Uite c-a trecut și etapa asta din viața altora. Acum un an de zile și eu aveam aceleași examene, aceleași emoții și mă gândeam cu mult entuziasm la toamna ce va să vie: facultate! Mă așteptam la râuri de alcool, în localuri nepopulate. Vedeam petreceri peste tot, iar mitul „anilor de facultate” injectat în mintea mea de către diferite persoane îmi hrănea imaginația cu toate comorile ce trebuiau să mi se ofere, deoarece am ajuns aici. Aici unde? În București, sau locul după care se schimbă ceasul în România.
După un an de facultate și ceva vacanță observ toate schimbările prin care am fost obligat să trec eu, părinții dar și toți cunoscuții mei. Ne-am găsit cu toții în acest amalgam de obligații și „must-do”-uri, încât sincer, mă întreb și astăzi cum de nu am înnebunit, cu toții, pe rând. Mi-a fost foarte greu la început să mă descurc, mi s-a părut foarte dificil de ținut frâiele acestui cal turbat care a început să galopeze fără să mă întrebe înainte, cu atât mai mult cu cât lecții de echitație cu acest tip de cal nu am găsit. Acum s-a mai domolit, sau cel puțin m-am obișnuit eu cu el.
Acestea fiind spuse, găsesc ceva probleme pe care ar trebui să le spun celor care vin acum la facultate.
Prima problemă este treaba cu munca neplătită, dar făcută voluntar. Recitind această propoziție, sincer, mi se pare cea mai mare aberație. Mai aberant este că noi toți alergăm după aceste tipuri de experiențe fără cea mai mică ezitare. De ce? Pentru că până și tatăl tău, conservator, îți spune: „da, că dacă nu ai voluntariat, nu te ia nimeni și rămâi pe la uși”. Timp de vreo cinci minute, când încerci să-ți revii din șocul survenit la auzul acestor cuvinte, îți dai seama că nu mai ești privit ca un copil. Oare-i bine…oare nu?
Un plus foarte mare pe care-l au organizațiile ce îți oferă posibilitatea de a munci în regim de voluntariat (internship), este că îți oferă garanția că ceea ce înveți (sau urmează să înveți) cu siguranță vei aplica în organizația respectivă. Un alt plus este că ajungi să cunoști oameni ce au mai multă experiență ca tine, de la care apuci să înveți foarte multe, astfel ajungi să-ți creezi și relații de prietenie care te pot ajuta la angajare.
Un minus este că timpul pe care-l petreci la aceste organizații nu ți-l poate oferi nimeni înapoi. Timp pe care (acum mint cu nerușinare, dar toți am mințit astfel cel puțin o dată) am putea să-l folosim să ne documentăm mai mult. Dar așa este. Sau cel puțin am putea să învățăm pentru materiile de la facultate mai bine, să nu ridicăm altare „Sfântului Cinci”. Alte dezavantaje sunt oboseala și stresul pe care le capeți ca student, nefiind obișnuit să ai atât de multe responsabilități. Începi să-ți iei viața în mână și să înveți să te descurci. Oare este bine…oare nu?
O altă experiență este cea a locuitului singur (prin „singur” înțeleg departe de părinți). Este ceva ce la prima vedere te poate încânta, dar foarte devreme începi să simți lipsa coșului de rufe pe care mama îl lua și băga hainele la spălat. De asemenea, era foarte frumos când mama te chema la masă. Începi să gândești pentru tine și să lași teribilismul liceenilor. Devii mai calm și mai cumpătat. Devii student la facultate.
Însă experiențele sunt unice pentru fiecare în parte. Ceea ce am vrut să demonstrez este că adevăratul „examen al maturității”, de fapt, este primul an de facultate. Primul an de facultate, departe de părinți, te schimbă prin însăși natura schimbărilor. Bacalaureatul pare atât de îndepărtat și ușor, încât nu mai reprezintă un „examen al maturității” ci o treaptă, pe care dacă o treci, ajungi la adevăratul „examen”.
Sursa foto: Wikimedia.org
