Prosperitate, sărăcie și inegalitate în Bucureștiul de azi

Distribuie!

Liberté, égalité, fraternité! – Lozinca strigată de francezi la căderea Bastiliei, ultimul simbol al unei monarhii precare. Astăzi, „Micul Paris” poartă pe fruntea lui, stigmatizat, un slogan ce nu încântă pe nimeni: „prospérité, pauvreté, inégalité”.

Ceea ce susțin în aceste rânduri este lipsa prosperității, prosperitatea sărăciei și inegalitatea vizibilă și dureroasă de pe străzile luminate de fețele îngândurate ale omului de rând.

Aș urla „STOP!”, dar cine este această extensie a nimicului în fața obtuzelor ce conduc… nimicul? De ce nimic ? Deoarece simt că România a devenit în 22 de ani un ansamblu dadaistic. Am pierdut parcă noțiunea de popor. Egoismul a luat locul a ceea ce ne unea. Poate pentru că nu mai avem un țel comun. Până la 1920 a fost unirea, în 1927 au fost Nae Ionescu, E. Cioran, M. Eliade, M. Vulcănescu, P. Țuțea; ei au știut că aveau nevoie de un țel – și au creat unul – noi ce țel avem? Încotro ne îndreptăm? Nu mai există o idee națională care să unifice sufletele într-o „adunare metafizică”. Singurul fapt care parcă se află imprimat pe retina mentală a fiecăruia reprezintă datoriile imense ale țării. Dar acest fapt nu ne unifică, ci ne separă mai mult. Sondează înăuntrul fiecăruia doar pentru a scoate la iveală demonii personali ce ne bântuie pe fiecare. Nici nu ne mai pasă, parcă, de ceea ce văd ceilalți. Nu ne mai interesează de opinia celorlalți, iar dacă românul simte nevoia să dea vina pe cineva, numai pe el nu o face (v. http://www.decatorevista.ro/victima-dor8/).

Ne aflăm în Europa de Est, într-o țară ce poartă, ascuns, blazonul ciocanului și al secerii; însă ne numim democrație și ferească Sfântul Marx pe acela ce susține contrariul !

„Micul Paris” este pudrat de accese ale sărăciei, însă în momentul în care observi, pe scările unei clădiri, așezată o femeie ce-și ține strâns copilul la piept și un carton pe care scrie „Ajutați-ne! Chirie 80 ron pe lună”, opera lui Dostoievski parcă descrie Nirvana. Purtând acea imagine cu mine, mă-ntreb, ce șansă la egalitate avea acea copilă ? Ca și copii, suntem blestemați de soarta părinților noștri, parafrazându-l pe M. Preda (în „Cel mai iubit dintre pământeni”) ... știa oare M. Preda câtă veridicitate există în cuvintele sale?

Cu toate că acest exemplu este singular până acum, din perspectiva unui provincial venit în București la studii, mi-este teamă de generalitatea lui. Lipsa prosperității, inegalitatea în șanse datorită lipsurilor materiale (de toate felurile), sărăcia, sunt un virus ce curge prin venele poporului nostru și ne îmbolnăvește din ce în ce mai mult.

Corzile sufletului nostru național sunt uitate în debara, iar lutierul zace în fiecare dintre noi și-și bea mințile cu minciunile și acordurile falselor promisiuni. Iar noi îl lăsăm să zacă. Să-și înece propria suferință cu deșertăciuni… vanitas vanitatum! Asta suntem!

Românule! ROMÂNULE!… Ți-ai uitat țara! Ți-ai uitat compatrioții! Ți-ai uitat menirea pe plaiurile mamei tale dragi… Te rog! Te implor! Trezește-te și fii din nou ce erai, fii din nou un român!

Răzvan Constantin Dincă

Sursa foto: wikimedia.org

Taguri

Arhiva