„Sunt student, deci lupt pentru un viitor mai bun pentru mine și tovarășii mei de suferință!” – acesta este motto-ul studenților din căminele C și D ale complexului Grozăvești, care au dormit trei nopți la rând în corturi amplasate în parcarea complexului, în semn de protest. Oamenii ăștia au protestat pentru că sunt, practic, dați afară din căminele Universității din București pe durata verii. Sunt tineri, vor să muncească, să își vadă de practică sau să învețe ca să-și ia restanțele. Din păcate, se văd nevoiți să-și ia tălpășița sau să se înghesuie în căminele care rămân libere, să scoată din buzunar de două ori mai mult când plătesc chiria și să se lase păcăliți de promisiunea unor cămine renovate. Îi înțeleg perfect, deoarece am fost unul dintre protestatari. Am fost la fața locului și mă declar încântată de ideea unui grup de studenți uniți în numele unei cauze comune.
Unde-s mulți, puterea crește! Cel puțin așa am crezut noi, protestatarii, când ne-am derulat activitatea. La protest nu ne-am prezentat cu mâna goală, ci cu o petiție semnată de studenții nemulțumiți de închiderea căminelor. Cu corturile așternute pe peticul de iarbă din spatele căminului A1, cu copaci în jur și ciripit de păsărele pe fundal, puteai să juri că te afli undeva la munte, într-o tabără. Singurele elemente de decor care ne făceau să ne amintim unde suntem de fapt și de ce ne aflăm aici erau pancartele pe care scria cu litere de-o șchioapă: „UB-ul și ai lor dau cu flit studenților!”. Orice trecător putea vedea clar mesajul studențimii nemulțumite.
Am reușit cu brio să îmbinăm utilul cu plăcutul. Ca să împingă timpul la vale, protestatarii s-au adunat în jurul unui foc de tabără și și-au vărsat amarul intonând cântece de of și inimă albastră, precum și imnuri studențești. Pe acorduri de Pasărea Colibri, studenții la Teologie împart celorlalți lumânări aprinse. Mesajul: „Vinovații fără vină/ Cer să se facă lumină!”.
Am avut ocazia să aflu opiniile studenților, referitoare la evacuarea noastră din căminele Universității și promisiunile unei renovări viitoare. Protestatarii vociferează, își exprimă liber nemulțumirile, însoțite de povești mai vesele sau mai triste ale aventurilor din cămin. Aflăm, deci, că zicala studențească – „Nu mai avem șobolani, i-au mâncat gândacii!” – încă se aplică. Un student nervos de-a binelea bombăne: „Vreau ca în căminu’ C, la parter, să nu mai cadă tencuiala în capu’ meu! A fost renovat căminu’ ăsta acum un an, nu știu ce i-au făcut, tencuiala tot ne cade în cap.” Alt student răspunde, plin de avânt: „Așa este! Și nimeni n-a făcut nimic!” Alt protestatar continuă enumerația nemulțumirilor: „Au răbufnit WC-urile, a mirosit îngrozitor și…”, iar studentul pătimaș de mai devreme îl completează cu aplomb: “Și nimeni n-a făcut nimic!” Câțiva studenți ce stau în jurul focului fredonează stins, acompaniați de chitară: „Welcome to the «Complex Grozăvești»! Such a lovely place, such a lovely space, e ca un sicriiiu!”.
Remarcăm clar motivul nemulțumirii studenților: „Nimeni n-a făcut nimic!” Indiferența e cel mai mare dușman al omului. Când problemele unui individ sau ale unui grup sunt ignorate, nebăgații în seamă reacționează. Și-așa am procedat și noi.
Lăsând lipsurile și musafirii nepoftiți la o parte, ne-am amintit de ce nu ne dorim închiderea căminelor. Dorim independență. Ca să o putem dobândi, avem nevoie de un loc de muncă. Ca să putem să muncim, avem nevoie de un domiciliu în București. Și, cum banii nu ne dau afară din casă, avem nevoie de un acoperiș deasupra capului și de un pat pe care să dormim, la un preț cât mai mic. Pe durata verii, chiar dacă vom locui în cămin, vom investi de două ori mai mulți bani în chirie, pentru aceleași condiții. Vom continua interminabilele dueluri cu rivalii noştri, gândacii, ne vom feri de tencuiala care stă să ni se prăbușească în cap și vom ocoli cu grație băile comune în situațiile care cer asta. Complexul Grozăvești este binecunoscut pentru că găzduiește studenți integraliști, cu bursă și note mari. Deși aceste condiții nu-s tocmai demne de rezultatele acestora, sunt, totuși, mai bune decât nimic. Cu toate neajunsurile ei, viața la cămin oferă amintiri plăcute locatarilor. Petreceri, prietenii legate de două lingurițe de zahăr cerute cu împrumut – „Faină-i viața s-o trăiești/ La cămin în Grozăvești!” – precum cântă un grup entuziast de studenți. Vor să rămână aici și își manifestă dorința fluturând un banner de pânză pe care au scris cu vopsea neagră două cuvinte ce conțin esența întregului protest: „Nu plecăm!”
Și n-au plecat. Timp de trei zile și trei nopți, studenții au rămas neclintiți în decizia lor de a protesta. Din nefericire, nu au beneficiat de un răspuns pozitiv. Studenţii au strâns corturile miercuri la prânz, dar au anunţat că, în cazul în care reprezentanții complexului studenţesc nu vor decide să lase deschise cele două cămine, protestele vor fi reluate. Ieri am aflat că în Senatul UB s-a decis că vor fi renovate căminele C și D din complexul Grozăvești și s-a făcut și o listă în acest sens. Studenții speră că nu se va renova doar biroul administratoarei.
Consider că, deși acest protest nu s-a soldat cu rezultatul așteptat, a fost o încercare inspirată de a aduce în actualitate problemele studenților. Unele persoane tind să considere studenții niște pierde-vară pentru care responsabilitatea e necunoscuta X din ecuația vieții. Am auzit o remarcă de tipul: „Studenții ar trebui să se simtă privilegiați pentru că au unde sta și pe durata anului universitar. Deja e penibil cât protestează românii. Cer multe și vor puține.” Trăim în democrație, corect? Avem dreptul la opinie, avem dreptul la drepturi. Că suntem români, polonezi, indonezieni sau cine știe ce altă nație, n-are nicio relevanță. Suntem oameni și merităm să fim auziți. Și…Mai bine că am încercat și-am pierdut, decât să nu fi luptat și să ne fi imaginat cum ne-ar fi fost viața dacă am fi acționat la momentul potrivit.
Sursa foto: wikimedia.org
