„I always thought it would be better to be a fake somebody…than a real nobody.” (Tom Ripley, The Talented Mr. Ripley)
Societatea în care trăim ne cere fiecăruia dintre noi să ne supunem unor reguli special create pentru a construi o armonie între indivizi. Pentru a se supune acestor reguli, ce contravin câteodată cu principiile sale de viaţă, omul încearcă să se adapteze cât mai mult mediului în care trăieşte, apelând la compromisuri care îi deteriorează de multe ori integritatea şi onoarea sa, calităţile principale ale celui care în perioada victoriană era denumit gentleman. Din momentul în care omul renunţă la valorile sale pentru a se mula cât mai bine pe şablonul societăţii în care trăieşte, acesta va fi într-o permanenţă căutare a unor noi repere ale destinului său, o căutare haotică a cărei singură urmare va fi o reciclare permanentă a elementelor acumulate din mers.
Personajul care face un abuz înfiorător al faţetelor personalităţi sale, ducând această căutare a armoniei pe culmi nebănuite, este nimeni altul decât Tom Ripley, protagonistul filmului The Talented Mr. Ripley, în regia lui Anthony Minghella. Tom îşi recunoaşte şi însuşeşte talentul de a se transforma în oricine doreşte, punându-l în practică în momente în care simte că personalitatea sa adevărată nu ar fi reuşit. Această fugă perpetuă de urmările acţiunilor sale îl împinge către lucruri care deopotrivă îl uimesc şi îl motivează, chiar dacă sunt fapte abominabile precum falsificarea identităţii, furt şi chiar crimă, argumentându-şi faptele cu un soi de tabula rasa pe care o face pentru a-şi încuia mârşăvia într-un sertar bine ascuns al minţii sale. Modalitatea prin care el încearcă să se adapteze societăţii în care trăieşte este o scindare a personalităţii, rezultatul fiind o multiplicare a cioburilor ce reprezintă distrugerea integrităţii sale.
Dacă în filmul lui Minghella, schimbarea mediului, călătoria din America către Italia, a contribuit din plin la (de)formarea personajului principal, o altă cauză a renunţării la valorile personale în numele integrării sociale regăsim şi în romanul lui Charles Dickens, Marile Speranţe. Onestitatea, inocenţa şi naivitatea tânărului Pip iau o turnură negativă în momentul în care acesta intră în posesia averii misterioase, iar această schimbare de statut social îşi face simţită prezenţa şi în personalitatea lui Pip, transformându-l într-un snob arogant, care îşi reneagă rădăcinile sărăcăcioase pentru a nu-şi păta noua reputaţie conferită de dimensiunea averii sale. Din fericire, pioşenia şi simplitatea bătrânului ocnaş, binefăcătorul său din umbră şi cel care l-a înzestrat financiar, îl readuc pe tânărul Pip în stadiul iniţial, făcându-l să-şi preţuiască şi mai mult calităţile sufleteşti pe care le-a îndepărtat în încercarea sa de a se plia pe materialul societăţii burgheze.
Desigur, solitudinea şi frica de necunoscut pot determina omul să-şi abandoneze idealurile şi să-l lovească de asfaltul rece al realităţii, însă în piesa lui Sting, Englishman in New York, protagonistul refuză să îşi abandoneze principiile sale şi se mândreşte cu „imperfecţiunea” lui. Faptul că el consideră că este un alien, termen care în afara noţiunii de extraterestru, înseamnă şi străin, şi chiar unul legal, este o confirmare a statutului său incontestabil de englishman, care bea ceai în loc de cafea, are accent britanic şi este un gentleman devârşit, reiterând de fiecare dată fraza: „Be yourself, no matter what they say”.
Putem, aşadar, concluziona că mediul, statutul social, frica de marginalizare şi singurătate sau dorinţa de afirmare nu sunt nişte argumente valide pentru abandonarea propriilor principii, fără de care, scopul atins ar fi inutil. Sting citează zicala lui William of Wykeham în melodia sa, „Manners maketh man” putând să însemne şi că manierele sunt baza societăţii, pentru ca aceasta să funcţioneze armonios, dar şi că manierele sunt create de societate, iar omul nu trebuie să cadă în propria plasă de reguli şi compromisuri.
Sursa foto: Wikimedia.org
