2012: Despre moarte și despre sfârșitul lumii așa cum o știm noi (partea a doua)

Distribuie!

Odată cu descoperirea „Lumii noi”, se creează o imagine de ansamblu a tuturor statelor, iar fiecare își închiriază un loc în imaginarul colectiv. Urmează războaiele mondiale, ultima confruntare fizică de amploare, care marchează sfârșitul conflictelor de acest gen între națiuni. Sigur că încă mai avem câte un război, ca cel între americani și irakieni, care ne duce cu gândul la posibilitatea unui al treilea război mondial, însă în general ne simțim confortabil în ceea ce privește conflictele armate. Doar n-o să vină americanii chiar peste noi, nu?

Și uite că am ajuns în prezent, în prag de toamnă 2012, zăpăciți deja de toate curentele spirituale care au apărut din flori în ultimele decenii. S-a stins era războaielor fizice însă războaiele imagologice le-au luat locul. Dacă deschizi mai larg ochii – în general posomorâți și somnoroși – atunci când te uiți la televizor vei observa cum se mănâncă între ele națiunile într-un mod parșiv și discret, îmbrăcate în haine protocolare.

Ne aflăm undeva la finele abuzului de dimensiunea noastră fizică, într-un război imagologic continuu și, în același timp, într-o exploatare timpurie a dimensiunii spirituale. Și atunci mă întreb, care e următoarea modalitate de confruntare pe care o vom aborda? Prin inducție se ajunge la concluzia că va fi una de ordin spiritual.

Revenind la frica de moarte, observ că s-a dezvoltat concomitent cu diferitele forme de conflict abordate și a traversat, pe rând, frica de moarte fizică și teama de pierdere a identității, iar acum se manifestă ca o căutare spirituală disperată. Sigur că celelalte frici nu au dispărut, doar s-au adunat, și sunt inferioare celei din urmă.

Dacă e să fie un conflict spiritual la nivel mondial, nu suntem cumva mult mai înapoiați decât civilizațiile primitive care au rămas prin Africa, Asia și chiar în unele părți ale Europei? Sigur, noțiunea de „conflict spiritual” este destul de respingătoare, mai ales dacă ești o fire practică. Eu mi-am dat seama că oamenii care încă trăiesc în triburi sunt o amenințare pentru noi, ăștia foarte civilizați și tehnologizați, abia după ce am văzut niște secvențe din filmul „Baraka”. Meditarea în grup și practicarea unor ritualuri care ție ți se par prostești le dau tribalilor o coeziune pe care niciun regim politic și niciun regulament social n-ar putea s-o asigure. Mai mult, ei debordează de energie și știu cum să o coordoneze. În paralel cu ei suntem noi, oamenii de la metrou din orașele dezvoltate, deplasându-ne ca un furnicar, fără o țintă comună și-n multe cazuri fără o țintă personală. Sigur, nu-i cazul să ne alarmăm, pentru că o alarmă n-ar face decât să ne împrăștie cât colo, mai rău ca acum.

Toată agitația asta cu sfârșitul lumii la finele anului – care va izbucni din nou în mass-media în curând – nu are nimic de-a face cu dispariția dinozaurilor sau cu potopul din Biblie. E doar sfârșitul lumii așa cum o știm noi, nu-i neapărat anul ăsta, ci în curând, și marchează transcenderea spre un alt stadiu în dezvoltarea umanității, posibil ultimul. Ideal ar fi să-ți găsești o religie cât mai repede sau să ai un cult de orice natură, prin care să-ți întărești latura spirituală. Și nu glumesc, doar zâmbesc.

Diana Poleac

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. Nita Mihai
    October 3
    Reply

    Frica de moarte e aproape o constanta umana din cele mai vechi timpuri. Chiar inainte de conflictele sangeroase. Zic “aproape” deoarece sunt destule religii care au venit tocmai sa compenseze acest lucru postuland ca viata actuala este doar o etapa iar sfarsitul ei este inceputul alteia.

    Nu cred ca e bine ca noi, modernii, sa ii veneram pe primitivi si sa aderam la curentul (anarho-)primitivist dintr-o evidenta nostalgie si dintr-un simt al vinovatiei de a fi pierdut posibilitatea de “mantuire” printr-o activitate spirituala, printr-un rit. Am depasit aceasta etapa, am declarat religia si spiritualitea drept slabiciuni si pericole ale progresului (ironic), ba chiar mai mult, am negat existenta unei alte lumi in afara de cea vizibila, masurabila. A ne intoarce acum din drumul spre incremenirea in “materie” ne-ar fractura istoria.

    Cred ca omul modern trebuie sa isi asumae nihilismul timpurilor sale. E o cale mai sigura decat sa plebisciteze, iar, valorile spirituale si sa imparta “izbavirea” cu semenii sai, oamenii-masa.

    Intre noi si primitivi e un clivaj ontologic, mult deasupra celui civilizational. N-avem alt numitor comun in afara de a fi reprezentantii aceleiasi specii, lucru de care noi suntem constienti dar ei nu.

    A fi spiritual/religios trebuie sa ramana un privilegiu al celor putini, al celor care sunt dispusi din proprie initiativa sa urmeze calea spirituala, nu pentru ca sunt fortati de traditie, de imprejurari sau de iminenta unui eventual “sfarsit”. Altminteri, nu mai e spiritualitate, ci doar un mijloc (dintr-o multime) pentru un scop, de cele mai multe ori confortul psihologic.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*