât şi de stânga, să pălească prin comparaţie. Statelor Unite cu siguranţă le lipseşte libertatea absolută despre care unii dintre ideologii săi pot rapsodia, dar ce a experimentat România a fost o absolută lipsă de libertate, care este cu mult mai rea.

Va urma...

Tradus de Laura Duțu

Revizuit de Nicoleta Diaconeasa & Bianca Mitrofan

Any Platon și Marvel Lovin au realizat și o piesă ca soundtrack la roman, numită Velvet Love. Videoclipul aici

http://www.youtube.com/watch?v=KURICuT8TcA

Claudia Moscovici este o scriitoare de origine română, stabilită în SUA, co-fondatoare a mișcării postromantice (http://postromanticism.com). Este autorul romanelor „Velvet Totalitarianism” (2009) și „The Seducer” (2011). Ca critic de artă și literar a publicat „Romanticism and Postromanticism”. În limba română este publicată cartea „Velvet Totalitarianism” sub titlul „Între două lumi” de către editura Curtea Veche. O puteți găsi aici http://www.curteaveche.ro/Intre_doua_lumi-3-1298

Acest articol a fost publicat pentru prima dată în limba engleză în SUA în blogul cultural Litkicks.com.http://www.litkicks.com/ClaudiaMoscovici

Sursa foto: curteaveche.ro, arhiva personală a autoarei

Taguri

Arhiva