Claudia Moscovici – Despre „Între două lumi” (partea a III-a)

Distribuie!

A scrie despre istoria totalitarismului, fie prin non-ficţiune sau ficţiune, înseamnă să preiei sarcinile de a conserva pentru viitoarele generaţii o memorie culturală a schimbării sociale, a experienţelor şi a necazurilor, precum şi a suferinţei de nedescris a oamenilor. Înseamnă să îţi asumi provocarea de a aduce acest trecut în atenţia celor care nu l-au trăit şi care nu-l vor găsi neapărat relevant pentru vieţile lor. Înseamnă să faci cumva ca acest străin şi ciudat trecut să conteze pentru ei suficient pentru a le trezi curiozitatea şi a le deschide inimile. Înseamnă să aduci un omagiu celor ce s-au sacrificat sau au fost sacrificaţi de sistemul totalitar. A scrie istoria totalitarismului este, prin urmare, în acelaşi timp, descoperirea adevărului suprimat; un elogiu pentru un trecut cultural dificil şi victimele sale nenumărate; un omagiu pentru oamenii care l-au îndurat şi pentru cei care au avut curajul să lupte împotriva lui şi un avertisment pentru aceia care nu vor să-l experimenteze vreodată sau să treacă prin el din nou. În această privinţă, istoria politică şi ficţiunea istorică au aceleaşi ţeluri şi întâmpină aceleaşi obstacole. Ele determină oamenii să le pese de ceva depăşit de timp  şi pe care preferă să-l uite sau de ceva ce n-au trăit cu adevărat.

În contrast cu istoria politică, totuşi ficţiunea istorică nu este atât de strâns legată de acurateţea evenimentelor sau de orice alt fel de obiectivitate. Bineînţeles, ca să-mi scriu cartea am consultat literalmente zeci de surse academice. Dar Între două lumi  este, de asemenea, peste toate, o lucrare de ficţiune literară de masă, ca să folosesc una dintre etichetele pe care editorii se bazează în această ţară. Prin aceasta vreau să spun că, în contrast cu miezul acţiunii, stilul narativ şi caracterizările sunt la fel de importante precum intriga şi alte elemente structurale ale romanului. Pentru a face personajele principale multidimensionale şi mai credibile, m-am bazat pe inspiraţia insuflată de amintirile mele din copilărie şi de oamenii din viaţa mea, în special părinţii. Dar toate elemente împrumutate din realitate prezente în roman au servit la consolidarea şi ancorarea ficţiunii. Elementele ficţionale au fost, în mintea mea, întotdeauna primordiale.

Fiind o lucrare de ficţiune mai curând decât o istoriografie, Între două lumi se confruntă de asemenea cu principala provocare de a delecta potenţialii cititori. Când scriam romanul, am avut în vedere problema prezentării unui subiect istoric trist şi deprimant într-o manieră care este menită să informeze, fără a deveni didactică, şi a întreţine, fără a face trecutul pe care încercam să-l descriu banal. M-am bazat în parte pe un precedent literar, un roman contemporan american pe care-l iubesc: Middlesex al lui Jeffrey Eugenides. Eugenides şi-a numit romanul „o epopee comică” (parte din moştenirea sa culturală greco-americană). El a mers mult dincolo de (şi mai profund decât atât) umorul etnic, având în vedere că  romanul său se bazează pe cercetarea socială şi istorică, o intrigă tradiţională aristotelică cu tensiune tragică, pe o turnură interesantă şi caracterizări plauzibile, afectuoase şi pline de umor (de asemenea inspirate în mare parte de membrii familiei sale). Acest lucru am încercat să-l realizez în Între două lumi, doar pentru moştenirea mea româno-americană, bineînţeles.

Romanul meu a fost descris de către critici ca fiind ficţiune istorică, un roman despre spioni şi o poveste de dragoste. Toate trei caracteristicile se potrivesc în aceeaşi măsură, dar dacă ar trebui să aleg o singură etichetă, aş spune că Totalitarismul Între două lumi  este o triplă poveste de dragoste. În primul rând, dragostea pentru cele două ţări: România, ţara mea de origine şi locuitorii săi, care au suferit o serie de guvernări teribile şi care se luptă să le supravieţuiască şi să stabilească o tradiţie a democraţiei. În acelaşi timp, dragostea pentru ţara mea gazdă, SUA, creuzetul proverbial (legendarul Turn Babel) cu o identitate distinctă care oferă atâtor generaţii de imigranţi oportunitatea de a înflori. În al doilea rând, dragostea pentru familie, care dăruieşte personajelor principale inventivitatea şi puterea de a supravieţui represiunii totalitare. În al treilea rând, poveştile de dragoste ale unor personaje uşor de îndrăgit dar supuse greşelilor, care arată că îmbinarea noastră de defecte, nevroze şi loialitate faţă de cei importanţi pentru noi este cea care ne face să fim oameni compleţi şi ne dă posibilitatea să ne bucurăm de frumuseţea vieţii, să supravieţuim în urma greutăţilor acesteia şi să depăşim provocările.”

Sfârșit

Tradus de Laura Duțu

Revizuit de Nicoleta Diaconeasa & Bianca Mitrofan

Andy Platon și Marvel Lovin au realizat și o piesă ca soundtrack la roman, numită Velvet Love. Videoclipul aici

http://www.youtube.com/watch?v=KURICuT8TcA

Claudia Moscovici este o scriitoare de origine română, stabilită în SUA, co-fondatoare a mișcării postromantice (http://postromanticism.com). Este autorul romanelor „Velvet Totalitarianism” (2009) și „The Seducer” (2011). Ca critic de artă și literar a publicat „Romanticism and Postromanticism”. În limba română este publicată cartea „Velvet Totalitarianism” sub titlul „Între două lumi” de către editura Curtea Veche. O puteți găsi aici http://www.curteaveche.ro/Intre_doua_lumi-3-1298

Acest articol a fost publicat pentru prima dată în limba engleză în SUA în blogul cultural Litkicks.com.http://www.litkicks.com/ClaudiaMoscovici

Sursa foto: curteaveche.ro, arhiva personală a autoarei

Taguri

Arhiva