America şi aventura: Work and Travel în Texas

Distribuie!

de Tatiana Mocanu

10846977_838558669536688_632049214_n (1)

Experiența texană a început și nu se mai termină. După un an de studii în Turcia, oportunitățile vieții mele de student s-au extins până peste ocean și au ajuns în Sudul Americii de Nord, în San Antonio, Texas.

Prima parte a programului: work

Poziția de activites attendant al unui hotel (resort) mi-a adus în cale oameni de toate vârstele, care proveneau din diferite locuri ale Americii și despre care am fost încântată să descopăr detalii specifice. Am fost excepțional de impresionată, dar și surprinsă încă de la primul contact cu acele persoane, deoarece pe parcursul a patru luni, geografia și cultura generală își spuneau cuvântul. Fără să chestionez, îmi dădeam seama că unii cunoșteau inclusiv detalii despre țara din care eu proveneam și despre care le povesteam continuu, cât și faptul că alții nu aveau idee că acest spațiu există pe pământ. Când mă confruntam cu ce-a de-a doua situație obișnuiam să-mi zic: meh, americans!, îi educăm noi pe ei.

Una dintre frumoasele întâmplări legate de interesul față de cultură a fost de Ziua Independenței Statelor Unite ale Americii, când la job era foarte aglomerat și îmi amintesc că o ajutam pe o amică de la Kids Club să picteze copiii pe față. Activitatea aceasta a fost una plină de energie și inspirație. Făcând cunoștină  cu fiecare dintre ei, am avut șansa să îi întreb diverse curiozități la care îmi răspundeau cu multă dedicare și însufleţire copilărească.

Copiii din ziua respectivă au fost adorabili, iar atenția lor a fost îndreptată doar spre mine, constând în a mă chestiona atunci când le spuneam că nu cunosc toate bazaconiile pe care ei mi le povesteau pentru că nu am trăit în America și pentru că nu am avut contact direct cu lumea lor prea des.

Îmi amintesc că am lucrat până seara târziu atunci, pentru că practic uitasem de propriul meu job, rămânând în continuare lângă copii. Ei erau minunați, nu le păsa de alte activități și, ca niște cetățeni americani veritabili, își lăsau obrajii să fie pictați cu repezentații falnice ale steagului Americii, ori a statului din care proveneau.

A doua zi, aveam să vin la lucru din nou, dar de data aceasta pe poziția de teacher în Kids Club-ul din cadrul aceluiași resort, unde mergeam și pentru activities attendant. În zorii zilei, două dintre fetițele pe care le întâlnisem cu o zi înainte erau cu părinții de mână și mă căutau cu privirea să îmi spună că seara precedentă „povestea lor de noapte bună” s-a transformat în lecție de research despre Romania și Europa. Micuțele s-au apropiat de mine și mi-au spus unde se află România și continentul ei pe hartă, cât și care sunt granițele țării în formă de pește. Totul s-a tradus într-un sentiment de extaz și în lucruri mărunte care contează.

Poveștile cu muncă peste ocean continuă în Departamentul de Accounting unde am început să lucrez ca Income Auditor. Aici mi-am reconfigurat câteva dintre cunostințele acumulate în liceu(profil contabilitate) și m-am conectat la numerotarea dolarilor americani și a celor cinci tipuri de monezi pe a căror denumiri în prima zi le intercalam de 10 ori pe bancă (atunci când făceam casher banks).

A doua parte a acestei aventuri: travel 

Texasul: statul în care am copilărit timp de o vară, dar la vârsta maturității.

Din experiențele de activities attendant, teacher în Kids Club și Income Auditor in Accounting Department, unde am învățat și aplicat la fiecare pas, ori unde mi-am reactivat informațiile numerice din contabilitate, însuşite pe durata liceului, am reținut că tot ce acumulăm ne va folosi la un moment dat.

Acum, încă sunt în Texas și în timp ce povestesc  pe hârtie, mă bucur de realitatea texană și simt cum zicalele: aici se află adevărații americani precum și Everything is bigger in Texas se adeveresc din clipă în clipă și capătă dimensiuni tridimensionale.

Desigur, nu este suficient să declari că ai ajuns în SUA, trăind doar experiențe din Texas, dar din fericire, unicitatea unor stiluri și obiceiuri americane se regăsesc doar aici, în Sudul Americii de Nord. Influențele texane rămân incomparabile. Pe acest tărâm al făgăduinței sudice, cizmele, country music, plutirea pe râu, party-urile, pălăriile de cowboy, animalele sălbatice de pe stradă și căprioarele cu puișorii lor în fața ușii, creează momente memorabile.

Multe dintre aceste amintiri le-am căpătat alături de străini: americani, mexicani, taivanezi sau africani. De la ei – și cu ei – am conturat o istorie a voinței, a deschiderii, a ideii de a fi om oriunde vei merge, cât și a potențialului de care aproape că nu suntem conștienți.

Despre New York, destinația finală, de-acolo nu vă povestesc, vă las sa mergeți să vedeţi personal.

Mai adaug că în state nu am mers să fac bani, ci să adun experiențe și asta s-a întâmplat, iar dacă le-aș cântări și în kilograme, nu doar în parametrii calitativi, probabil că la aeroport aș fi depășit gabaritul oricărui avion.

Pot concluziona că americanii sunt exact ca în filme, și că de fapt aceste filme sunt realitate la indigo,  am trăit cu acest tip de americani și am văzut cât de mult pot investi în cele mai trăsnite aventuri, cum la fel de mult am observat cât de serioși pot fi și cât de mult se țin de promisiuni și de work hard, because they do play hard!

Sursa foto: Tatiana Mocanu

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*