de Alexandra Jitărel
Care ne mai sunt valorile? „Bine”–„rău”, „frumos”–„urât”, „inteligenţă” –„ignoranţă” obişnuiau să fie unele dintre reperele universal valabile după care se ghida societatea. Dar oare semnificaţia lor a rămas aceeaşi?
Superficialitatea poate fi privită din mai multe sfere, dar cea care mă interesează în mod special şi pe care am decis să o abordez este superficialitatea interumană. Trăim într-o lume în care aparenţa e mai importantă decât esenţa, unde ceea ce contează nu numai că, în mare măsură, sunt lucrurile materiale, dar ignorăm cu desăvârşire necesitatea nevoilor spirituale în detrimentul celor dintâi. Mai precis, am ales şi ne-am asumat dezumanizarea.
Am uitat ce ne face fericiţi. Urmărim însetaţi acest sentiment prin îndeplinirea diverselor pofte, dar sesizăm, de obicei, că nu suntem deloc mai aproape de el. Ne întrebăm de ce? Răspunsul e simplu. Societatea ne-a hrănit cu false idei despre împlinirea sinelui, inducându-ne tot felul de nevoi, fără de care avem impresia că nu existăm, iar în goana după ele pierdem, de fapt, esenţa. Nu mai acordăm timp pentru a-i înţelege pe cei din jur, pentru a le cunoaşte personalitatea, singura noastră îngrijorare în legătură cu aceştia fiind beneficiul pe care l-am putea avea datorită lor.
Am uitat să creăm acea legătură interumană şi ne trezim deseori simţindu-ne singuri şi debusolaţi. Cât despre moralitate, aceasta pare să fie de mult lăsată uitării, ascunsă foarte bine într-unul din lagărele conştiinţei noastre şi încuiată cu lacăt. Ne minţim, ne zâmbim numai în speranţa obţinerii unui avantaj, ne înşelam, sau, mai mult decât atât, nici măcar nu permitem oamenilor să intre mai mult în viaţa noastră, decât până la bariera „win-win”. Cu alte cuvinte, „nu-mi pasă de tine, nu-mi pasă ce simţi, dar hai, totuşi, să profităm de avantajele pe care ni le putem aduce unul altuia”. Oare asta înseamnă a trăi sau a supravieţui? Ne aflăm într-un război continuu cu tot ce ne înconjoară, ne folosim unii de alţii, iar justificarea care ne permite să dormim este lupta pentru supravieţuire.
Dacă preacunoscutul Caragiale ar fi scris a sa „O scrisoare pierdută” în zilele noastre, probabil nu ar mai fi fost atât de valorificate satirele sale vis-à-vis de moravurile societăţii, deoarece lumea şi-a asumat deja aceste caracteristici, ieşind de mult din sfera tabu-ului. Pe scurt, ni se pare total firesc să ne comportăm aşa, ideea de „inadecvat” sau „perfiditate” nemaiexistând.
Ceea ce trebuie să facem este o introspecţie, să fim conştienţi de ceea ce ne defineşte şi să ne fixăm reperele în jurul cărora se învârte viaţa noastră, pentru a nu ne pierde pe parcursul călătoriei noastre prin ea.