Problema optimismului „incurabil”

Distribuie!

de Alex Szollo

Titlul acestui articol este unul care ar putea duce la diverse presupuneri la prima vedere. Una dintre presupunerile astea ar fi că există o problemă cu ideea de a fi optimist. Ceea ce, după cum veți vedea în cele ce urmează, nu este adevărat.

Cuvântul „incurabil” are, cu siguranță, un impact extrem de puternic, în general în sensul negativ, ducând cu gândul la boli cu un efect mult prea pronunțat ca să mai poată fi vindecate. Tocmai de aceea l-am pus, în contextul acestui articol, în ghilimele. Alăturat optimismului, cuvântul ăsta cade ca nuca-n perete, după mine.

Nu e niciun secret că trăim într-o lume stresată. Se vede la tot pasul. Să fi ajuns, însă, atât de stresați încât să vedem optimismul drept o boală? Să ne fi schimbat într-atât încât să credem cu tărie în faptul că oricine are puterea de-a vedea întotdeauna partea bună a lucrurilor e bolnav fără vreo speranță de vindecare? „Incurabil” se folosește și cu referire la defectele morale, însă este oare (sau ar trebui să fie?) în lumea noastră cea modernă, optimismul, un defect moral?

Ei, acum vedeți de ce e „incurabil” pus în ghilimele în titlu? Nu cred, n-am crezut și nu voi crede vreodată că optimismul este un defect moral, oricât de tare s-ar schimba lumea și atitudinile celor din jur. Știți care-i, după mine, treaba asta cu optimismul contra pesimismului? Vă spun eu: partea negativă a lucrurilor o vedem cu toții. E atât de vizibilă că n-are cum să nu fie remarcată, indiferent că ești optimist sau pesimist. Esența, după părerea mea, pe care nu e obligatoriu s-o împărtășiți, stă în felul în care te raportezi la problemă: poți să continui să vezi partea negativă și să te concentrezi doar pe ea, sau poți să pui lucrurile în balanță, încercând să vezi măcar un element pozitiv în orice greutate ai întâmpina. Vei descoperi astfel că deși riști să fii numit „optimist incurabil” de unele voci, nu ai o perspectivă limitată asupra felului în care merg lucrurile, și mai ales asupra felului în care vor merge. În ziua de azi, cu toții vorbim despre schimbare. Fie c-o vorbim de bine sau de rău, toți suntem conștienți că e necesar să evoluăm, să facem pași înainte. Treaba e următoarea: cine, pesimist fiind, va reuși să înainteze, să ajungă mai departe decât unde era înainte? Negativismul, în ochii mei, nu face decât să țină lucrurile pe loc, trăgându-le mai apoi în jos.

Nu mă înțelegeți greșit, nu vin aici să vă fac apologia ideii de-a țopăi non-stop într-un picior, cu un zâmbet larg ca al pisicii de Cheshire pe figură și cu gândul la fluturași, unicorni și curcubeie. N-ar fi realist deloc. Vin, în schimb, să ofer o alternativă celor care văd ca fiind necesară sintagma „optimism incurabil”.  Lor li se adresează următoarele mele gânduri.

Prieteni, știu că lumea asta-i plină de situații serioase, chiar grave, care de multe ori nu par să aibă vreo soluție. Însă de cele mai multe ori, diferența între aparență și esență e vizibilă, și nu, nu cred că oricine reușește să vadă partea bună din orice e „incurabil”. Fără să vă dați seama, le puneți în cârcă optimiștilor diagnosticul pe care l-ați pus voi lumii. De fapt, cred că pesimiștii nu-și dau seama de un lucru: cu o simplă schimbare de perspectivă ar vedea imediat că trăiesc într-o lume cât se poate de  curabilă. Așadar, în situații de criză, „turn that frown upside down”, vorba englezului, și veți observa niște „coincidențe” favorabile. Sau să fie altceva? Asta doar voi o puteți afla!

Sursa foto: wikimedia.com

Taguri

Arhiva

Be First to Comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*