Două avorturi. Forțate. De societate

Distribuie!

de Alexandra Nadane

Se întâmplă des ca telefonul să-mi sune după miezul nopții sau la primele ore ale răsăritului. În urmă cu câteva luni, pe la 5.30 dimineața m-a sunat o doctoriță, medic ginecolog rezident la un cunoscut spital din București, care mi-a spus că pe lista de programări la avort apare o femeie însărcinată pe care simte că trebuie neapărat să o ajute. Deși adormită, m-am trezit rapid, fiindcă am fost foarte surprinsă de gestul ei. Având în vedere că era medic ginecolog, i-ar fi fost mai la îndemână să închidă ochii și să facă avortul fără să își bată capul cu alte întrebări.

„Totuși, de ce a făcut asta?”, mă întrebam, în timp ce îmi povestea situația cu amănunte și cu rugămintea să fac tot ce îmi stă în putință ca acel copil să fie salvat. N-am putut să mă abțin, deși astfel de întrebări nu se pun, căci riști să închei definitiv legătura cu cel căruia i se pare că i-ai încălcat spațiul privat. La finalul conversației am întrebat-o. O cunoștință îi dăduse primul număr al revistei „Pentru viață” și, după ce l-a citit, s-a convins de faptul că viața e o minune pentru fiecare om.

După ce am închis telefonul, nu am mai putut să dorm. În mintea mea erau o mie de întrebări și gânduri, simțeam o responsabilitate imensă față de mamă, față de copil, față de doctorița care apelase la mine ca ultimă speranță. Ea găsise o „soluție”, văzuse o luminiță la capătul unui tunel, dar eu? Eu ce fac acum? Ce să-i spun, ca să rămână în viață acest copil? Mă simțeam de parcă ar fi trebuit să negociez viața pentru un ostatic.

Orice pas greșit ar fi însemnat moartea. Căutam soluții, mă gândeam la scenarii, construiam argumente, dar simțeam că e ceva peste puterile mele. Oricât de bine m-aș fi pregătit, nimic din ce știam nu-mi dădea siguranța că totul va fi bine. De fiecare dată când sunt într-o astfel de situație, îi rog pe cei apropiați să se roage pentru mine. Uneori, în sufletul mamei se dă o luptă atât de cruntă, încât simți că numai Dumnezeu mai poate salva situația. Asta pentru că, la capătul tuturor justificărilor, a argumentelor și a contra-argumentelor, se află relația dintre mamă și copil, care atunci când e negată sau ignorată face ca lucrurile să alunece pe o pantă ireversibilă.

Într-un final, m-am liniștit și, peste câteva ore, am sunat-o pe Carmen, care a fost de acord să ne întâlnim. Lucra ca vânzătoare într-un mall și ne-am văzut în pauza de prânz. I-am spus că încerc să îi ofer orice sprijin de care are nevoie și că o să-i fiu alături. Ne-am aşezat la o terasă să bem o cafea. Și-a aprins o țigară, a început să plângă și să povestească.

O femeie frumoasă, blondă, până în 35 de ani. A sperat dintotdeauna că va avea o familie, dar viața ei s-a consumat în relații întâmplătoare. Majoritatea bărbaților din aceste relații nu se gândeau dincolo de sex; cel mult făceau promisiuni și declarații de dragoste când totul era bine și frumos. Creștea singură o fetiță de cinci ani, al cărei tată o părăsise când a aflat că este însărcinată. Între timp, a făcut un avort. Tatăl copilului cu care era acum însărcinată o părăsise și el. Locuia cu părinții ei, care mereu îi reproșau că are un copil „din flori” și că nu a fost în stare să-și facă un rost în viață. Cel mai mult își dorea un tată pentru copii, dar toți fugiseră de această responsabilitate.

În aceste condiții, motivația deciziei de a avorta era clară: 1. „Cum voi crește singură doi copii?” 2. „Nu mai suport reproșurile care ar veni pentru acest al doilea copil în afara căsătoriei.” Vedea avortul ca soluție a acestor două probleme, chiar dacă îl regreta pe cel anterior și îi sesiza efectele negative. I-am propus o serie de soluții care lăsau copilul în viață. La cea a adopției, mi-a spus: „Dacă păstrez copilul, mă voi atașa de el și nu voi mai putea să-l dau, deci mai bine fac avort.”

Teama de viitor și frica de reproșuri alcătuiau un zid care nu era depășit de niciun argument, de nicio soluție. S-a sfârșit pauza de masă, și-a șters lacrimile, și-a luat rămas bun și a plecat. I-am spus că mă poate găsi oricând are nevoie, în orice situație. A doua zi a făcut avort.

*

În urmă cu două zile am primit un telefon de la Mihai, un cunoscut din Braşov, care mi-a spus că are nevoie de ajutor. Tocmai o cunoscuse pe Adela, o tânără de 24 de ani care avea programare pentru avort. Văzând-o foarte neliniştită şi confuză, Mihai a început să discute despre situația ei în general și despre motivele pentru care alesese avortul. Care, de altfel, nu era primul: fusese violată la 17 ani şi făcuse avort. Acum trăia cu un bărbat care era militar. Nu avea deloc o viaţă liniștită. Aflase de curând că este însărcinată şi, de când îi dăduse vestea tatălui copilului, acesta n-a încetat nicio clipă să o forţeze să avorteze. Îi vorbea urât, se purta violent şi o lovea cu picioarele în burtă, sperând că se va declanşa avortul şi va scăpa de „problemă”.

A stat de vorbă aproape o oră cu Mihai, care i-a propus soluţii şi sprijin. La final, ea i-a spus că nu poate lua o decizie fără acordul celui cu care trăia. Sindromul Stockholm.

Am vorbit şi eu cu Adela. I-am spus că o ajutăm, indiferent de ce se întâmplă şi că poate să ia o decizie înţeleaptă pentru viaţa ei. I-am spus clar că acest bărbat va continua să fie violent şi totul se va transforma într-un calvar. Mihai a încercat să programeze o întâlnire cu partenerul ei şi una cu părinţii tinerei, pentru a o sprijini împreună. Poziția mamei a fost că Adela trebuie neapărat să facă avort, pentru că nu are un venit propriu. Astfel, partenerul și mama au decis că Adela va face avort, ceea ce s-a şi întâmplat ieri dimineaţă.

Societatea împinge femeile la avort. De cele mai multe ori, dorința lor nu contează. Iar cea a copiilor, niciodată.

Taguri

Arhiva

2 Comments

  1. Nicoleta
    June 29
    Reply

    (pentru fanii serialului) Prima fraza imi aduce aminte de initiativa luata de Dr House de a o pedepsi pe Cameron, pentru ca nu vroia sa pledeze in favoarea lui pentru reteaua de cablu din saloanele spitalelor, punand un anunt cu “Vand exemplar rasa canina: sunati dupa miezul noptii si inainte de 5am.” in numele doctoritei. Priceless.

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*