În ultima vreme, când se pun în discuție subiectele culturii și șansele prezervării sau creșterii acesteia, iau amploare diverse semne de întrebare, laolaltă cu niște umeri ridicați și priviri mirate, pentru că nu se găsește un răspuns. Doar niște soluții propuse, neîntemeiate, care se transformă în dezbateri fără rezultat.
Poate unii aruncă vina pe Ministerul Culturii, sau pe alte instituții cu influență în acest domeniu, că nu pot să o scoată la capăt, că nu fac mare lucru, că efectele lor nu se văd, însă uităm că adevăratele programe culturale nu s-au făcut de o anumită instituție sau ca parte a unui efectiv program de PR sau promovare. Istoria ne-a învățat că adevărata șansă de propagare, prezervare și dezvoltare a culturii a stat în puterea cărții.
Cuvântul a fost de la început și în fiecare cultură, el a însemnat viață, organizare și, implicit, dezvoltare. Cei care dețineau cuvântul, cei care știau să scrie și să citească erau superiori celorlalți; ei „dețineau adevărul”. Ca să nu mai vorbim de cei care dețineau sau redactau efectiv cărțile.
Scribii care se ocupau de pergamentele egiptene erau unii dintre cei mai apreciați oameni de meserie din Egiptul Antic. Cu trecerea timpului, în Evul Mediu, bisericile fiind cele care dețineau cărțile, au reușit să transforme într-un timp istoric relativ scurt această instituție în cea mai puternică instituție din lumea europeană a acelor vremuri și să dezvolte creștinismul în religia globală care este astăzi. Și în partea cealaltă, Coranul și propagarea lui a creat o altă civilizație. În modernitate, odată cu apariția autorilor care deveneau foarte populari datorită titlurilor publicate, au început să apară mișcări politice, de la Locke, Rousseau și chiar Marx. În prezent, în lumea occidentală, cărțile reprezintă o industrie și sunt programe speciale de promovare ale acestora și ale cititului în general, atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Acum gândiți-vă la importanța editurilor, adică a producătorilor de carte. Cât de multe lucruri datorăm acestor organizații care au făcut celebre opere care au schimbat societatea în diverse moduri. Deși, să recunoaștem, sunt și cărți care au adus lucruri nedorite, precum „Mein Kampf” sau „Cartea roșie” a lui Mao Zedong, asta nu înseamnă că ele ar trebui interzise. Dimpotrivă. Să nu uităm că în orice pădure există uscăciuni, dar fără pădure nu putem trăi.
Considerate de marii oameni de afaceri ca business-uri mici, în unele cazuri aruncate la grămadă într-un trust media sau parte a unei alte companii, de multe ori neluate în calcul de cititorii care cumpără cărțile, editurile au capacitatea de a păstra memoria civilizațiilor și de a duce cultura pe un drum bun.
Totuși, care e soluția de care tot vorbesc? E simplu, să susținem editurile! Să le cumpărăm cărțile, să le promovăm brandurile, să le apreciem autorii, editorii și traducătorii. Să încurajăm piața de carte, să tipărim mai multe cărți, să citim mai mult și din ce în ce mai mulți vor vedea în carte un produs foarte firesc, pe care să îl „acceseze” cât mai des. O societate formată în jurul cărții, aceasta cred eu că este o soluție pentru dezvoltarea culturii.
Sursa foto: wikimedia.org
