„Omul este condamnat să fie liber!” (Jean-Paul Sartre)
Pe tot parcursul vieţii sale, omul tânjeşte după libertate, sub toate formele ei. Deşi aleargă disperat după aceasta, rareori ştie ce să facă cu ea în momentul în care, într-o fel sau altul, consideră că este pe deplin liber. Conceptul de libertate aduce cu sine o încărcătură de responsabilitate uriaşă, deoarece a fi liber înseamnă totodată şi puterea de a face ceea ce consideri că este corect faţă de propria persoană, dar şi limitarea acestei puteri între graniţele unor legi care îngrădesc o extremă a libertăţii ce poate creea haos. Câteodată lupta pentru ideea de libertate este un adevărat cerc vicios care se răsfrânge negativ asupra omului, neputincios în faţă valului de reguli pe care le presupune aceasta.
Cel mai bine este exemplificată această neputinţă a omului, de a se adapta la preţul libertăţii, în capodopera lui Frank Darabont, Shawshank Redemption, film adaptat după cartea lui Stephen King, Rita Hayworth and Shawshank Redemption. Aici omul se confruntă cu cea mai mare temere a sa: privarea de libertate. Deşi mentalitatea colectiva a celor care se află într-o închisoare este recâştigarea libertăţii, problema pusă în discuţie este şi o teamă incredibilă faţă de ea. Cazul bătrânului librar, care după zeci de ani de încarcerare este eliberat, este unul revelator pentru ideea generală de golire a conceptului de libertate. Eliberarea sa devine un soi de încarcerare în închisoarea mult mai teribilă şi mai imprevizibilă, în concepţia sa, a libertăţii, care îl supune unui proces mult prea obositor pentru un om care a fost privat de libertate un timp atât de îndelungat, încât a devenit dependent de această lipsă.
Rămânând în registrul încercării de evadare din lanţurile unei carcere, melodia celor de la AC/DC, Jailbreak, exemplifică perfect disperarea omului de a se elibera cu orice preţ. Versul din refren, care se repetă obsedant, „All in the name of liberty!”, este cel ce motivează acţiunile omului care transformă libertatea într-un scop nobil pentru care merită să lupţi până la capăt. Finalul, care la nivel intrumental creează o imagine tensionată a evadării propriu-zise, cu sirene, lumini şi mitraliere care trag în rafale către cel ce fuge, este unul care oferă o nouă faţetă a libertăţii: eliberarea din cătuşele vieţii. Asemeni librarului din Shawshank care preferă sinuciderea, în locul unei pseudo-libertăţi care îl chinuia, evadatul din Jailbreak reuşeşte să scape cu un glonţ în spate, obţinând astfel o libertate spirituală deplină.
Un sistem de tip totalitar poate fi considerat o puşcărie cu deţinuţi care trăiesc într-o iluzie a libertăţii. Iluzia aceasta este întreţinută de câteva avantaje care par să îi ofere omului, aflat sub jugul acestui sistem opresiv, câteva motive de mulţumire, îndeajuns pentru a-i anihila complet ambiţia de a fi liber. După ce, inevitabil, acest sistem se prăbuşeşte, cei care au acum libertatea de a alege ce să facă cu destinul lor, devin brusc nostalgici şi regretă cumplit vremurile în care acele pseudo-avantaje îl antrenau în letargia unui cult al lenii. Astfel gândeşte şi Emilia Burac, personajul principal al romanului lui Dan Lungu, Sunt o babă comunistă!, care nu poate înţelege nevoia de libertate şi îşi regretă, asemeni bătrânului librar, zilele de carceră unde se ştia în siguranţă şi unde nu era nevoie să îşi pună problema zilei de mâine.
Omul nu poate fi niciodată cu adevărat privat de libertate, deoarece poate fi obligat doar să acţioneze, nu să şi gândească. În funcţie de perspectiva din care priveşte, liber este în locul în care nu este forţat de circumstanţe să acţioneze împotriva concepţiei sale. Fie că se află într-o puşcărie, precum librarul, sau că încearcă să evadeze dintr-una, libertatea sa este lumina de la capătul unei ţevi prin care trebuie să se târască şi să renască într-o fiinţă condamnată pentru totdeauna la libertate.
Sursa foto: Wikimedia.org
