Alegerea unui tată: Sfinții Brâncoveni

Distribuie!

de Alexandra Nadane

„Prin faţa bătrânelor case brâncoveneşti, pe tot lungul podului lui Şerban Vodă, sute, mii de bucureşteni priveau tăcuţi, înmărmuriţi, cu ochii în lacrimi, trecerea înceată a convoiului. Ei îşi plângeau domnul, şi neputinţa lor de a-l apăra s-a exprimat în cântece şi în balade. În cuvintele cronicarului, tragedia durerii este săpată ca în piatră: „...iar pe Constantin Vodă cu toată casa lui şi cu ginerii lui, a doua zi, în vinerea Paştilor, l-au luat Mustafa aga cu tare urgie împărătească şi l-au dus la Ţarigrad şi l-au băgat în Edicula, unde au fost un loc mai de urgie, şi toată avuţia ce au avut acolo lângă dânsul o au luat turcii”...” *

In 15 august 2014, se împlinesc 300 de ani de la martiriul Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul și ginerele său Ianache. Sfârșitul lor martiric a străbătut veacurile și a rămas în memoria colectivă a poporului român, nu doar pentru cruzimea turcilor, cât mai ales pentru tăria cu care au răbdat chinurile și au ajuns la sfințenie.

După luni de zile în care au fost torturați ca să spună unde le sunt averile și să se lepede de credință, Brâncovenii au fost scoși din închisoare în ziua de 15 august 1714, au fost târâți în lanțuri prin cetate ca ultimii infractori și duși pe malul Bosforului, către locul de execuție care se numea Ialy-Kioşc. Se pare că până și ziua morții lor a fost aleasă în mod intenționat pentru a le amplifica și mai mult suferința: era praznicul Adormirii Maicii Domnului și ziua în care domnitorul împlinea vârsta de 60 de ani.

La execuție urmau să asiste sultanul Ahmed al III-lea, vizirul Gin Ali, cunoscut pentru cruzimea sa, precum și ambasadorii marilor puteri europene: Franța, Anglia, Rusia și Imperiul Habsburgic. Cei șase au fost așezați în genunchi și li s-a îngăduit să spună o ultimă rugăciune. Bărbăția, responsabilitatea și grija pentru mântuirea familiei și neamului său l-au făcut pe Brâncoveanu să rostească, în ciuda imensei dureri aceste cuvinte: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”.

Domnul a fost lăsat ultimul pentru a fi chinuit și prin vederea morții propriilor copii.

Sub lovitura de paloș a căzut mai întâi capul lui Ianache Văcărescu, apoi ale fiilor Constantin, Ștefan și Radu. Când a venit rândul lui Matei, de 16 ani, acesta s-a speriat și i-a spus Sultanului să îl ierte că se va face musulman. Tatăl a intervenit imediat: „Din sângele nostru n-a mai fost nimeni care să-şi piardă credinţa. Dacă este cu putinţă, mai bine să mori de o mie de ori, decât să-ţi renegi credinţa strămoşească pentru a trăi câţiva ani mai mulţi pe pământ”. Nu i-a poruncit, dar tăria sa sufletească a constituit sprjinul necesar copilului pentru a trece de impasul în care se afla. Tăria unei credințe adânci si a unei educații temeinice și-au spus imediat cuvantul: fără șovăire, Matei a zis „Vreau să mor creștin. Lovește!”.

Nu puțini sunt cei care se întreabă de ce Brâncoveanu nu și-a protejat fiii. Unii chiar se grăbesc să spună că îndemnul lui a fost un semn de lașitate, însă domnitorul avea perspectiva veșniciei. El știa că viața nu se termină odată cu moartea, și, ca orice părinte bun, a dorit ceea ce era mai de preț pentru fiii lui: mântuirea sufletelor. Din acest motiv îi spune lui Matei că este mai bine să moară de o mie de ori, decât să-și renege credința.

Lucrurile ar fi putut sta altfel? Desigur, Brâncovenii puteau scăpa, puteau refuza martiriul. Nu era necesară decât o afirmație prin care se lepădau de credință și își puteau recăpăta aproape totul, domnia fiindu-le înlocuită cu un rang de pașă corespunzător. Dar nu ar mai fi fost sfinți și tocmai aceasta este cheia și frumusețea credinței: din mărinimie sufletească și din bărbăție duhovnicească, omul își alege mai degrabă Golgota decât toate bogățiile lumii, pentru că acolo este Hristos.

*Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Sfinţi români şi apărători ai Legii strămoşeşti, E.I.B.M.B.O.R., Bucureşti, 1987, p. 620-639, Pătimirea drepcredinciosului voievod Constantin Brâncoveanu.

 

Sursa foto: Wikimedia.com

Taguri

Arhiva

One Comment

  1. […] By redactia on august 16, 2014 in Vă semnalăm „Prin faţa bătrânelor case brâncoveneşti, pe tot lungul podului lui Şerban Vodă, sute, mii de bucureşteni priveau tăcuţi, înmărmuriţi, cu ochii în lacrimi, trecerea înceată a convoiului. Ei îşi plângeau domnul, şi neputinţa lor de a-l apăra s-a exprimat în cântece şi în balade. În cuvintele cronicarului, tragedia durerii este săpată ca în piatră: „…iar pe Constantin Vodă cu toată casa lui şi cu ginerii lui, a doua zi, în vinerea Paştilor, l-au luat Mustafa aga cu tare urgie împărătească şi l-au dus la Ţarigrad şi l-au băgat în Edicula, unde au fost un loc mai de urgie, şi toată avuţia ce au avut acolo lângă dânsul o au luat turcii”…” * In 15 august 2014, se împlinesc 300 de ani de la martiriul Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul și ginerele său Ianache. Sfârșitul lor martiric a străbătut veacurile și a rămas în memoria colectivă a poporului român, nu doar pentru cruzimea turcilor, cât mai ales pentru tăria cu care au răbdat chinurile și au ajuns la sfințenie. După luni de zile în care au fost torturați ca să spună unde le sunt averile și să se lepede de credință, Brâncovenii au fost scoși din închisoare în ziua de 15 august 1714, au fost târâți în lanțuri prin cetate ca ultimii infractori și duși pe malul Bosforului, către locul de execuție care se numea Ialy-Kioşc. Se pare că până și ziua morții lor a fost aleasă în mod intenționat pentru a le amplifica și mai mult suferința: era praznicul Adormirii Maicii Domnului și ziua în care domnitorul împlinea vârsta de 60 de ani. La execuție urmau să asiste sultanul Ahmed al III-lea, vizirul Gin Ali, cunoscut pentru cruzimea sa, precum și ambasadorii marilor puteri europene: Franța, Anglia, Rusia și Imperiul Habsburgic. Cei șase au fost așezați în genunchi și li s-a îngăduit să spună o ultimă rugăciune. Bărbăția, responsabilitatea și grija pentru mântuirea familiei și neamului său l-au făcut pe Brâncoveanu să rostească, în ciuda imensei dureri aceste cuvinte: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”. Domnul a fost lăsat ultimul pentru a fi chinuit și prin vederea morții propriilor copii. Citeşte restul articolului pe GEN90 […]

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*