de Alex Szollo
Dintotdeauna m-au fascinat personajele diferite de restul lumii, care încearcă din răsputeri să-şi găsească locul printre oamenii obişnuiţi. Din această fascinaţie a luat naştere pasiunea mea pentru figuri cum ar fi Quasimodo al lui Victor Hugo, creatura lui Frankenstein născută din condeiul de maestră al lui Mary Shelley, sau Joseph Merrick, cel cunoscut în epoca victoriană drept „omul-elefant”. Pornind de la povestea lui incredibilă, dar adevărată, David Lynch a lansat acum 33 de ani un film cutremurător, dar plin de căldură, intitulat simplu The Elephant Man.
Joseph Merrick (în film apare cu numele de John) a trăit între 1862 şi 1890, suferind, în aparenţă de o combinaţie de sindrom Proteus cu neurofibromatoză, ceea ce-i dădea un aspect fizic considerat de către majoritatea populaţiei ca fiind grotesc. Tânărul îşi făcea veacul printr-un freak show londonez, unde mulţimea se aduna să caşte gura la el, până când a fost salvat de chirurgul Frederick Treves, cu care a dezvoltat o relaţie de prietenie, dincolo de interesul profesional pe care doctorul îl manifestase faţă de el. După o viaţă trăită sub stigmatul desfigurării de care suferea, Merrick a murit încercând să doarmă ca un om obişnuit.
Filmul, turnat în alb-negru, aspect ce-i conferă o atmosferă aparte, gri, englezească, mohorâtă, este un tribut adus omeniei unei fiinţe considerate ca nefăcând parte din specia umană. Este o dramă răscolitoare despre condiţia umană, normalitate, toleranţă şi frumuseţea sufletului. Anthony Hopkins joacă excelent rolul chirurgului (vorbim de Anthony Hopkins, nu?) iar John Hurt (câştigător al premiului BAFTA şi nominalizat la Globurile de aur şi Oscar pentru acest rol) intră în pielea lui Joseph/John Merrick, pe care îl întruchipează cu măiestrie. Masca purtată în acest rol este de un realism cutremurător, iar mie unul, la prima vizionare a acestui film, mi s-a pus un nod uriaş în gât la fiecare replică rostită anevoie. Ştiam că acesta este unul dintre filmele care l-au marcat pe Michael Jackson (despre care s-a spus chiar c-ar fi ajuns să cumpere oasele lui Merrick), însă întrebarea pe care mi-am pus-o după terminarea filmului a fost următoarea: pe cine nu ar marca un asemenea film? Cred că o fiinţă umană care spune că n-a rămas cu o impresie puternică după ce a văzut acest film ori nu l-a urmărit atent, ori trebuie să-şi pună nişte întrebări serioase. Scena cu citatul din Psalmi este printre cele mai puternice declaraţii de credinţă văzute de mine într-un film, iar cea în care, fiind brutalizat de o mulţime, tânărul strigă disperat că este doar un om mi-a relevat un adevăr trist: acea fiinţă chinuită de o boală cu care n-a avut nicio vină că a venit pe lume era mult mai umană decât gloata ce-i atribuia o vină inexistentă.
Ca o concluzie, dacă vreţi să vedeţi un film care să vă pună serios pe gânduri şi să vă facă să vă întrebaţi ce înseamnă de fapt să fii om, recomand cu căldură The Elephant Man. E o capodoperă răscolitoare, care vă va convinge că viaţa, indiferent de greutăţile ei, merită trăită.
Foto: Wikipedia
